În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Procesiuni cu lumini și icoane în Capitală
La Biserica Icoanei din București s-a desfăşurat, în perioada 19-26 februarie, cea de-a 11-a ediţie a manifestării religios-culturale „Icoana - fereastră spre Dumnezeu”, organizată cu prilejul Duminicii Ortodoxiei de Protoieria Sector 2 Capitală, Primăria Sectorului 2 și Parohia Icoanei. Ca și în anii trecuți, evenimentele principale au fost sâmbătă și duminică, când au fost organizate procesiunile „Lumina Ortodoxiei”, respectiv „Icoana - fereastră spre Dumnezeu”, în jurul parcului Grădina Icoanei. Vecernia și Sfânta Liturghie ale Duminicii Ortodoxiei au fost săvârșite de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal.
În fiecare an, în prima săptămână a Postului Mare, Biserica Icoanei din Capitală devine, timp de câteva zile, un loc de pelerinaj pentru credincioșii ortodocși. Acest fapt se datorează evenimentelor pe care Biserica Icoanei din Capitală le organizează cu prilejul Duminicii Ortodoxiei. Evenimentele au început cu vernisajul expoziției de icoane realizate de copiii de la cluburile de pictură ale unor parohii din Protoieria Sector 2 Capitală, eveniment menit să accentueze relația strânsă dintre cultură și cult. Au urmat, de-a lungul a trei zile consecutive, conferințe duhovnicești, invitați fiind pr. prof. dr. Ștefan Buchiu, diac. lect. dr. Sorin Adrian Mihalache și pr. conf. dr. Constantin Valer Necula, care au reliefat frumusețea Ortodoxiei și necesitatea mărturisirii acesteia. Treptat, evenimentele au căpătat mai multă pondere duhovnicească, prin așezarea spre cinstire a Icoanei Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare” de la Mănăstirea Lainici din județul Gorj, dimpreună cu două racle cu părticele din moaștele Sfinților Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Irodion de la Lainici, Sebastian, Protasie, Chervasie, Celsie și Nazarie, prin procesiuni și sfintele slujbe, prilejuri concrete de mărturisire a credinței ortodoxe.
Procesiune a luminilor
La ceasurile de rugăciune şi pelerinaj, clericilor şi credincioşilor li s-a alăturat sâmbătă seară delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, care a săvârșit Vecernia în Biserica Icoanei, iar apoi a condus procesiunea „Lumina Ortodoxiei” în jurul parcului Grădina Icoanei, aflat în apropiere. În pofida vremii nefavorabile, peste 100 de preoţi şi numeroși credincioşi, flancați de membri ai Poliţiei Locale Sector 2, îmbrăcați în uniforme de gală, au purtat lumânări, candele și torţe aprinse și au cântat imnuri bisericeşti. La finalul procesiunii, pe scena amenajată în parcul Grădina Icoanei, a fost susţinut un scurt concert de muzică bisericească de către corala preoților a Protopopiatului Sector 2 Capitală.
„Ortodoxia este creștinismul de bază și, în istoria sa, păstrarea dreptei credințe este luptă continuă”, a spus PS Părinte Episcop Ieronim Sinaitul în cuvântul în învățătură. De asemenea, ierarhul a subliniat că și vremurile de astăzi sunt o provocare pentru mărturisirea Ortodoxiei și că ajutorul vine, întotdeauna, de la Dumnezeu. „Dacă Mântuitorul Iisus Hristos ne-a încredințat Evanghelia și ne-a chemat la credință, să fim «fii ai luminii», pornind de la lumina Sa care vine în sufletul nostru prin harul dumnezeiesc. Numai umblând în lumina Evangheliei, vom afla cărarea drumului cel bun în viață, pentru țara noastră, pentru planeta noastră. Numai sub umbra crucii lui Hristos vom găsi adevărul și mângâierea și numai prin lumina lui Hristos, Care a izgonit întunericul păcatului și al iadului, vom reuși să mergem pe cale de lumină către Dumnezeu, Lumina cea neînserată. De aceea, să nu rătăcim în idei și curente care nu ne pot duce la Hristos și să vedem în icoană o cale de lumină spre vederea lui Dumnezeu”, a spus PS Părinte Episcop Ieronim Sinaitul.
Liturghie arhierească
Evenimentele religioase au continuat la Biserica Icoanei duminică, 25 februarie, cu Sfânta Liturghie, săvârșită de PS Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal. În cadrul sfintei slujbe, Preasfinția Sa a citit Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei, în care a fost explicată importanţa cinstirii icoanelor şi prin care clerul şi credincioşii au fost îndemnați să susţină lucrarea pastoral-misionară a Bisericii.
La finalul Sfintei Liturghii, a avut loc tradiționala procesiune „Icoana - fereastră spre Dumnezeu” în jurul parcului Grădina Icoanei. Credincioșilor prezenți la Biserica Icoanei li s-au alăturat preoți, diaconi și enoriaşi de la celelalte parohii ale Protopopiatului Sector 2 Capitală. În fruntea alaiului, condus de PS Părinte Episcop Ieronim Sinaitul, au fost purtate Sfânta Cruce, toaca, ripidele, steagurile bisericeşti, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Biserica Icoanei din Bucureşti, iar credincioșii au ținut în mâini icoane. Pe podiumul din mijlocul parcului a fost susținut un scurt concert de cântări bisericești de către Corul bărbătesc „Cantus Domini”.
În continuare, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfințitul Părinte Episcop Ieronim Sinaitul, a rostit rugăciuni pentru sfinţirea icoanelor purtate de credincioşi și a explicat că procesiunea este prilej de rugăciune și mărturisire a credinței. De asemenea, ierarhul a îndemnat credincioșii să păstreze dreapta credință. „O credință interpretată pe coruperea sensului Scripturilor, pe păreri personale, pe tot felul de teorii și speculații de traduceri nu este o credință care ne duce la Dumnezeu, pentru că pornește de la premise false. În Biserică, de la Hristos s-a păstrat necontenit dreapta credință. […] Să fim împlinitori ai acestei credințe prin faptele noastre, pentru că Mântuitorul ne cheamă să fim «fii ai zilei» și «fii ai luminii», adică urmând toate cele ce sunt de folos. Să întărim familia, societatea, să oprim tot acest declin de la nivel personal, familial, social și, extinzându-ne la sferele activității noastre, să fim pe mai departe la înălțimea moșilor și strămoșilor noștri, adică un popor credincios, harnic și mărturisitor în aceste vremuri, nu numai în propria țară, ci pretutindeni”, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Ieronim Sinaitul.
La finalul evenimentului, pr. protopop Ioan Popescu, parohul de la Biserica Icoanei, a mulțumit și felicitat pe credincioşi pentru prezența la sfintele slujbe și procesiuni, în pofida vremii geroase. De asemenea, a mulțumit lui Dumnezeu pentru tot ajutorul, precum și tuturor organizatorilor şi susţinătorilor celei de-a 11-a ediţii a manifestării religios-culturale „Icoana - fereastră spre Dumnezeu”.
În timpul sfintelor slujbe și al procesiunilor, Icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare” și sfintele moaște au rămas spre închinarea credincioșilor în baldachinul din fața bisericii. De asemenea, odoarele duhovnicești rămân și astăzi spre cinstire, până la ora 20:00.