Icoana este rod al libertății duhovnicești și al creativității puse în slujba oglindirii veșniciei în materie și timp spre sfințirea lor, dar mai ales a omului. Icoana presupune o mână instruită, dar și o inimă rugătoare și pătrunsă de har, dublate de o inspirație sfântă, care însoțește și guvernează întregul demers al oricărui iconograf adevărat. Despre necesitatea acestei simbioze dintre talent, har și rugăciune, despre smerenia care cheamă și menține lucrătoare inspirația dumnezeiască spre nașterea unor opere de artă care să oglindească și să inspire la rândul lor nevăzutul ceresc ne vorbeşte articolul de faţă.