Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Examen de trecere la etapa de stagiatură în pictura bisericească
Comisia de pictură bisericească organizează în intervalul 17-27 mai 2021 examenul de trecere la etapa de stagiatură a ucenicilor care au finalizat perioada obligatorie de practică la specializarea pictură murală pe șantierele de pictură ale Patriarhiei Române. La această sesiune s-au înscris 27 de candidați. Examenul constă în trei probe și este susținut la sediul Comisiei de pictură bisericească din București.
Pentru a trece la etapa de stagiatură, ucenicii care au efectuat perioada obligatorie de practică susțin în aceste zile o nouă sesiune de examinare, prin care le este evaluată capacitatea în elaborarea unui desen atât după model viu, cât și din memorie.
„La această sesiune de examen s-au înscris 27 de candidați, iar pentru respectarea normelor igienico-sanitare au fost împărțiți în trei grupe. Prima grupă a susținut examenul în zilele de 17 și 18 mai, a doua susține în zilele de 19 și 20 mai, iar ultima grupă, în zilele de 24 și 25 mai. Evaluarea lucrărilor va avea loc în ziua de 26 mai. Examenul constă în trei probe de desen: un studiu anatomic al corpului uman, un portret în mărime naturală și o compoziție cu subiect religios. Prin aceste probe se urmărește evaluarea capacității fiecărui candidat de a elabora un desen atât după model viu, cât și din memorie. Este menționat faptul că la nota finală va fi luat în calcul portofoliul de lucrări al fiecărui candidat, care constă într-o mapă de schițe realizate pe parcursul perioadei de ucenicie și o icoană pe lemn în format A3, realizată special pentru acest examen. Pentru evaluarea lucrărilor vor fi luate în calcul trei criterii esențiale: paginația, construcția și valorația. La icoana pe lemn vor fi evaluate în mod deosebit aspectele privind tehnica de execuție”, a spus Nicolae Hrițcu, consilier patriarhal la Sectorul cultură și patrimoniu religios, componenta Patrimoniu religios, după cum informează TRINITAS TV.
Lucrările candidaților vor fi evaluate cu note de la 1 la 10 și vor fi declarați admiși la etapa de stagiatură cei care obțin cel puțin media generală 6.
Candidații respinși se vor putea înscrie la o nouă sesiune de examinare după ce vor efectua o perioadă suplimentară de practică de minimum 90 de zile lucrătoare.