În ziua de pomenire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii municipiului Deva, 29 iunie, la Catedrala Episcopală din oraș credincioşii au participat la hramul de vară și la slujbele săvârșite cu această ocazie.
În ziua de pomenire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii municipiului Deva, 29 iunie, la Catedrala Episcopală din oraș credincioşii au participat la hramul de vară și la slujbele săvârșite cu această ocazie.
La sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, 24 iunie, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Catedralei Episcopale din Deva. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Sfântul Ierarh Nicolae”, dirijată de pr. Nicolae-Daniel Balea. Ierarhul a vorbit despre misiunea importantă a Sfântului Ioan Botezătorul de a pregăti și anunța venirea Mântuitorului Iisus Hristos pe pământ.
În Duminica Sfinților Români, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Orăștie, județul Hunedoara.
Biserica Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova - Italia (Protopopiatul Triveneto IV) a fost târnosită sâmbătă, 14 iunie, de Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox român al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, înconjurați de un sobor de clerici.
La praznicul Sfintei Treimi, credincioşii au sărbătorit hramul Catedralei Mitropolitane din Sibiu împreună cu soborul de arhierei, preoţi şi diaconi. La finalul Sfintei Liturghii, trei ostenitori ai Bisericii au primit diplome de aleasă cinstire.
La cea de-a IX-a ediție a întâlnirii tinerilor ortodocși din cuprinsul Episcopiei Devei şi Hunedoarei, care a avut loc sâmbătă, 31 mai, au participat 250 de tineri. Întâlnirea a început la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Hațeg, cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, împreună cu Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, în cadrul căreia s-au împărtășit mulți dintre tinerii prezenți.
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, și cu Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au săvârșit slujba binecuvântării de lucrări la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Certeju de Sus, Protopopiatul Deva, duminică, 1 iunie.
În urma unor ample lucrări de restaurare desfășurate recent, biserica Parohiei Titerlești din Protopopiatul Baia de Aramă, județul Mehedinți, a fost sfințită în Duminica a 6-a după Paști, 25 mai, de un sobor de arhierei condus de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Schitul „Înălțarea Sfintei Cruci” și „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de la Straja - Lupeni, în ziua pomenirii Sfinților Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena.
În Duminica a 5-a după Paști - a Samarinencei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a târnosit biserica-monument istoric - cu hramurile „Sfânta Cuvioasă Parascheva” și „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Parohia Lăpușnic, Protopopiatul Deva, iar apoi a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu soborul de preoți și diaconi.
La Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Deva a avut loc miercuri, 14 mai, festivitatea de deschidere a Olimpiadei naționale interdisciplinare „Cultură și spiritualitate românească”. Competiţia are
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au săvârşit duminică, 11 mai, slujba de târnosire a Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din filia Potingani a Parohiei Valea Bradului, Protopopiatul Brad. Lăcașul de închinare l-a primit ca ocrotitor și pe Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea, fiu al satului Valea Bradului și preot în această parohie în perioada 1927-1930.
Pelerini din întreaga țară şi-au îndreptat paşii duminică, 4 mai, spre Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, care și-a cinstit în mod deosebit hramul închinat Femeilor Mironosițe, în special Sfintei Maria Magdalena. Bucuria duhovnicească a fost sporită anul acesta de aducerea din Veneția a moaștelor Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, spre închinare la mănăstire în perioada 30 aprilie - 8 mai.
La sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, 25 aprilie, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie împreună cu Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar, la Altarul de vară al Mănăstirii Crișan, cu ocazia hramului. Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup din Corala „Sacerdotes” a Episcopiei Devei și Hunedoarei, dirijat de pr. Nicolae-Daniel Balea.
Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” și-a sărbătorit hramul principal în Duminica Tomii, a doua după Sfintele Paşti. În fiecare an, cu acest prilej, sunt organizate mai multe evenimente spiritual-culturale. Șirul manifestărilor intitulate generic „Zilele credinței și culturii în Episcopia Caransebeșului” a debutat cu Sfânta Liturghie duminică, 27 aprilie, oficiată de 11 ierarhi, alături de un sobor de preoți și diaconi, în prezenţa autorităților centrale, județene și locale, civile și militare și a sute de credincioşi, printre care copii şi tineri îmbrăcați în port popular.
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Înălțarea Domnului” din Simeria, în Duminica a 4-a din Postul Mare. Făcând referire la pericopa
În Duminica a treia din Postul Mare, a Sfintei Cruci, 23 martie, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Crișan, cu hramurile „Nașterea Maicii Domnului” și „Izvorul Tămăduirii”. În cadrul slujbei, diaconul Cătălin Aurelian Feier a fost hirotonit preot pe seama Parohiei „Adormirea Maicii Domnului”-Sulighete, din cadrul Protopopiatului Brad. De asemenea, ieromonahul Nechifor Roț, slujitor al așezământului monahal, a fost hirotesit protosinghel. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Anastasis” al Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Deva.
La praznicul Bunei Vestiri, 25 martie, hramul Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca au avut loc Sfânta Liturghie arhierească şi proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Liviu-Galaction de la Cluj, trecut recent în rândul sfinților de Biserica Ortodoxă Română.
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a participat marţi, 18 martie, la inaugurarea Palatului de Justiție din Deva. La eveniment au fost prezenți Radu Marinescu, ministrul justiţiei,
Un grup de pelerini români, condus de patru ierarhi ai Sfântului Sinod, au efectuat la finalul lunii februarie un pelerinaj în Egipt, informează Basilica.ro, care citează pagina oficială a copticorthodox.church.
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar, au săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, în Duminica Ortodoxiei.


