În jur de 30 de masteranzi din anul I ai secției „Spiritualitate creștină și viață sănătoasă” de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București au vizitat recent Palatul
Sărbătoare la Mănăstirea Sita Buzăului, județul Covasna
Numeroși credincioși au participat, în ziua de 6 august, la hramul Mănăstirii „Schimbarea la Față” din Sita Buzăului, județul Covasna. De asemenea, Biserica „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfântul Ioan Iacob de la Neamț” din Întorsura Buzăului-Vîrtej, județul Covasna, şi-a sărbătorit hramul în 5 august.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, la Altarul amenajat în pridvorul bisericii mănăstirii. În ajunul sărbătorii, Preasfințitul Părinte Andrei a săvârșit slujba Privegherii în cinstea marelui praznic împărătesc.
La Liturghie, Preasfințitul Părinte Nestor a rostit un cuvânt de învățătură, tâlcuind sensurile duhovnicești ale Evangheliei rânduite pentru această zi.
Preasfințitul Părinte Andrei a adresat cuvinte de recunoștință ierarhilor prezenți, maicii starețe, părintelui duhovnic, obștii monahale, clerului slujitor și tuturor credincioșilor care au venit să se roage și să se bucure duhovnicește de această zi de sărbătoare.
După încheierea Sfintei Liturghii, a fost rostită rugăciunea de binecuvântare a roadelor și a strugurilor, rânduială liturgică săvârșită în mod tradițional cu prilejul praznicului Schimbării la Față. Răspunsurile la strană au fost oferite de obștea monahală a mănăstirii.
La sărbătoarea Sfântului Ioan Iacob de la Neamț, 5 august, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfântul Ioan Iacob de la Neamț” din Întorsura Buzăului-Vîrtej, județul Covasna.
Alături de ierarh au slujit o parte dintre preoţii consilieri de la Centrul eparhial, pr. Darius Marcian Mărcuș, protopop al Protopopiatului Buzăului Transilvan, şi preoții din cuprinsul protopopiatului. La slujba arhierească au fost prezenți numeroși credincioși, iar cei care s-au pregătit duhovnicește s-au împărtășit cu Sfintele Taine.
Preasfințitul Părinte Andrei a rostit cuvântul de învățătură, în care a vorbit despre viața pilduitoare și minunile Sfântului Ioan Iacob de la Neamț, îndemnând credincioșii să urmeze exemplul de credință și nevoință al acestui mare cuvios român. „Sfinte Ioan Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, așa cum te-ai rugat pe pământ pentru poporul românesc”, a spus ierarhul.






.jpg)
