În ziua de 9 martie, Biserica Ortodoxă Română îi cinstește pe Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia. Prin Legea 247/2011, această dată este dedicată în România și comemorării Deținuților Politici
În ziua de 9 martie, Biserica Ortodoxă Română îi cinstește pe Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia. Prin Legea 247/2011, această dată este dedicată în România și comemorării Deținuților Politici
La sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia, sâmbătă, 9 martie, când a fost comemorată și Ziua Deținuților Politici Anticomuniști, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului,
Sfinţii 40 de Mucenici au trăit pe vremea împăratului Liciniu (308-324), fiind originari din părţile Capadociei, ostaşi creştini, bărbaţi viteji şi vrednici în războaie. Erau conduşi de Agricola, om
Vatra monahală din centrul Bucureștilor ctitorită de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești, a întâmpinat sărbătoarea Sfinților 40 Mucenici din Sevastia, care ocrotesc așezămâ
Vatra monahală din centrul Bucureștilor, ctitorită de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești, a întâmpinat vineri, 8 martie, sărbătoarea Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, ca
În ziua de pomenire a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, 9 martie, când este și Ziua comemorării deținuților politici anticomuniști din perioada 1944‑1989, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei,
În ziua de pomenire a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei, 9 martie, de Ziua comemorării Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei a
În Eparhia Dunării de Jos, cu ocazia Zilei Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada 1944‑1989, au fost organizate săptămâna trecută manifestări liturgice, misionare şi cultural‑educaţionale în par
La sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia, joi, 9 martie, când este comemorată și Ziua Foștilor Deținuți Politici Anticomuniști, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului,
În ziua de pomenire a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, 9 martie, la Centrul pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București s‑a desfășurat o nouă sesiune științifică în domeniul medical
Ziua de pomenire a Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia, 9 martie, are pentru români o conotaţie specială, ea fiind şi Ziua comemorării Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944‑1989. Aceştia au
Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia au fost cinstiți joi, 9 martie, la Mănăstirea Antim din Capitală, așezământ monahal unde se află racla ce adăpostește fragmente din cinstitele lor moaște, așezate spre în
La pomenirea Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, Ziua comemorării Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944‑1989, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit un Parastas
La sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia, miercuri, 9 martie, de Ziua Foștilor Deținuți Politici Anticomuniști, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și
În Biserica Ortodoxă sunt cinstiţi, pe 9 martie, Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia. Ei erau soldaţi creştini în armata romană. Făceau parte dintr-o legiune cantonată în partea de est a
Sfinţii 40 de Mucenici au trăit pe vremea împăratului Liciniu (308-324), fiind originari din părţile Capadociei, ostaşi creştini, bărbaţi viteji şi vrednici în războaie. Erau conduşi de Agricola,
La Mănăstirea Antim din Capitală au fost cinstiți miercuri, 9 martie 2022, Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, aici fiind păstrate fragmente din cinstitele lor moaște și așezate spre închinarea
În ţara noastră, data de pomenire a Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia este dedicată şi comemorării luptătorilor împotriva regimului totalitar comunist. Aceştia au fost pomeniţi în cadrul
În ajunul sărbătorii Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit slujba Vecerniei Mari și a Litiei în Parohia „Sfântul Dumitru” din Bârlad, cu
În ziua de pomenire a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, 9 martie, când este şi Ziua deținuților politici anticomuniști din perioada 1944-1989, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei,
Între sfinţii perioadei de început a Bisericii, cei 40 de ostaşi care au pătimit moarte martirică în Sevastia Armeniei sunt cinstiţi cu multă evlavie în Biserica noastră, multe lăcaşuri de rugăciune