În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Hramul Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici” - Memorialul Gherla
La sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia, sâmbătă, 9 martie, când a fost comemorată și Ziua Deținuților Politici Anticomuniști, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici” - Memorialul Gherla.
Așezământul monahal este situat pe Dealul Cărămidăriei din Gherla, lângă cimitirul anonim, cu gropi comune, al deținuților politici din perioada comunistă. După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Duhul de jertfă”, în cadrul căruia a evidențiat jertfa și curajul mărturisirii Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, precum și al celor din închisorile comuniste.
La momentul rânduit din cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe teologul Radu-Mircea Moldovan. Acesta urmează a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Recea Cristur, Protopopiatul Dej.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Keramos” al Memorialului Gherla. La chinonic, Grupul psaltic „Keramos” și Corul de copii „Memorialul Gherla” au interpretat pricesne și cântece religioase. La finalul slujbei, pentru cei 74 de ani petrecuți la strana bisericii, în semn de prețuire și recunoștință, Înaltpreasfințitul Mitropolit Andrei i-a acordat Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni lui Viorel Nicolae Florean, cântărețul bisericesc din Cătina, în vârstă de 90 de ani.
Părintele stareț Grigorie Benea a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor implicați în viața și activitățile așezământului monahal.
În cimitirul deținuților politici de pe Dealul Cărămidăriei, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârșit slujba Parastasului pentru toți cei care, în timpul regimului comunist, și-au sacrificat viața în numele libertății și al credinței strămoșești.
La slujbă au participat oficialități civile și militare și numeroși credincioși, în frunte cu comandantul Grupării de jandarmi mobile „Ştefan Cicio-Pop” din Cluj-Napoca - colonelul Sebastian-Florin Cliţan; Grigore Pepene, fost deținut politic, în vârstă de 99 de ani; și Klaus Kenneth, fiu duhovnicesc al Sfântului Sofronie Saharov - ucenicul și biograful Sfântului Siluan Athonitul.
La evenimentul comemorativ a fost prezentă Garda de onoare a Grupării de jandarmi mobile „Ştefan Cicio-Pop” din Cluj-Napoca, în semn de recunoștință și cinstire a memoriei victimelor regimului comunist, precum și a ofițerilor și subofițerilor din Jandarmeria Regală Română care au fost torturați sau au murit în temnițele comuniste, o parte dintre ei fiind îngropați la Gherla.
Memoria martirilor din închisorile comuniste a fost cinstită și anul acesta printr-o serie de evenimente religioase și culturale, organizate în cadrul Zilelor Memorialului Gherla - ediția a VII-a, în perioada 6-9 martie.