În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Pomenirea luptătorilor anticomuniști la Oradea
La pomenirea Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, Ziua comemorării Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit un Parastas pentru victimele autorităților comuniste ale acelor vremuri. La slujba de pomenire de la biserica Parohiei „Sfânta Treime” din centrul Oradiei, au participat preoți, autorități civile, foști deținuți politici, urmași ai foștilor deținuți politici, istorici și studenți.
Ierarhul a elogiat demnitatea hristică și spiritul de sacrificiu, virtuți întrupate pilduitor de deținuții politici anticomuniști.
„Pe lângă cei care au murit în închisori și ale căror morminte nu se mai cunosc sau sunt așezați în gropi comune, pe lângă cei îngropați în străinătate, sunt cei mulți care discret și în simplitate au suferit și pătimit ca niște martiri de zi cu zi, poporul cel mare și mult al lui Dumnezeu, împilat și obidit de o stăpânire care nu voia să știe de Dumnezeu. Toți sunt acum înaintea lui Dumnezeu, rugându-se și pentru urmașii lor și pentru pacea lumii, pentru că este mare nevoie în timpurile noastre de rugăciune și de ajutor de Sus”, a subliniat ierarhul.
Pr. paroh Emilian Susan a mulţumit celor prezenți, iar Cristina Liana Pușcaș, cadru universitar, a evidențiat rolul pe care Biserica Ortodoxă Română l-a avut în susținerea poporului român în perioada comunistă şi i-a oferit ierarhului volumul „101 chipuri ale suferinței în Bihorul carceral comunist”. La final, în fața troiței ridicate în amintirea deținuților politici din temnițele comuniste, a avut loc un moment de reculegere.
În aceeași zi, Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie a participat la vernisajul expoziției itinerante dedicată martirilor români din temnițele comuniste, „Caravana eroilor”, la Muzeul Orașului Oradea.