Spovedania sau mărturisirea păcatelor în faţa preotului reprezintă partea principală a Tainei Pocăinţei, taina prin care credinciosul dobândeşte iertarea păcatelor săvârşite după botez şi împăcarea cu Dumnezeu. De aceea, Taina Pocăinţei este ca un al doilea botez, cum a şi fost numită de Sf. Simeon al Tesalonicului, adică Taina curăţirii de păcatele personale şi refacerii legăturii spirituale cu Biserica, întreruptă sau slăbită temporar prin păcat.
Creştinii care îşi simt conştiinţa împovărată de păcate, mai ales cei care vor să se împărtăşească cu vrednicie, trebuie să-şi curăţească sufletele prin Sf. Taină a Spovedaniei. Se recomandă mărturisirea chiar şi celor cărora li se pare că nu au nimic pe conştiinţă. Potrivit Sf. Simeon al Tesalonicului, „şi cei cărora li se pare că nu sunt căzuţi - ceea ce, precum se ştie, nu se poate - toţi sunt datori să se pocăiască. A se socoti cineva că nu e căzut este o cădere şi cel mai mare păcat“, precum ne învaţă ucenicul cel iubit al Domnului: „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea“ (I Ioan 1, 8-9).
Poate unii creştini se ruşinează să-şi facă cunoscute păcatele, însă toţi oamenii simt nevoia să-şi descarce conştiinţa înaintea cuiva. Omul care e dispus să micşoreze cu superficialitate sau să exagereze slăbiciunile sale, având o conştiinţă scrupuloasă, nu se poate ajuta singur în vindecarea acestor stări. El nu ar putea fi ajutat nici de către cei din jur. Unii prieteni pot bagateliza slăbiciunile lui, alţii le pot exagera mai mult decât trebuie, dintr-o grijă prea mare faţă de el. Numai mărturisirea păcatelor la preotul duhovnic îl poate ajuta pe creştin să-şi curăţească sufletul de păcate şi să-şi liniştească conştiinţa. Preotul îi inspiră omului încredere deosebită prin marea lui responsabilitate faţă de Hristos, prin smerenia cu care îl ascultă şi prin discernământul duhovnicesc.
