Sfintele slujbe din zilele de rând - inima Postului Mare

Slujbele din zilele de rând ale Postului Mare au un specific deosebit de cele din timpul anului, pentru că sunt caracterizate de o profundă atmosferă de pocăință, au o lungime mai mare, sunt mai austere, fără cântări multe, fără solemnitate și cu multe metanii. Cu toate că duhul Postului Mare se simte cel mai bine în aceste slujbe, participarea la ele este destul de limitată majorității preoților și credincio­șilor, pentru că sunt săvârșite doar la mănăstiri și catedrale. Totuși, pentru că, de mai mulți ani, aproape toată lumea are prilejul de a ­asculta și slujbele din timpul săptămânii, transmise în direct la radio, televizor sau internet, este potrivit să ne aplecăm atenția asupra simbolismului acestor rânduieli, cu o bogăție mare de sensuri teologice și duhovni­cești și îndemnătoare la umilință și schimbarea vieții. Aceste slujbe pot fi citite din Ceaslov de către toți iubitorii de rugăciune, atunci când nu au posibilitatea să meargă la biserică sau să asculte slujba. 

În această perioadă nu avem numai duminici speciale, ci și în timpul săptămânii slujbele se inspiră dintr-o anumită tematică, care poate avea legătură cu duminica ce urmează sau precede respectiva săptămână.

Tematicile din săptămânile Postului Mare

Astfel, în primele două săptămâni, slujbele vorbesc despre postirea plăcută lui Dumnezeu, săptămâna a treia aduce în atenție Pilda întoarcerii fiului risipitor, dar și pregătirea pentru închinarea Sfintei Cruci, săptămâna a patra, a înjumătățirii postului, reia tematica vameșului și fariseului, pe care o unește cu rugăciuni legate de Sfânta Cruce. În săptămâna a cincea avem tema samarineanului milostiv, dar și îndemnuri la pocăință, mai ales în Miercurea Canonului Mare, precum și cântări închinate Maicii Domnului, în Vinerea (Sâmbăta) Acatistului. Săptămâna a șasea, a stâlpărilor, deja se concentrează mai mult pe pregătirea evenimentelor de la sfârșitul ei, anume Învierea lui Lazăr și Duminica Floriilor, dar se păstrează și o tematică penitențială, anume Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr. Iar cât despre Săptămâna Mare, ea este cu totul deosebită, având câte un simbolism special în fiecare zi.

Tematicile legate de post, pocăință, smerenie și milostenie sunt foarte vechi și datează din perioada timpurie a redactării Triodului la mănăstirile din Palestina. La marea reformă liturgică realizată de călugării de la Mănăstirea Studion din Constantinopol, din secolele 9-11, textele Triodului s-au îmbogățit cu multe rânduieli noi, păstrându-se, mai mult sau mai puțin, și vechile redacții palestiniene. Astfel, cartea Triodului pe care o avem astăzi constituie un exemplu concludent de formare a tradiției liturgice ortodoxe, respectiv o îmbinare între rânduielile Bisericii Ierusalimului (slujbe mai simple, „umilincioase”, de sorginte monahală) și rânduielile Bisericii Constantinopolului (slujbe solemne, pentru catedrale și biserici de oraș). 

Vecernia, Liturghia Darurilor și Litia Mică pentru cei adormiți

În zilele de rând ale Postului Mare, Vecernia se săvârșește în cele mai multe locuri la sfârșitul slujbei de dimineață, cu toate că locul ei firesc ar fi seara. Dar, pentru că seara avem de săvârșit Pavecernița Mare, care este destul de lungă, mai ales că se adaugă și unele canoane, s-a constatat, din practica de la mănăstirile cu tradiție, că este mai la îndemână să fie pusă la sfârșitul slujbei de dimineață. Însă sunt locuri în care Vecernia este slujită totuși seara, chiar și în Postul Mare, mai ales atunci când este integrată în Liturghia Darurilor înainte sfințite. La Sfântul Munte Athos, Vecernia din Post și Liturghia Darurilor se săvârșesc în jurul orei 13:00.

După rugăciunea Sfântului Efrem Sirul de la sfârșitul Obedniței se intră imediat în slujba Vecerniei, cu rostirea obișnuitului Psalm 103, preotul citind în fața ușilor împărătești rugăciunile Vecerniei, prin care Îl roagă pe Dumnezeu să binecuvânteze seara care urmează, să ne ajute să biruim îndemnurile spre păcat care pot apărea în cursul serii, să ne izbăvească de frica nopții și să ne dăruiască somn liniștit.

După Ectenia Mare și citirea catismei rânduite din Psaltire, strana începe cântarea „Doamne strigat-am”, cu obișnuitele stihuri preluate din psalmii 140, 141, 129 și 116. Când se face doar Vecernia, aceste stihuri se citesc, iar când avem Liturghia Darurilor, se cântă. Spre sfârșitul acestor stihuri se adaugă trei scurte cântări din Triod, care au o tematică legată în primul rând de pocăință, dar pot face referire și la tematica zilei respective din timpul săptămânii. De exemplu, lunea și marțea, aceste stihiri îndeamnă la pocăință, miercurea și vinerea fac referire la Pătimirea Domnului pe Cruce, iar joia, la Sfinții Apostoli și la Sfinții Mucenici. Apoi se adaugă și trei cântări închinate sfinților zilei următoare. Miercurea și vinerea, când se slujește Liturghia Darurilor înainte sfințite, avem la Vecernie o stihiră specială, care face referire la tematica săptămânii. Urmează vechea rugăciune „Lumină lină”, prin care, văzând lumina lină a apusului de soare, lăudăm cu glasuri cuvioase pe Creatorul și Proniatorul întregii făpturi.

Urmează două citiri din Vechiul Testament, specifice Postului Mare, prima din Cartea Facerii, ca una care concentrează în sine toate cărțile Vechiului Testament, și a doua din Cartea Prorocului Isaia, cea mai importantă scriere profetică vechi-testamentară, care cuprinde în sine multe îndemnuri la pocăință și la postire, atenționări despre mânia lui Dumnezeu, care vine peste cei care nu se îndreaptă, dar și multe profeții legate de Pătimirile și Preaslăvirea lui Mesia. Aceste lecturi sunt precedate de câte un prochimen, compus din două versete alese dintr-un singur psalm. De la începutul Postului și până în Miercurea Mare, prochimenele sunt extrase în ordinea succesivă a Psalmilor, așa încât pe toată durata Postului aproape toată Psaltirea este parcursă doar prin cântarea prochimenelor.

Mai departe, Vecernia își continuă cursul ei firesc, ajungându-se la un set de patru stihiri (cântări) precedate de stihuri, grupate sub numele de Stihoavnă. Textele de la Stihoavnă sunt de cele mai multe ori inspirate din tematica săptămânii respective, primele două stihiri cântându-se mai pe larg, iar următoarele două mai repejor. După rugăciunea biblică „Acum slobozește”, Vecernia din Postul Mare nu se încheie cu troparul sfântului zilei (cu excepția sfinților mari), ci cu trei cântări închinate, pe rând, Maicii Domnului, Sfântului Ioan Botezătorul și Tuturor Sfinților, făcându-se câte o metanie la fiecare. Slujba continuă cu o scurtă rugăciune insistentă de a fi adăpostiți „sub milostivirea” Maicii Preacurate, dar și cu o rugăciune către Sfântul Duh, prin care Îl rugăm să Își reverse lucrarea peste toată făptura, vii și adormiți. Apoi urmează rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, cu metanii și închinăciuni. La vecerniile la care se pomenesc sfinți mari avem și un vohod, adică o cădire mică sau o ieșire cu Evanghelia înainte de rugăciunea „Lumină Lină”. În acest caz, la rugăciunea Sfântului Efrem Sirul se fac doar trei metanii. Totuși, aceste celebrări solemne sunt destul de rare în zilele de rând din Postul Mare, pentru că în Păresimi slujbele trebuie să aibă un caracter ascetic și auster, mai puțin festiv.

După rugăciunea Sfântului Efrem, sfârșitul Vecerniei se face, practic, după o rânduială de la sfârșitul Obedniței, cu o rugăciune către Preasfânta Treime, apoi „Fie numele Domnului binecuvântat...” și Psalmul 33, care se citește în unele mănăstiri după sfințirea pâinilor de la Litie, dar și atunci când se împarte anafora. În acest psalm se spune cum ar trebui să ne purtăm cuviincios în tot timpul vieții noastre, punându-ne toată încrederea în Domnul, pentru că astfel „nu ne vom lipsi de tot binele”. Acum se pune de regulă și psalmul mesei, 144, pentru că așa este rânduiala în Postul Mare, ca să mergem la masă după Vecernie.

Încheierea Vecerniei se face solemn, cu Otpustul Mare, după care se merge, ca într-o mică procesiune, cu cădelnița, cu un sfeșnic aprins și cântându-se stihira hramului, la masa din spatele bisericii unde sunt pregătite ofrandele pentru pomenirea celor adormiți. Aici se face Litia Mică pentru morți, o rânduială de rugăciune mai scurtă și mai generală. În zilele de rând din Postul Mare, nu este obiceiul să se slujească obișnuitul Parastas, pentru că slujirea lui este legată într-un fel de săvârșirea Liturghiei euharistice. 

Pavecernița Mare

Pavecernița, fie că este mică (în tot restul anului) sau mare (în Postul Mare și în unele seri speciale din an), ar trebui făcută după cină. Ea este de fapt o rugăciune de seară, prin care cerem de la Dumnezeu iertarea greșelilor făcute în timpul zilei, precum și o noapte petrecută fără de păcat, dar și ajutor ceresc în lupta cu stările de mâhnire sau de tristețe care pot apărea seara și noaptea. Chiar dacă știm că întotdeauna „cu noi este Dumnezeu”, nu încetăm să-L rugăm pe „Domnul Puterilor” să ne însoțească și să ne miluiască. Iar pentru această luptă duhovnicească cerem și ajutorul tuturor categoriilor de sfinți, pe care îi invocăm, cu metanii și închinăciuni, ca să se roage pentru noi. În această Pavecerniță Mare se vede foarte bine și caracterul repetitiv al slujbelor specifice postului, pentru că de multe ori se repetă anumite rugăciuni, pentru a readuce atenția la cuvintele slujbei, mai ales că Pavecernița se face la ceas de seară, când apar o anumită oboseală și o scădere a atenției. Textul Pavecerniței Mari cuprinde psalmi, cântări, dar și rugăciuni de pocăință, dintre care cea mai cunoscută este rugăciunea Regelui Manase, o adevărată pildă de străpungere a inimii, de mărturisire profundă și de încredere în iertarea oferită de „Dumnezeul celor ce se pocăiesc”. După rugăciunea Sfântului Efrem, se rostesc cele două mari rugăciuni către Maica Domnului și către Mântuitorul, la care se adaugă, numai la Pavecernița Mare, încă trei scurte rugăciuni, două către Fecioara și una către Preasfânta Treime. Apoi preotul rostește, în genunchi, cu fața către popor, rugăciunea prin care îi încredințează într-un fel pe cei prezenți ocrotirii lui Dumnezeu, pentru mijlocirile tuturor sfinților.

Pavecernița Mare se încheie cu iertarea pe care preotul o cere celor din biserică și pe care o oferă la rândul lui celor prezenți, apoi slujba se termină cu frumoasa ectenie „Să ne rugăm pentru pacea lumii”. Mai trebuie menționat că în cadrul Pavecerniței Mari, înainte de „Doamne al puterilor”, se pune la strană și un canon către Maica Domnului, dar și câte un canon sau două de la sfinții ale căror slujbe nu se vor pune în zilele lor de prăznuire. De exemplu, de la Sâmbăta lui Lazăr și până la Duminica Tomei, dar și în duminicile Triodului și ale Penticostarului, nu se pun slujbele sfinților din ziua respectivă, pentru ca atenția noastră să fie exclusiv asupra Mântuitorului sau asupra tematicii praznicului sau duminicii respective. Cu toate acestea, slujbele sfinților care se lasă deoparte în zilele de praznic nu rămân necitite, ci ele se pun în serile din post, la Pavecernița Mare, după o rânduială bine stabilită, pe care o găsim în Anuarul Liturgic și Tipiconal editat de Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă. 

Miezonoptica

Înrudită cu Pavecernița prin caracterul ei monahal și penitențial, Miezonoptica precede întotdeauna slujba Utreniei, fiind ca o rânduială de slujbă la trezirea din somn. În unele mănăstiri se citește chiar la miezul nopții, în altele în primele ore ale dimineții sau chiar seara, după Pavecerniță. Numele ei trimite la rugăciunea de la miezul nopții, când „Mirele vine, și fericită este sluga pe care o va afla priveghind”, fiind totodată și o slujbă care ne pune în vedere cugetarea eshatologică, la cele ale vieții veșnice, având și multe rugăciuni pentru cei adormiți. Întinsul Psalm 118, care domină această slujbă și care se rostește, după tipic, și la înmormântări, este concentrat pe dialogul sufletului cu Dumnezeu, având ca un fel de rezumat acel încurajator verset: „Al Tău sunt eu, mântuiește-mă!” Încheierea Miezonopticii se face ca la Pavecerniță, urmând a se trece către cea mai importantă și consistentă slujbă a zilei. (Va urma)