Despre mierea lăuntrică a Scripturii

În Omilia a 29-a, Sfântul Grigorie Palama face o exegeză a pericopei evanghelice care relatează episodul vindecării slăbănogului din Capernaum. De la bun început însă, suntem introduşi, cu ajutorul figurilor de stil, în exegeza duhovnicească a textului sfânt văzut în ansamblul său.

Cuvântul Evangheliei se aseamănă cu un fagure de miere", ne spune sfântul. Fagurele, mierea şi laptele sunt comparaţii utilizate în această omilie. Imaginea mierii, reprezentând adâncurile de nepătruns ale cuvântului dumnezeiesc, este însoţită întotdeauna de trimiterea la comparaţia cuvântului sfânt cu laptele, element concret care închipuie aspectul practic al cuvântului Evangheliei, partea sa aplicativă. Mierea, fagurele de miere ilustrează, aşa cum aminteam, adâncurile de nepătruns ale cuvântului dumnezeiesc, adâncuri în care se poate intra doar în starea desăvârşită a curăţirii duhovniceşti. Laptele însă reprezintă o trimitere directă la hrana potrivită pentru cei începători, nedesăvârşiţi.

"Mierea nu curge, ci picură"

Este interesantă o altă imagine pe care o foloseşte Sfântul Grigorie: "Mierea nu curge, ci picură". Cuvântul lui Dumnezeu este complex şi nu poate fi cuprins la repezeală. Este nevoie de multă răbdare, rugăciune, smerenie pentru intrarea pe cărarea strâmtă a exegezei. Desigur că, pentru cei începători, cuvântul lui Dumnezeu este lucrător într-un mod diferit decât în cei înaintaţi. Sensurile se dezvăluie celor începători într-o manieră nu simplistă, relevând însă mai ales aspectele practice ale învăţăturii. Laptele curge pentru cei începători, oferind din belşug adăpare. Însă, pe măsură ce omul creşte în percepţia duhovnicească, cantitatea devine calitate şi profunzime: "mult belşug de hrană duhovnicească vom afla în textul pe care îl vom tâlcui astăzi. Sau mai degrabă vom afla o fărâmă din bogăţia care zace învăluită în acest text. Iar fărâma aceasta ajunge tuturor şi vom afla că îi şi satură pe toţi precum pâinile acelea cu care Domnul a hrănit în pustie miile de oameni şi pe care le-a înmulţit prin împărţire".

"Mierea lăuntrică" care sălăşluieşte în pericopa evanghelică a vindecării slăbănogului din Capernaum ne arată, anagogic, că intrarea Domnului în Capernaum trimite la o interpretare mai înaltă: "de vom gusta din mierea lăuntrică a textului, ca nişte oaspeţi duhovniceşti, de vom lua pericopa Evangheliei în sens anagogic, vom vedea că cetatea în care a intrat este lumea. Iar slăbănogul este sufletul fiecăruia, care atunci când se întoarce de la păcat este purtat către Domnul de patru oameni închipuiţi de patru lucrări duhovniceşti: defăimarea de sine, mărturisirea păcatelor, făgăduinţa de a se depărta de rele şi rugăciunile către Dumnezeu".

Interpretarea Scripturii în duhul părinţilor

Scopul acestui articol nu este de a încerca catalogarea şi încadrarea Sfântului Grigorie Palama într-unul din marile curente exegetice. Cu siguranţă, Sfântul Grigorie este un reprezentant bine încadrat în tradiţia exegetică patristică, şi nu este locul aici de a demonstra evidenţa acestui fapt. Cu riscul de a mă repeta, voi cita din nou un mic fragment al unui teolog grec, fragment grăitor pentru evidenţierea rolului sfântului în tradiţia exegetică ortodoxă: "Într-adevăr, este foarte posibil ca Sfântul Grigorie Palama, după criteriile ştiinţei biblice contemporane, să nu fie considerat un ermineut al Scripturilor. Nu prezintă comentarii la Sfintele Scripturi, nici prelucrări sau interpretări ale textelor care să urmeze linia ermineutică, critica filologică istorico-sociologică, feministă sau alte tendinţe. În fine, nu pare să întrebuinţeze metoda istorico-critică şi nici vreo altă metodă pentru erminia fragmentelor Sfintei Scripturi, care abundă în lucrările sale (atât din Vechiul Testament, cât şi din Noul Testament). Chiar şi cele 63 de omilii ale sale, care se referă la pericopele evanghelice ale duminicilor, ale sărbătorilor împărăteşti, ale Maicii Domnului şi ale sfinţilor, nu facilitează teologilor biblici înrolarea lui printre Părinţii ermineuţi, ceea ce nu împiedică să fie numit "diacon al cuvântului dumnezeiesc"."

Mierea lăuntrică a textelor Scripturii nu poate fi sesizată în laboratorul disecţiilor ştiinţifico-teologice ale textului Scripturii. Bineînţeles, exegetul poate, şi adesea chiar trebuie să se apropie de text, înarmat cu unelte necesare anumitor precizări de natură istorică, filologică, filosofică sau literară. Însă, în momentul în care doreşte să se apropie de "mierea lăuntrică" a textului, este obligat să intre pe făgaşul tradiţiei patristice. Asumându-mi un alt risc, acela al repetiţiei obsesive a coordonatelor unei adevărate exegeze biblice, trebuie să precizez că, pentru toţi părinţii, textul Scripturii este Cuvântul lui Dumnezeu, de care ne apropiem în stare de rugăciune, smerenie, curăţire duhovnicească.

Scriptura, mai mult decât o carte a culturii mondiale

Exegeza biblică ortodoxă este adesea acuzată că nu promovează şi nu îşi asumă vulgarizarea textului şi a manierei de interpretare. Efortul substanţial de a găsi o limbă comună cu ritmul accelerat de distrugere a tainei şi de epidermizare a oricărui sentiment, fie el de natură religioasă sau simplu estetică, ar putea fi, în ochii criticilor, o şansă pentru un dialog mult mai comod cu factorii desacralizării. Biblia ar putea deveni foarte uşor "pâine şi circ", o carte integrantă a culturii mondiale (cum de altfel şi este, fără a complexa pe nimeni), "bună de citit în perspectiva culturalizării nivelatoare". Coordonatele problemei sunt însă din start unele lipsite de temei: necredinţa nu poate asuma depăşirea nivelului informativ. Acest nivel nu atinge nici măcar stadiul hrănirii cu laptele învăţăturilor, amintit de Sfântul Grigorie. Textul Scripturii se adresează tuturor. Am putea spune că nici nu ar avea cum să mai fie vulgarizat. Problema este însă că nu toţi îşi asumă mesajul, iar mierea cuvântului rămâne negustată. Revenim la repetiţia de mai sus: rugăciunea, smerenia, curăţirea şi tot ceea ce ţine de viaţa adevărată duhovnicească sunt căile care ne împărtăşesc real de textul Scripturii. Toate celelalte căi, neduhovniceşti, ne pot apropia doar superficial de cuvântul lui Dumnezeu. Asumarea este soluţia propusă de Sfinţii Părinţi oricărui gen de desacralizare: "Aşa cum mierea i se pare acră celui rănit la limbă, iar dacă primeşte tămăduire, poate să simtă din nou dulceaţa mierii, la fel şi frica de Dumnezeu, care vine din propovăduirea Evangheliei, se revarsă în conştiinţă şi face să se nască întristarea, când încă se mai cunosc rănile păcatelor, iar când acestea sunt lepădate desăvârşit prin puterea pocăinţei, primesc în schimb bucuria cea duhovnicească."