Gândurile noastre atunci când ne aflăm în biserică

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XIX, IX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 260

„(...) Acesta este Dumnezeul nostru; nu va fi socotit alt Dumnezeu alăturea de El (Baruh 3, 36). Când auzim în biserică aceste cuvinte și altele cu mult mai multe, ar trebui să ne cuprindă frica și să nu ne mai socotim a fi pe pământ; dar nu, ci ca și cum am fi în piață, facem zgomot și tulburare, vorbim de lucruri care n-au nici o legătură cu mântuirea noastră și cheltuim în zadar tot timpul cât îl stăm în biserică! Deci, când suntem atât de nepăsători și în lucrurile mici și în cele mari și în ascultarea cuvintelor lui Dumnezeu și în fapte și în afară de biserică și în biserici și când, pe lângă toate acestea, ne mai rugăm și împotriva duș­ma­nilor noștri, de unde mai putem avea, oare, vreo nădejde de mântuire, când pe lângă aceste păcate atât de mari adăugăm și celălalt păcat groaznic, tot atât de mare cât toate celelalte la un loc, rugăciunea aceea nelegiuită, prin care rugăm pe Dumnezeu să pedepsească pe dușmanii noștri? Mai este drept, dar, să ne mai mirăm că vin peste noi necazuri neaștep­tate? (...) Și aceasta după ce ne-am împărtășit de la această masă duhovnicească, după ce am primit atâtea binefaceri, după ce am primit atâtea porunci! Gândindu-ne la toate acestea, să vărsăm afară din noi veninul, să punem capăt dușmăniilor dintre noi și să ne rugăm lui Dumnezeu așa cum se cuvine!” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)