Sărăcia

În Omilia a 31-a, explicând Fericirile, Sfântul Grigorie Palama atinge şi problema sărăciei, despre care spune că este de mai multe feluri.

Prima categorie tratată este alcătuită din sărăcia asumată, fericită, care îl apropie pe om de Dumnezeu, şi sărăcia plină de nenorocire, a cărei stare egoistă este amplificată de sentimentul individualist al solitudinii sociale şi eclesiale. Al doilea fel de sărăcie este marcat de riscul pericolului îndepărtării definitive de Dumnezeu: "Dacă cineva este sărac de nevoie, acela nu are o bună rânduială în suflet (smerenia), căci nu poartă cu uşurinţă povara sărăciei, întrucât este silit şi cârteşte împotriva lui Dumnezeu şi a dreptei Lui purtări de grijă". Credinciosul care nu îşi asumă starea materială se află mereu într-o stare de nemulţumire şi de cârtire permanentă care nu mai ia în seamă lucrarea personală a lui Dumnezeu cu fiecare dintre oameni: "(Cel sărac de nevoie) dispreţuieşte în multe chipuri pe oameni, nepunându-şi nădejdea în Dumnezeu, de care nimeni vreodată nu a fost ruşinat, dar nici nu se înfrânează de la cheltuieli, şi nici nu vrea să trăiască din munca mâinilor sale, sau să ceară cu smerenie de la cei ce au din belşug".

Îndemn spre căutarea sărăciei de voie

Pericolul social al unor astfel de atitudini era evident. Nu putem nega faptul că în secolul al XIV-lea discrepanţa dintre opulenţa unor anumite categorii sociale şi pauperismul altora era foarte mare. Acest aspect nu justifică însă derivele infracţionale: "(Cel sărac de nevoie) devine hoţ, prădător, tâlhar de morminte, răpitor sau întreţinut, înşelător, mincinos, făţarnic, arătând peste măsură linguşirea cea slugarnică faţă de cei înstăriţi, cu dorinţa de a căpăta ceva dintre ale lor". Atenţionarea asupra riscului derivelor sociale nu reprezintă însă un îndemn la fuga insistentă de sărăcie şi la căutarea cu orice preţ a bogăţiei, ci un îndemn spre căutarea sărăciei de voie, care atrage harul şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu: "Aşadar aceasta este înţelepciunea lui Dumnezeu şi puterea Lui: a birui prin slăbiciune, a se înălţa prin smerenie, a fi bogat şi a se îmbogăţi prin sărăcie". Bogăţia în sine nu reprezintă întotdeauna un pericol; riscul apare atunci când omul, fie el bogat sau sărac, se afundă în alipirea pătimaşă de averi: "Dar luaţi aminte cu înţelegere la cuvântul Apostolului, care nu spune că cei bogaţi sunt rătăciţi de la credinţă, ci cei care poftesc bogăţia cu înfocare. Aşadar să nu spuneţi că cei mai mulţi dintre noi suntem săraci, deci pentru ce vorbeşti despre iubirea de arginţi către unii care aproape că nu mai câştigă nimic? Căci boala o avem prin pofta din suflet şi avem nevoie de vindecarea ei. Iar dacă-mi spuneţi că nu aveţi această boală, arată-mi că nu cauţi să îţi schimbi sărăcia, ci o socoteşti pe aceasta mai vrednică de dorit şi mai de cinste decât bogăţia şi că te bucuri pentru ea şi că dai mulţumire lui Dumnezeu că pentru ea îţi face mai uşoară mântuirea. Iar dacă este cineva bogat, să audă că este greu ca cineva bogat să intre în Împărăţia cerurilor, dar să cunoască faptul că şi Avraam era bogat, dar a fost mântuit - fiindcă acela era iubitor de străini şi iubitor de săraci, şi nu iubitor de argint - iar Iov a fost încercat şi cu bogăţia şi cu sărăcia".

Posibilitatea socială a întrajutorării

Posibilitatea socială a întrajutorării ocupă un loc important în gândirea Sfântului Grigorie. Abţinerea de la orice fel de nedreptate materială îndreptată împotriva celui sărac îl poate justifica pe bogat în faţa lui Dumnezeu: "Dacă nu vrei să dai cele ce sunt ale tale, măcar abţine-te să iei cele străine şi să dobândeşti lucruri care nu îţi aparţin, răpind şi strângând. ş...ţ Prin urmare, dacă nu vei da din ale tale celui sărac, deşi ale tale îţi prisosesc, cel puţin să nu le răpeşti pe acestea de la cel sărac". Demersul Sfântului Grigorie Palama în această direcţie nu este doar unul social, ci finalitatea este soteriologică: "Aşadar, răpitorii şi cei nedrepţi nu se vor înfăţişa la judecată şi nu-I vor sta înainte Judecătorului, ci vor merge pe dată la osândă foarte mare, ca unii ce nici aici, pe cât se pare, nu au prea stat înaintea lui Dumnezeu". Capacitatea creştinului de a-şi asuma chemarea de depăşire a egoismului trebuie să fie un principiu de căpetenie în viaţa acestuia: "Să ne facem părtaşi, cu cele pe care le avem, la împlinirea trebuinţelor fraţilor noştri aflaţi în nevoie. Şi chiar dacă nu vom alege să cheltuim toate ale noastre în chip iubitor de Dumnezeu, măcar să nu ţinem la toate ale noastre în chip lipsit de milostivire, ci să săvârşim ceea ce ne este de lipsă, smerindu-ne înaintea lui Dumnezeu şi învrednicindu-ne de iertarea Sa, ca iubirea Lui de oameni să împlinească lipsa noastră". Sărăcia de voie trebuie să fie mereu însoţită de smerenie şi de mulţumire pentru binefacerile dăruite de Dumnezeu. Sărăcia care derapează în atitudini orgolioase, chiar dacă este asumată de bunăvoie, nu îi foloseşte creştinului: "Dacă ar căuta cineva spre săracii cei de voie, dar care nu fac aceasta cu smerenie, ci mai curând din mândrie, nici pentru sărăcia duhului cea vrednică de laudă, lipsindu-se de hrană şi de bogăţii, va observa că aceştia se fac asemenea cu demonii. Căci unii ca aceştia cad prin mândrie şi sunt sufleteşte săraci. De aceea şi Domnul zice: "Fericiţi cei săraci cu duhul", adică cei care în adâncul sufletului lor se smeresc şi dobândesc sărăcia duhului din înfrânarea trupului, pe care o socotesc mai de dorit decât agonisirea oricărei bogăţii. Cei care însă ajung de nevoie la una din astfel de stări, prin răbdare şi aducând mulţumire lui Dumnezeu pentru toate, se fac asemenea săracilor cu voia şi săvârşesc binele: unora ca aceştia le aparţine Împărăţia cerurilor".

Apologia sărăciei în viaţa călugărească

În ceea ce priveşte problema mănăstirilor care posedau proprietăţi imense, vom cita un fragment din Omilia a 40-a, în care Sfântul Grigorie Palama face apologia sărăciei în viaţa călugărească: "Să ne curăţim aşadar ochii minţii prin fapte şi cuvinte şi gânduri îndreptate către Dumnezeu. Căci nu va fi cu putinţă să ne ademenească ceva dacă vom aţinti ochii noştri la viaţa Sfântului Ioan. Acesta trăia fără acoperiş, deci şi nouă să ne fie de ajuns şi sub un mic acoperiş să ne adăpostim. Să ne mulţumim fiecare cu chilia dată nouă de proestos, ridicându-ne mintea la cel care pe durata întregii vieţi nu a avut casă. Acela se mulţumea numai cu poame sălbatice, plante care cresc de la sine în pustie, ale căror rădăcini şi tulpini erau folosite drept hrană de către Sfinţii Părinţi locuitori ai pustiei, şi cu miere sălbatică. Ioan era îmbrăcat numai cu o haină şi era incins cu un brâu de piele, ca pentru a arăta un simbol, purtând însemnat chiar pe trupul său, semnele omorârii patimilor şi a circumciderii celei după duh, având în acelaşi timp darul sărăciei şi învăţându-ne pe noi înfrânarea prin fapte. Iar noi cât de comod şi de slobozi umblăm îmbrăcaţi, având atâtea hambare şi pivniţe pentru hrană, pline cu vin şi grâne, brutării şi cuptoare cu păine, pe scurt, atâtea şi atâtea înlesniri. Dacă vom fi mulţumiţi cu cele care sunt comune în mănăstire, nu cu mult ne vom depărta de cumpătarea şi sărăcia Sfântului Ioan. Iar dacă vom avea bunuri şi câştiguri proprii, aceasta este primejduitor şi ne îndepărtează de la comuniunea cu sfinţii. Căci cel ce se desparte de lume, dar îşi păstrează cele ale sale proprii, fie aducându-le din lume, fie dobândindu-le din lume, acela cară după el lumea, şi nicidecum nu s-a despărţit de ea, ca şi cum în sfântul munte fiind cu trupul, cu sufletul s-ar afla încă în lume. Li se îngăduie să locuiască aici, în aceste mănăstiri, care sunt icoana Împărăţiei cerurilor, iar ei fac al lor propriu acest loc care este tuturor comun şi îl împiedică să fie mai bun şi mai presus de lume. Unul ca acesta va fi condamnat pururea, fiindcă face lăcaşul cel sfânt al Domnului un loc obişnuit". De asemenea, este foarte interesantă autocritica pe care Sfântul Grigorie Palama şi-o face în Omilia a 4-a: "Auziţi şi vă bucuraţi, toţi câţi sunteţi săraci şi nevoiaşi, căci sunteţi fraţi după trup cu Dumnezeu! Şi chiar dacă fără voie vă aflaţi în multe lipsuri, prin răbdarea şi prin mulţumirile voastre cu voie faceţi binele. Ascultaţi voi, bogaţilor, şi mult să vă doriţi sărăcia cea fericită, ca să vă faceţi moştenitori şi fraţi ai lui Hristos şi fraţi adevăraţi ai celor ce sărăcesc de bună voie, căci şi Acela de bună voie a sărăcit pentru noi! Ascultaţi şi gemeţi voi, care-i dispreţuiţi pe fraţii voştri greu încercaţi, sau mai degrabă pe fraţii lui Dumnezeu; şi voi care nu daţi o parte din cele pe care le aveţi din belşug celor ce sunt lipsiţi de hrană, de acoperământ, de veştmânt, de îngrijirea cuvenită, nici nu cheltuiţi prisosul vostru pentru lipsa acelora! Sau mai curând să ascultăm şi să gemem noi, căci şi eu însumi, cel ce vă grăieşte vouă acestea, sunt învinuit de conştiinţa mea că nu mă aflu cu desăvârşire în afară şi lipsit de patimă. Căci în vreme ce mulţi oameni suferă de frig şi se zbat în lipsuri, eu sunt bine hrănit şi înveşmântat".

" Aşadar aceasta este înţelepciunea lui Dumnezeu şi puterea Lui: a birui prin slăbiciune, a se înălţa prin smerenie, a fi bogat şi a se îmbogăţi prin sărăcie."

Sf. Grigorie Palama