Sfântul Ioan Casian, monahul care a unit Orientul cu Apusul

Despre Sfântul Ioan Casian s-au scris foarte multe lucrări în secolul trecut, nu neapărat datorită importanței sale din punct de vedere monahal, ci în contextul unui studiu riguros, adeseori nu lipsit de părtinire, asupra lui Nestorie și a învățăturilor sale. Originar din Scythia Minor, Sfântul Ioan Casian (360/365 - 435) s-a dovedit cel mai „european” teolog de la sfârșitul Antichității târzii, perioadă când se năștea Europa Christiana, după cum spunea filosoful Constantin Noica.

Nu setea de cultură sau dorința de a trăi mai aproape de marile orașe ale Imperiului l-au determinat pe Ioan Casian să părăsească locurile natale, ci dorința de desăvârșire, ce-și găsea o bună articulare și trăire în viața monahală. Coordonatele istorice ale vieții sale au rămas sub semnul discreției astfel încât multe ipoteze au fost formulate pentru a-l plasa într-un context teologic sau altul. Palestina, Egipt, Constantinopol, Roma și Marseille sunt locurile în care părintele dobrogean și-a trăit viața. Sfântul Ioan Gură de Aur, Leon, viitor Episcop al Romei, Evagrie din Pont, scrierile Sfântului Vasile cel Mare și învățăturile Sfântului Antonie, părintele monahismului, i-au conturat învățătura. De aceea monahismul este cheia în care trebuie văzută întreaga sa viață și operă.

Din Egipt în Franța

Este știut că literatura monahală a produs, într-o greacă foarte simplă, opere de o mare calitate literară și spirituală, un adevărat izvor de teologie cu aplicare în viețuirea concretă. La sfârșitul secolului al V-lea, colec­țiile de apoftegme ale Părinților reuneau „spuneri” ale marilor monahi egipteni.

Monahismul este principala sursă a gândirii teologice și hristologice a Sfântului Ioan Casian, de unde și dorința sa de a merge în Egipt pentru a găsi „învățătura sfântă”. Adalbert de Vogüé, călugăr benedictin, amintea că Egiptul este țara monahismului prin excelență. Generozitatea ascezei sale, profunzimea și echilibrul doctrinei sale, maturitatea experienței sale spirituale, valoarea educativă a instituțiilor sale, toate pun pe primul loc monahismul egiptean. Această superioritate din secolele IV-V se bazează pe originile excelente ale începuturilor sale. Mișcarea monahală în Egipt a luat un avans incomparabil. Acest elan rar întâlnit a cunoscut și el o perioadă de recul, ca și în alte părți de altfel, însă impulsul inițial continuă să poarte Egiptul monahal spre ceea ce a primit de la providență, adică spre o misiune specială: să dea naș­tere formelor de viață monahale care tind spre perfec­țiune și să le comunice în Occident.

Nu se poate studia viaţa sau teologia Sfântului Ioan Casian fără a întâlni instituția monastică, iar aceasta e caracterizată la modul superlativ, ca fiind un ideal. Ar fi o greșeală ca ea să fie înțeleasă ca fiind deja o viață desăvârșită, căci la o lectură atentă a operelor sfântului dobrogean se poate vedea că viața monahală din Galia necesita multe îmbunătățiri, după modelul celei pe care eruditul călugăr a întâlnit-o în Egipt și pe care episcopul Castor și-a dorit-o pentru mănăstirile din sudul Franței.

Sfântul Ioan Casian cunoștea bine Vita Antonii și, probabil, scrisorile lui Antonie. El îl menționează pe Antonie de unsprezece ori în scrierile sale. Deci, fără prea mare greutate, se poate afirma că Ioan Casian este o punte de legătură între Orient și Occident, care a transmis călugărilor din Apus învățămintele „fericitului (Beatus) Antonie” păstrate în pustiul Sketis, prin tradiția vivantă, orală. Plecând de la ideile Sfântului Antonie, Ioan Casian a pus accentul pe noțiunile de comunitate, ierarhie și tradiție, căci învățătura îmbrăcată în varianta ierusalimiteană se întâlnește în mod firesc cu cea alexandrină. Așa cum spunea admirabil Evagrie, unul din învățătorii sfântului dobrogean, „este călugăr, care este separat de toți și unit cu toți”.

Mănăstirea este pentru părintele dobrogean o schola Christi

Această sintagmă este întâlnită în Regula Sfântului Benedict de Nursia, scriere profund influențată de Ioan Casian, pentru a pune mănăstirea în contrast cu ideea de Ecclesia Christi. Pentru Casian mănăstirea nu este schola Christi decât în măsura în care pregătește pentru asceză, acolo unde îl poți întâlni pe Hristos, chipul monahului desăvârșit. Cu toate acestea, conceptul utilizat de Benedict de Nursia exprimă o idee latentă în mintea lui Casian și perfect valabilă pentru întreaga sa gândire teologică.

Ilustrând în chip plastic, monahul dobrogean vede în monah un „ostaș al lui Hristos” („Astfel, monahul, ca un ostaș al lui Hristos, trebuie să pășească mereu în ținută de război, cu mijlocul totdeauna încins”). Tot el evidențiază că acest nume trebuie înțeles, trăit cu toată responsabilitatea și în plenitudinea sensurilor sale de către monah, căci abuzul este văzut ca o boală ce duce spre pierzanie, asemenea ereziei: „Iar cel ce, precum am spus, începe cu o stare călduță, abuzând de numele de monah, și nu ia prin umilință și zel calea acestei devoțiuni, de îndată ce s-a molipsit de această groaznică boală și s-a lăsat în voia ei, nu va putea gusta mai târziu desăvârșirea nici prin sine însuși și nici prin sfaturile altuia”. Găsim mențiuni și despre „primele exerciții de militărie duhovnicească”, arătând că monahismul nu este un scop în sine, ci un mijloc fundamental de trăire a vieții în Hristos. De aceea, misiunea sa a fost una atât practică, în teren, prin întemeierea a două mănăstiri în Marseille (Saint Victor și Saint Sauveur), cât și una teoretică, prin cele două opere ale sale cu scop precis monahal, pregătirea pentru viața monahală - rânduirea ei după regulile întâlnite cu predilecție în Egipt și pentru asceză, dar adaptate condițiilor climatice din sudul Franței.

Mergeți pe urmele bătrânilor!

Tradiția vie este moștenită de monahism încă din perioada apostolică. Ioan Casian merge mai departe și face o comparație care insistă tocmai pe ceea ce trebuie să fie monahul, membru al adevăratului Israel. „După acea asemănare prin care atunci egiptenii îi apăsau cu grele cazne pe fiii lui Israel, și acum pe adevăratul Israel, adică pe poporul de monahi, intelectualii egipteni încearcă să-i îngenunche prin munci grele și murdare, ca nu cumva în liniștea plăcută lui Dumnezeu, părăsind țara Egiptului, să trecem fără vătămare în pustiul virtuților.” Și, mai mult, accentuează că „lupta duhovnicească are nu adversari văzuți, ci dușmani nevăzuți și îndârjiți, iar conflictul de zi și noapte nu este contra unuia sau doi, ci contra a oști nenumărate; primejdia ei este cu atât mai mare, cu cât dușmanul este mai pornit, iar atacurile lui mai ascunse. De aceea trebuie mers întotdeauna, cu cea mai mare atenție, pe urmele bătrânilor, și trebuie spuse lor, fără nici un ocol, toate gândurile care răsar în inimile noastre”. Este necesar pentru călugăr ca el să fie încadrat într-o tradiție vie pentru că viața desăvârșită, plenitudinea creștinismului, nu a fost inventată de un recurs personal și incontrolabil la sursele scripturistice. Ea nu este o chestiune cu o inspirație privată și o interpretare subiectivă, ci trebuie legată de școlile bătrânilor, ale înaintașilor, ele fiind purtătoare de cuvânt ale unei tradiții dovedite care au dat naștere sfinților. Grandoarea Egiptului monastic ține tocmai de faptul că el se află în posesia unei tradiții ferme și a unor instituții bine păzite. A pretinde că trăiești ca un călugăr, dar în afara organizării monahale, a refuza să-i asculți pe bătrâni și să te adaptezi regulilor lor, este o falsă viață monahală, asemenea unei apostazii.

Sunt de reținut cuvintele Arhiepiscopului Bernard Panafieu cu prilejul pelerinajului din 2002 de la Iași, când de sărbătoarea Sfintei Parascheva, la inițiativa Mitropolitului de atunci al Moldovei și Bucovinei, Daniel, actualul Patriarh al României, au fost aduse moaștele Sfântului Ioan Casian de la Mănăstirea Saint Victor din Marseille, ctitorirea sa: „Când a plecat de la dumneavoastră, Sfântul Casian era un tânăr teolog foarte înzestrat. Acum, după 16 secole, noi vi-l aducem, ca să-l cunoașteți și să-l venerați ca sfânt”. Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale, prin parohia ortodoxă din Marseille, organizează de 10 ani, în luna mai, un pelerinaj în cinstea părintelui dobrogean. Este o imensă șansă de a vedea cinstea de care se bucură Sfântul Ioan Casian în sudul Franței atât în sânul comunității româneşti, cât și în rândul credincioșilor roma­no-catolici.