Taina unui singur trup

Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, Epistola 160, III-IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, p. 250

„Așa zice și Sfântul Apostol Pavel: Desfrâu și orice necurăție nici să nu se pomenească între voi, cum se cuvine sfinților (Efeseni 5, 3) cuprinzând sub noțiunea de «necurăție» și poftele bărbaților și ale femeilor unii față de alții, care nici măcar nu se pot exprima. De aceea, trecerea sub tăcere nu înseamnă numaidecât libertatea pentru orice fel de plăceri nesătule. Or eu spun că, chiar dacă această nelegiuire a fost trecută sub tăcere, totuși, ea a fost interzisă cu asprime de legiuitor, căci tot acolo se spune: Nimeni să nu se apropie de vreo rudenie de sânge a sa ca să-i descopere rușinea (Levitic 18, 6), iar prin aceasta se oprește și acest fel de intimități. Într-adevăr, ce ar putea fi mai apropiat pentru un bărbat decât soția lui, parcă chiar mai mult și decât trupul lui propriu, încât ei nu mai sunt două trupuri, ci un singur trup (Matei 19, 5; Efeseni 5, 31). În urma acestui fapt, sora soției ajunge și ea înrudită cu bărbatul ei. După cum dar nu se cade s-o ia nici pe mama soției aceleia, pentru că nu-i îngăduit să le aibă nici pe mama soției și nici pe fiica ei, tot așa n-are voie s-o aibă nici pe sora soției, după cum n-o poate lua nici pe sora lui proprie. Și, dimpotrivă, nu se îngăduie nici să locuiască soția împreună cu rudele soțului, pentru că drepturile amândurora sunt comune. Tuturor celor care discută problema căsătoriei eu le aduc aminte că chipul acestei lumi trece și vremea s-a scurtat (I Corinteni 7, 29, 31), de aceea și cei care au femei să fie ca și cum nu ar avea (I Corinteni 7, 21). Iar dacă cineva mi-ar aduce aminte de porunca creșteți și vă înmulțiți (Facerea 9, 1), îmi vine să-i râd în nas, pentru că nu poate face deosebire între vremurile la care se referă legiuirile. Căsătoria a doua este un leac împotriva desfrânării, iar nu provizie pentru desfrâu. Dacă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească (I Corinteni 7, 9), zice Scriptura, dar nu zice să calce în picioare căsnicia.” 

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XVII, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 224-225

„Prin cuvintele în afară de cuvânt de desfrânare, Hristos lasă bărbatului numai un singur caz când își poate lăsa femeia; că altfel s-ar fi ajuns iarăși la același lucru. Dacă i-ar fi poruncit bărbatului să o țină în casă, deși femeia lui a trăit cu mulți bărbați, atunci fapta bărbatului ar duce iarăși tot la adulter. Vezi ce acord este între porunca aceasta și cele spuse mai sus? Bărbatul care nu se uită cu ochi desfrâ­nați la o femeie nu săvârșește adulter; iar dacă nu săvârșesc adulter nu dă prilej unui alt bărbat să-și lase femeia lui. Pentru aceea, deci, Hristos îl strânge pe bărbat cu toată tăria, îl îngrădește cu frică, ridică asupra lui mare primejdie dacă își lasă soția; căci pe bărbat îl face răspunzător dacă femeia săvârșește adulter. Așadar, ca să nu socotești la auzul cuvintelor: scoate-ți ochiul tău, că aceste cuvinte le-a spus și despre femeie, Domnul a adăugat la timp îndreptarea aceasta, îngăduindu-i bărbatului să-și lase femeia numai într-un singur caz; în altul, nicidecum.”

Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a III-a, Cap. XII, 82.4-82.5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 223

„Iar dacă apostolul dă cuiva, din îngăduință, a doua căsătorie (I Corinteni 7, 6 şi 39-40), pentru că nu se poate înfrâna și ca să nu se ardă (I Corinteni 7, 9), acela nu păcă­tu­iește față de Testament - că a doua căsătorie nu-i oprită de lege - dar nu mai împlinește desăvârșirea aceea înaltă a viețuirii după Evan­ghelie. Dar dacă nu se că­să­torește a doua oară, ci păstrează neîntinată căsătoria desfăcută de moarte, dobândește luiși slava cerească; pentru că dă de bunăvoie ascultare rânduielii lui Dumnezeu, datorită căreia ajunge stăruitor slujitor al Domnului (I Corinteni 7, 35).”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)