Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Adormirea Maicii Domnului (Dezlegare la peşte)
Când a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, să ia pe Maica Sa la Sine, atunci, cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ la ceruri. Deci, înştiinţându-se Născătoarea de Dumnezeu despre aceasta, s-a bucurat şi degrabă s-a suit în Muntele Măslinilor ca să se roage. În Sfânta Scriptură nu este menţionat momentul adormirii Fecioarei Maria, însă, cântările şi imnele de la Vecernia şi Utrenia sărbătorii ne vestesc adevărata tradiţie a Bisericii în acastă privinţă. Deci, coborându-se de pe Muntele Măslinilor, Maica Domnului s-a întors acasă, a pregătit toate cele de îngropare, a împărţit văduvelor sărace veşmintele sale, apoi, luându-şi iertare de la toţi, s-a aşezat pe pat, a făcut rugăciune pentru întărirea lumii şi binecuvântând pe toţi cei de faţă şi-a dat sufletul curat în mâinile Fiului şi Dumnezeului ei. Atunci, multe vindecări s-au împărţit tuturor celor bolnavi, prin binecuvântarea ei. Şi s-a făcut tunet mare şi au venit de la marginile lumii, ca pe nişte nori, toţi Apostolii lui Hristos, la casa Maicii Sale din Ierusalim. Şi, începând Petru cântarea cea de îngropare, Apostolii au ridicat patul şi au petrecut până la mormânt trupul Maicii Domnului. Deci, sosind în Getsimani şi aşezând în mormânt trupul Născătoarei de Dumnezeu, Apostolii au mai zăbovit acolo încă trei zile, aşteptându-l pe Toma, care din rânduială dumnezeiască lipsea. Şi, sosind Sfântul Apostol Toma s-a întristat, că nu a văzut chipul adormit al Maicii Domnului, ca şi ceilalţi Apostoli. Deci, cu hotărâre de obşte s-a deschis mormântul pentru el şi toţi s-au minunat, căci au aflat mormântul gol, fără sfântul trup, fiind numai giulgiul lăsat ca mângâiere nemincinoasă a mutării Născătoarei de Dumnezeu şi cu trupul la ceruri. Astfel, după credinţa Sfintei noastre Biserici, la Adormirea Maicii Domnului, trupul ei nu a cunoscut stricăciunea care vine după moarte, nici nu a rămas în mormânt. Spre deosebire de Mântuitorul, Care S-a înălţat întru slavă la ceruri prin propiria Sa putere, Fecioara Maria a fost dusă la ceruri de îngeri, nu prin puterea ei.
