Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne; Sfântul Voievod Ştefan cel Mare; Sfântul Ierarh Iuvenalie, Arhiepiscopul Ierusalimului; Sf. Ier. Ioan Maximovici
Astăzi pomenim mutarea din Nazaret a veşmântului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, petrecută în zilele dreptcredinciosului împărat Leon cel Mare (457-474). Veşmântul a fost adus de doi bărbaţi cinstiţi din Constantinopol, care au descoperit că acesta era ascuns în casa unei bătrâne văduve şi a fost aşezat în Biserica Vlaherne, hotărându-se prăznuirea acestui eveniment în ziua a doua a lunii iulie.
Tot astăzi facem pomenirea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare al Moldovei († 1504). Dreptcredinciosul Voievod Ştefan s-a născut la Borzeşti din Voievodul Bogdan al II-lea şi Doamna Oltea. A fost uns ca domnitor al Moldovei la 14 aprilie 1457 şi, încercat de numeroase suferinţe în tot cursul îndelungatei sale domnii (47 de ani), el şi-a păstrat nestrămutate speranţa şi credinţa în Dumnezeu şi şi-a purtat cu jertfelnicie crucea vieţii. Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a fost unul dintre cei mai mari conducători politici şi militari pe care înaintaşii noştri i-au avut în Evul Mediu. Întotdeauna el a pus biruinţele lui nu pe seama iscusinţei minţii sale, ci, cu smerenie, pe seama voii şi puterii lui Dumnezeu. Măritul voievod a fost nu numai apărător, ci şi mărturisitor al credinţei creştine prin numărul mare de mănăstiri şi biserici, zidite atât în Moldova, cât şi în Muntenia şi Transilvania. De la mutarea sa la Domnul până astăzi mormântul său de la Mănăstirea Putna este străjuit de o candelă permanent aprinsă.
Sfântul Ioan Maximovici (1896-1966) este unul dintre cei mai mari sfinţi ai veacului al 20-lea, ierarh misionar, apărător al săracilor, mare ascet și părinte iubitor al orfanilor. S-a născut în regiunea Harkov în ilustra familie de nobili Maximovici, din părinţii dreptcredincioşi, Boris şi Glafira. La botez a primit numele Mihail. În copilărie se deosebea printr-o religiozitate profundă. Colecționa icoane, cărți duhovnicești și istorice. Cel mai mult îi plăcea să citească Viețile sfinților. În 1925 a absolvit Facultatea de Teologie, iar în 1926 a fost tuns în monahism și hirotonit ca ierodiacon în Mănăstirea Milkovo, primind numele Ioan. A fost hirotonit episcop la 28 mai 1934. Trimis fiind în China, în Eparhia Shanghaiului, a desfăşurat o rodnică activitate în organizarea unor societăți filantropice, aplanând conflicte religioase şi ridicând o frumoasă catedrală. În 1951, Arhiepiscopul Ioan este trimis în Europa, mai întâi la Paris, apoi la Bruxelles. Şi aici a avut o activitate misionară extraordinară. Se spune că în toate spitalele europene se știa despre ierarhul Ioan Maximovici, care adeseori se ruga toată noaptea pentru cei muribunzi. Ultimii ani ai vieții Arhiepiscopului Ioan au fost amărâți de atacurile și persecuțiile adversarilor săi, cărora le răspundea totdeauna cu blândeţe. S-a mutat la Domnul la vârsta de 70 de ani.
