În timpul domniei lui Sapor al 2-lea (309-378), în Persia vieţuiau numeroşi creştini, având episcopi, preoţi şi diaconi. Învăţătorii credinţei păgâne, care se închinau la soare, împreună cu evreii, s-au unit împotriva creştinilor, pe care îi defăimau înaintea împăratului. Mai întâi, l-au vorbit de rău pe Sfântul Simeon, episcopul de Seleucia şi Ctesifon, despre care au zis că este vrăjmaş al împăratului Persiei şi prieten al împăratului din Constantinopol, pe care îl înştiinţează de toate câte se întâmplă în Persia. Mai apoi, au fost învinuiţi de trădare toţi creştinii din acel ţinut. Drept aceea, Sapor a pus dajdie mare şi grea asupra creştinilor şi a rânduit şi dregători neînduplecaţi, care să strângă în grabă aceste dajdii. Apoi, împăratul a început să ucidă preoţi şi slujitori ai Bisericii, să jefuiască şi chiar să dărâme bisericile creştinilor. Pe Sfântul Simeon l-a adus în faţa sa şi l-a întrebat de ce nu se închină soarelui. Atunci, fericitul a mărturisit că el se închină numai lui Dumnezeu cel Atotputernic. Deci, a fost trimis episcopul în temniţă, iar pe drum l-a zărit pe bătrânul Gotazat, care în tinereţe fusese creştin şi învăţător al împăratului. Acum însă, pentru slavă deşartă şi din frică să nu-şi piardă viaţa, se închina soarelui la fel ca perşii păgâni. Zărindu-l pe acesta, Sfântul Simeon s-a amărât în sufletul său şi şi-a întors faţa de la Gotazat. Dar acela s-a luminat la suflet şi a plâns cu amar, văzând jalea şi batjocura episcopului său. Astfel, îl ruga pe împărat să-l elibereze din lanţuri pe sfântul episcop, dar Sapor nu numai că nu a vrut lucrul acesta, ci a poruncit să îi taie capul. Iar în Vinerea Mare a anului 341, au fost scoşi din temniţă 1.150 de creştini, împreună cu Sfântul Simeon, episcopul lor. După multe chinuri şi batjocuri, cu toţii au primit cununa muceniciei prin tăierea capului cu sabia.
Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne; Sfântul Voievod Ştefan cel Mare; Sfântul Ierarh Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului
Astăzi pomenim mutarea din Nazaret a veşmântului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, petrecută în zilele dreptcredinciosului împărat Leon cel Mare (457-474). Veşmântul a fost adus de doi bărbaţi cinstiţi din Constantinopol, care au descoperit că acesta era ascuns în casa unei bătrâne văduve şi a fost aşezat în Biserica Vlaherne, hotărându-se prăznuirea acestui eveniment în ziua a doua a lunii iulie.
Tot astăzi facem pomenirea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare al Moldovei († 1504). Dreptcredinciosul Voievod Ştefan s-a născut la Borzeşti din voievodul Bogdan al II-lea şi doamna Oltea. A fost uns ca domnitor al Moldovei la 14 aprilie 1457 şi, încercat de numeroase suferinţe în tot cursul îndelungatei sale domnii (47 de ani), el şi-a păstrat nestrămutate speranţa şi credinţa în Dumnezeu şi şi-a purtat cu jertfelnicie crucea vieţii. Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a fost unul dintre cei mai mari conducători politici şi militari pe care înaintaşii noştri l-au avut în Evul Mediu. Întotdeauna el a pus biruinţele lui nu pe seama iscusinţei minţii sale, ci, cu smerenie, pe seama voii şi puterii lui Dumnezeu. Măritul voievod a fost nu numai apărător, ci şi mărturisitor al credinţei creştine prin numărul mare de mănăstiri şi biserici, zidite atât în Moldova, cât şi în Muntenia şi Transilvania. De la mutarea sa la Domnul până astăzi mormântul său de la Mănăstirea Putna este străjuit de o candelă permanent aprinsă.
Sfântul Ioan Maximovici (1896 -1966) este unul dintre cei mai mari sfinţi ai veacului 20, ierarh misionar, apărător al săracilor, mare ascet și părinte iubitor al orfanilor. S-a născut în regiunea Harkov, în ilustra familie de nobili Maximovici, din părinţii dreptcredincioşi Boris şi Glafira. La botez a primit numele Mihail. În copilărie se deosebea printr-o religiozitate profundă. Colecționa icoane, cărți duhovnicești și istorice. Cel mai mult îi plăcea să citească Viețile sfinților. În 1925 a absolvit facultatea de teologie, iar în 1926 a fost tuns în monahism și hirotonit ca ierodiacon în Mănăstirea Milkovo, primind numele Ioan. A fost hirotonit episcop la 28 mai 1934. Trimis fiind în China, în eparhia Shanghaiului, a desfăşurat o rodnică activitate în organizarea unor societăți filantropice, aplanând conflicte religioase şi ridicând o frumoasă catedrală. În 1951, Arhiepiscopul Ioan este trimis în Europa, mai întâi la Paris, apoi la Bruxelles. Şi aici a avut o activitate misionară extraordinară. Se spune că în toate spitalele europene se știa despre ierarhul Ioan Maximovici, care adeseori se ruga toată noaptea pentru cei muribunzi. Ultimii ani ai vieții Arhiepiscopului Ioan au fost amărâți de atacurile și persecuțiile adversarilor săi, cărora le răspundea totdeauna cu blândeţe. S-a mutat la Domnul la vârsta de 70 de ani.
.jpg)
