Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi aducerea moaştelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur la Constantinopol în anul 438 şi aşezarea lor în Biserica Sfinţilor Apostoli. El a fost Arhiepiscop al
27 Ian, 2026
Sf. Cuv. Efrem Sirul, Isaac Sirul, Paladie şi Iacob Sihastrul
Sfântul Cuvios Efrem Sirul s-a născut în oraşul Nisibi din Mesopotamia, la începutul secolului 4. Este remarcat de episcopul Iacov, care devine îndrumătorul lui spiritual şi cel care-i prezintă învăţătura creştină. Descoperind profunzimea textului biblic, se dedică întru totul urmării lui Hristos. El a îmbrăţişat vieţuirea minunată a cuvioşilor anahoreţi ai secolului 4. Este hirotonit diacon de episcopul Iacob din Nisibi, iar preot de Sfântul Vasile cel Mare în Cezareea Capadociei. Tradiţia menţionează că a participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, ca diacon. În căutarea desăvârşirii duhovniceşti, ajunge în oraşul Edesa, unde caută un om cu viaţă sfântă pentru a fi îndrumat în trăirea monahală. Apoi se retrage în pustie pentru desăvârşire duhovnicească. În acea epocă, zona Mesopotamiei era marcată de războaie duse între Imperiul Roman şi perşi, aceştia din urmă persecutându-i pe creştini, deoarece erau cetăţeni loiali ai Imperiului Roman. Sfântul Efrem se întoarce din pustie în Nisibe pentru a fi alături de conaţionalii săi în aceste vremuri grele prin care treceau creştinii. Prin rugăciunile lui, Nisibi este salvat într-un prim asediu al perşilor. Însă inevitabilul se întâmplă în anul 363, când perşii cuceresc oraşul. Nedorind să trăiască sub conducere păgână, merge în Edesa, unde îşi petrece ultimii 10 ani din viaţă. Aici a scris cea mai mare parte din opera sa. El este autorul rugăciunii „Doamne şi Stăpânul vieţii mele”, pe care o rostim în Postul Mare. Sfântul Efrem a fost un poet inspirat, un cuvântător înflăcărat, un aspru nevoitor şi un om de rugăciune iubitor de viaţă duhovnicească. Cuviosul Efrem s-a mutat la viaţa veşnică în anul 373.
