Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sf. Cuv. Ioan Casian şi Gherman, din Dobrogea; Sf. Cuv. Vasile Mărturisitorul (Zi aliturgică. Canonul Mare)
Sfinţii Ioan Casian (†435) şi Gherman (†405-415) s-au născut din părinţi străromâni în părţile Casimcei din nordul Dobrogei, care se numea Sciţia Mică. Din dragoste pentru Hristos au îmbrăţişat viaţa monahală, intrând într-o mănăstire din Dobrogea. Au mers apoi într-o mănăstire din Betleem, în Palestina, de unde au pornit în 385 în căutarea de modele de sfinţenie. Astfel, au vizitat patria anahoreţilor, Egiptul. Pe la anul 400 au mers la Constantinopol, unde au ascultat cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, care l-a hirotonit preot pe Sfântul Gherman, iar pe Sfântul Casian, diacon. În anul 403, Sfântul Gherman a participat la Sinodul de la Stejar, ca apărător al Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în anul 405, împreună cu Sfântul Ioan Casian, au dus la Roma, papei Inochentie, o scrisoare a clerului şi credincioşilor din Constantinopol, tot în apărarea Sfântului Ioan Hrisostom. Nu se cunoaşte anul exact în care a trecut la Domnul Sfântul Gherman, dar se presupune că între anii 405 şi 415, pe când era la Roma. Sfântul Casian s-a mutat la viaţa veşnică în anul 435.
Astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte şi pe Sfântul Cuvios Vasile Mărturisitorul, cel ce a pătimit împreună cu Sfântul Procopie. Sfântul Vasile Mărturisitorul a vieţuit pe vremea împăratului Leon Isaurul. Pornindu-se o aprigă luptă împotriva sfintelor icoane, el a stat dârz, apărând dreapta credinţă. Pentru aceasta, a fost prins şi chinuit, apoi a fost aruncat în temniţă. Acolo s-a întâlnit cu Sfântul Procopie, împreună cu care a propovăduit şi mai mult adevărul despre cinstirea sfintelor icoane. Sfântul Vasile a fost strujit la fel ca Sfântul Procopie cu unghii ascuţite din fier şi a stat mult timp legat în lanţuri. Când a murit Leon împăratul, atunci a fost eliberat şi Sfântul Vasile din închisoare, împreună cu mai mulţi creştini. El s-a dus în mănăstirea sa unde a petrecut în post şi rugăciune. După mulţi ani şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.
