Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sf. Cuv. Pavel Tebeul şi Ioan Colibaşul
Sfântul Cuvios Pavel Tebeul a trăit în secolele 3 şi 4, fiind considerat primul ascet care s-a retras în „cele mai dinăuntru ale pustiului”, primul eremit sau pustnic.
El era egiptean, din Tebaida de Sus, fiind bogat și învățat. A fugit în pustie în timpul persecuției împăratului Deciu din anul 250, pe când avea vârsta de 20 de ani. A rămas în deșert pentru toată viața. Aici şi-a schimbat viaţa, nevoindu-se în post şi rugăciune. Biruind patimile prin nevoinţă, cunoscând pacea nepătimirii şi bucuriile vieţii de rugăciune, a ajuns la măsura bărbatului desăvârşit. Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, auzind despre el, l-a căutat în pustie și, găsindu-l, a povestit apoi despre viața lui îmbunătățită, locul anevoios în care trăise și celelalte osteneli pe care le-a făcut în viața lui de 113 ani, din care nouă decenii le-a petrecut în asceză în pustiul Egiptului.
Sfântul Cuvios Ioan Colibaşul s-a născut la Constantinopol, în timpul împăratului Leon cel Mare (457-474), într-o familie senatorială. Tatăl său era senatorul Eutropie, ocupând o demnitate importantă la curtea imperială, iar mama lui se numea Teodora.
Din copilărie a arătat o mare râvnă pentru cele sfinte, de aceea părinţii i-au dăruit o mică Evanghelie ferecată cu aur, pe care o purta cu el. Un monah din mănăstirea numită a celor neadormiţi l-a sfătuit să părăsească şcoala unde învăţa. El a plecat din Constantinopol şi a intrat în mănăstirea neadormiţilor din apropierea oraşului imperial. Aici a petrecut în asceză şi rugăciune împlinind cu multă râvnă ascultările monahale.
Fiind marcat de dorul de părinţi, a vorbit cu egumenul de la care a primit binecuvântare să iasă din mănăstire. El s-a aşezat într-o colibă lângă casa părintească. Aici a trăit necunoscut de părinţii săi, ca un străin, fiind umilit în dese rânduri de slugile din casa părintească. A continuat să ducă o viaţă ascetică, împletită cu rugăciunea, prin care a dobândit desăvârşirea duhovnicească. Fără să se facă cunoscut, a trăit în sărăcie în coliba de lângă casa părinţilor săi, până în momentul în care, ştiind că se apropie sfârşitul vieţii sale, a chemat-o pe mama sa şi, arătându-i Evanghelia ferecată cu aur, i-a spus că este fiul ei. Cuviosul şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu, lăsând să fie îngropat în coliba lui. Peste mormântul sfântului, părinţii săi au ridicat o sfântă şi slăvită biserică.
