Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sf. Ier. Andrei, Arhiepiscopul Cretei; Sf. Cuv. Marta
Sfântul Andrei s-a născut în anul 660 în Damasc, din părinţi iubitori de Dumnezeu. A început să vorbească abia pe la vârsta de şapte ani, fiind vindecat de această neputinţă prin împărtăşirea cu Sfintele Taine ale lui Hristos. De atunci a devenit un iscusit vorbitor, având mare râvnă pentru învăţarea tainelor dumnezeieştilor Scripturi. De la o vârstă fragedă a fost făcut diacon de către patriarhul Ierusalimului şi a participat la Sinodul al 6-lea Ecumenic din anii 680-681, fiind trimis cu mărturisirea de credinţă a Bisericii din Ierusalim la acest sinod. După o vreme, a fost ales episcop în Creta. El a alcătuit cărţi pline de înţelepciune, în care s-a arătat cuvântător iscusit şi insuflat de Dumnezeu. Pe lângă alte scrieri, Sfântul Andrei a alcătuit Canonul cel Mare, care se citeşte în Postul Sfintelor Paşti. Şi-a păstorit credincioşii cu frică de Dumnezeu, fiind tuturor pildă vie de jertfelnică dăruire de sine.
Tot în această zi pomenim pe Sfânta Cuvioasă Marta, mama Sfântului Simeon din Muntele Minunat (sec. 6), care a vieţuit făcând multe fapte bune, primind şi miluind străinii. Ea avea multă evlavie la Maica Domnului, care îi vestise dulceaţa veşnicelor bunătăţi ce o aşteptau în Împărăţia cerurilor. Şi mutându-se de la cele pământeşti la cele cereşti s-a arătat celor ce păzeau moaştele ei, făcându-i să se bucure şi zicându-le că a luat mare dar de la Dumnezeu şi că se află în lumină şi în nespusă bucurie, nu numai pentru rugăciunile fiului ei, Sfântul Simeon din Muntele Minunat, ci şi pentru că a suferit pentru Dumnezeu multe ispite şi necazuri în viaţa pământească.
