Sf. Ier. Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului; Sf. Ier. Bretanion, Episcopul Tomisului

Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului, și‑a închinat toată viața slujirii și mărturisirii Cuvântului lui Dumnezeu. El este numit „Teologul” pentru profunzimea operei sale teologice.

Sfântul Grigorie s‑a născut în Arianz, o localitate din apropierea Nazianzului, undeva către anul 329. Locul nașterii sale făcea parte din Capadocia, antica regiune din inima Asiei Mici. Tatăl său este Episcopul de Nazianz, Sfântul Grigorie, pomenit la 1 ianuarie. Mama sa este Sfânta Nona, pe care o sărbătorim în data de 5 august. Ea a avut un rol esențial în formarea creștină a fiului ei. Din copilărie el a arătat o fire sensibilă și contemplativă, permanent aflată în căutarea sacrului. Ia decizia de a‑și închina viața urmării lui Hristos.

Pe lângă preocuparea sa religioasă, Sfântul Grigorie a arătat permanent o mare iubire față de cunoaștere și știință. De aceea pleacă în Cezareea Capadociei pentru a aprofunda studiile. Aici se împrietenește cu Sfântul Vasile cel Mare. Această relație pentru toată viața este una dintre cele mai frumoase și rodnice prietenii din istoria Bisericii.

La Cezareea Capadociei studiază retorica. Itinerarul său continuă la Cezareea Palestinei, apoi în Alexandria Egiptului, de unde pleacă la cea mai importantă școală a timpului său, și anume Academia din Atena. Aici prietenia cu Sfântul Vasile cel Mare se consolidează. Oricine studiază teologia știe că la Atena cei doi aveau doar două drumuri: biserica și biblioteca. După o perioadă de studiu asiduu, Sfântul Vasile a considerat suficientă cantitatea de cunoștințe acumulate și s‑a întors în Capadocia. Sfântul Grigorie a dorit să‑l urmeze inițial, dar a fost oprit pentru un timp la Atena de unii studenţi care l‑au făcut profesorul lor.

În anul 358 se întoarce în Capadocia și atunci primește și Taina Sfântului Botez. După acest moment extrem de important din viața lui, se duce în provincia Pont pe valea râului Iris, unde sihăstrea Sfântul Vasile cel Mare. Împreună, cei doi se nevoiesc în asceză și rugăciune. Această viață duhovnicească din valea râului Iris, care a născut și Filocalia din simbioza trăirii spirituale a celor doi sfinți capadocieni, nu a durat mult, deoarece Sfântul Grigorie a fost chemat de tatăl său să‑l ajute la bătrânețe. Ca un fiu ascultător, el a venit în Nazianz să‑l ajute în păstorirea acestei episcopii.

De Crăciunul anului 361, împotriva voinței lui, Sfântul Grigorie a fost hirotonit preot, iar după 370, când Sfântul Vasile devine Arhiepiscop al Cezareei Capadociei, este convins de acesta să devină Episcop de Sasima. El nu a mers în această episcopie, ci a stat la Nazianz lângă tatăl său pentru a‑l ajuta în lucrarea pastorală. După moartea tatălui său rămâne Episcop de Nazianz până la alegerea unui alt episcop, aceasta fiind condiția lui pusă la insistențele credincioșilor de a le fi păstor de suflete.

Văzând că este amânată alegerea unui alt episcop și înțelegând că poporul dorea ca el să rămână episcop, pleacă la Seleucia în Mitropolia Isauriei, unde se retrage în Mănăstirea Sfintei Tecla. Aici are de luptat cu partizanii ereziei ariene, iar după moartea Sfântului Vasile cel Mare, în anul 379, este socotit de toți drept cel mai important teolog și părinte al dreptei credințe.

După venirea ca împărat la Constantinopol a lui Teodosie cel Mare, pentru prima dată după patru decenii în capitala imperiului putea veni un arhiepiscop ortodox. În acest context, credincioșii din Constantinopol au cerut ca Sfântul Grigorie să fie arhiepiscop. El vine în capitala imperială pentru a apăra dreapta credință. Predică în Biserica Învierii, unde rostește celebrele sale cinci Cuvântări teologice, care i‑au dus supranumele de „Teologul”. Este întronizat Arhiepiscop al Constantinopolului în noiembrie 380.

În această calitate participă la lucrările celui de‑al doilea Sinod ecumenic, care are loc la Constantinopol în anul 381. Pentru pacea Bisericii, la sfârșitul lunii iunie 381 se retrage din scaunul de Arhiepiscop al Constantinopolului. El a fost acuzat pe nedrept de unii episcopi din Egipt că alegerea sa ar fi fost necanonică. Dând dovadă de smerenie, s‑a retras pentru ca disputa iscată de persoana sa să nu afecteze lucrările sinodului. Părăsește Constantinopolul și merge la Nazianz, unde conduce treburile eparhiei până când este ales un nou episcop titular.

Ulterior, se retrage la proprietatea sa din Arianz, unde își petrece ultimii ani din viață în singurătate și rugăciune. În tot acest timp continuă și activitatea sa teologică prin scrisori dogmatice prin care condamnă ereziile și oferă sfaturi pastorale episcopilor ortodocși. Rămâne un far călăuzitor al dreptei credințe în lumea creștină a timpului său, dar și dincolo de ea pe parcursul întregii istorii a Bisericii. Către anul 390 trece la Domnul după o viață închinată cinstirii Preasfintei Treimi.