Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sf. Mc. Leontie, Ipatie şi Teodul; Sf. Cuv. Erasm
Sfântul Leontie era din Elada şi pentru că era mare la trup şi foarte puternic, s-a făcut ostaş. Fiind el om cuminte şi cu înţeleaptă socotire, a fost răsplătit cu însemne de dregător. Deci, aflându-se el în oraşul Tripoli, din Africa, primea pe cei săraci cu dragoste şi îi ospăta cu mese îmbelşugate şi se închina lui Dumnezeu. Auzind despre acestea Adrian, stăpânitorul Feniciei, a trimis la el pe Ipatie tribunul, cu doi ostaşi, dintre care unul se numea Teodul. Pe drum însă, Ipatie a fost cuprins de friguri şi a auzit un glas ce venea de sus şi, arătându-se lui, un înger îi spunea că, dacă vrea să se vindece, să-l cheme în ajutor pe Dumnezeul lui Leontie. Iar glasul acela l-a auzit şi Teodul. Deci, ajungând la Tripoli, au fost primiţi de însuşi Leontie, fără ca ei să ştie cine este cel care i-a primit. Atunci când le-a spus că el este Leontie, robul lui Hristos, Ipatie şi Teodul au căzut în genunchi înaintea lui, cerând de la el har, ca să fie şi ei robii lui Hristos. Deci, rugându-se sfântul pentru ei, a venit un nor de apă din cer, care i-a botezat şi i-a luminat, iar Leontie i-a îmbrăcat în haine albe. Despre toate acestea păgânii i-au spus lui Adrian, iar acela venind la Tripoli, i-a întemniţat pe cei trei. Iar a doua zi, scoţându-i din temniţă, îi îndemna să se lepede de Hristos, însă nu a reuşit să îi întoarcă de la credinţa lor. Sfinţii Ipatie şi Teodul au fost bătuţi cumplit şi după multe chinuri îndurate li s-au tăiat capetele. Sfântul Leontie a fost bătut cu toiege, a fost strujit pe tot corpul, apoi a fost legat de patru stâlpi şi bătut până ce şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.
