Sf. Sfințit Mc. Metodie, episcopul Patarelor; Sf. Ier. Calist, patriarhul Constantinopolului; Sf. Nicolae Cabasila (Dezlegare la pește)

Sfântul Sfințit Mucenic Metodie, episcopul Patarelor (†312), de tânăr, a fost hirotonit preot, iar pentru viața lui curată a fost înălțat la scaunul de episcop. I s-a încredințat păstorirea creștinilor din cetatea Patarelor, care este în părțile Lichiei, din Asia Mică.

„Ierarhul a păstorit bine și cu frică de Dumnezeu turma sa, luminând-o cu dumnezeieștile cuvinte. Astfel, când, în acea vreme, s-a ivit în Biserică erezia lui Origen, arhiereul lui Hristos văzând-o, a început prin viu grai și prin scrieri să o înfrunte și să arate greșita învățătură a aceluia și dreapta credință a Bisericii. Sfântul îi îndemna pe toți să nu se lase înșelați, ci să fie statornici în credință și păstrători ai adevărului dumnezeiesc. Prin aceasta, Sfântul Metodie a risipit întunericul cel eretic, strălucind cuvintele lui cele insuflate de Dumnezeu ca niște fulgere în toată lumea. Vrăjmașul cel nevăzut, nesuferind această îndrăzneală a Sfântului, a trimis asupra lui pe păgânii ce se închinau idolilor și i-a pornit ca, prin chinuri, să-l ucidă pe slujitorul lui Hristos. Aceștia, prinzându-l pe Metodie, arhiereul Domnului, i-au tăiat capul cu sabia și, așa, s-a mutat Sfântul la viața cerească, aducându-se pe sine lui Dumnezeu jertfă vie, mărturisind pe Hristos până la vărsarea sângelui și sfârșitul cel mucenicesc” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul X, luna iunie).

Sfântul Ierarh Calist, patriarhul Constantinopolului (†1363), a fost ucenic al Sfântului Grigorie Sinaitul (6 aprilie). El s-a nevoit la început în Muntele Athos, vreme de 28 de ani, lângă Mănăstirea Iviron. În anul 1350 a fost ales patriarh al Constantinopolului. A păstorit în timpul domniei împăraților Ioan Cantacuzino (1341–1355) și Ioan Paleologul (1341–1376). În anul 1354 s-a retras în liniștea mănăstirii pe care a ridicat-o în cinstea Sfântului Mamant, la Tenedos, dar, la scurt timp, a fost adus din nou în scaunul de patriarh între anii 1355–1363.

„În luna mai 1359, Sfântul Patriarh Calist I a împlinit cererea voievodului Nicolae Alexandru Basarab al Țării Românești și a binecuvântat ca Sfântul Iachint de la Vicina să-și mute reședința în capitala de atunci a Țării Românești, la Curtea de Argeș. Astfel, locul Vicinei a fost luat, în șirul mitropoliilor Patriarhiei de Constantinopol, de Mitropolia Ungrovlahiei sau a Țării Românești, care de atunci înainte s-a îngrijit și de credincioșii ortodocși din Dobrogea. În scrisoarea prin care Sfântul Patriarh Calist I întărește mutarea Sfântului Iachint în Țara Românească, se arată că «toți clericii din țară și ceilalți sfințiți călugări și laicii trebuie să asculte și să se supună lui ca unui adevărat păstor și părinte al lor», că arhiereul trebuie să-i învețe pe toți «calea Evangheliei, depărtându-i și împiedicându-i de la faptele oprite ale păcatului și de la toată dogma străină de Biserica lui Hristos», de vreme ce și în Țara Românească erau în vremea aceea unii care încercau să ademenească poporul, fie la unire cu papa de la Roma, fie la erezia bogomilică. De aceea, patriarhul Constantinopolului îl încredințează pe acest minunat ierarh poporului român evlavios, știindu-l pe Iachint cuvios, rugător, râvnitor în săvârșirea celor sfinte, bun chivernisitor al lucrării Bisericii, precum și mare apărător și mărturisitor al dreptei credințe” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul X, luna iunie).

Sfântul Calist s-a mutat la Domnul în anul 1363, în Serbia, unde se afla ca trimis al împăratului Ioan Paleologul. El este cunoscut și ca scriitor duhovnicesc, lucrările sale fiind cuprinse în volumul VIII al Filocaliei, alături de cele ale Cuviosului Ignatie Xantopol, cel împreună-nevoitor cu el.