Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sf. Sfinţit Mucenic Ierotei, Episcopul Atenei
Sfântul Ierotei era din Atena şi a fost unul din cei nouă sfetnici ai Areopagului, adică făcea parte din sfatul cetăţii. Sfântul Apostol Pavel a fost acela care i-a insuflat Sfântului Ierotei dragostea faţă de învăţătura evanghelică şi tot el l-a botezat în numele Preasfintei Treimi şi l-a aşezat apoi episcop în Atena. Sfântul Ierotei a fost, deci, primul Episcop al Atenei. La rândul său, Sfântul Ierotei a fost învăţător neostenit Sfântului Mucenic Dionisie Areopagitul, căruia multe povăţuiri i-a oferit pe calea înţelegerii dreptei credinţe, adusă de Mântuitorul Iisus Hristos spre mântuirea şi înnoirea lumii. Despre Sfântul Ierotei se mai ştie că la Adormirea Maicii Domnului în Ghetsimani, chiar dacă soborul Sfinţilor Apostoli era de faţă, totuşi, Sfântul Ierotei s-a învrednicit, în numele tuturor, să facă început cântărilor, la prohodirea celei Preacurate. Şi era Sfântul Ierotei cu totul înstrăinat şi îndepărtat cu sufletul de cele pământeşti, iar lucrurile acestea erau cunoscute de toţi oamenii, căci acest sfânt era cu adevărat cinstitor de Dumnezeu şi cuprins de dumnezeiască râvnă. Deci, vieţuind în chip bineplăcut Domnului şi bucurând cu faptele sale minunate pe îngerii din ceruri, s-a mutat în pace la cereştile lăcaşuri.
