Sf. şi Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu; Sf. Prorociţă Ana

A doua zi după sărbătoarea Întâmpinării Domnului îi cinstim pe Sfântul şi Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu, şi pe Sfânta Prorociţă Ana. Ei s-au învrednicit să fie prezenţi în templul din Ierusalim când la patruzeci de zile după naştere Domnul nostru Iisus Hristos a fost adus la templu „de Preasfânta Lui Maică şi de Dreptul Iosif, după obiceiul Legii celei vechi”.

Dreptul Simeon a fost unul din cei 70 de înţelepţi evrei care au fost puşi de Ptolomeu, faraonul Egiptului, să traducă Sfânta Scriptură a Vechiului Testament din ebraică în limba greacă. Această traducere s-a făcut în Alexandria Egiptului în secolul 3 î.Hr. şi poartă numele de Septuaginta. El a tradus Cartea Prorocului Isaia, iar când a ajuns la capitolul 7, versetul 14: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel”, neînţelegând cum o fecioară poate să nască, a dorit să şteargă cuvântul fecioară, dar „îngerul Domnului i s-a arătat și i-a ținut mâna, zicând: Nu fi necredincios față de cele scrise și a căror împlinire singur o vei vedea. Pentru că nu vei gusta moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce Se va naște din Curata Fecioară, Hristos Domnul”. De aceea, când Pruncul Iisus este adus la templul din Ierusalim la 40 de zile de la Naşterea Sa în Betleemul Iudeei, Simeon vede ca o slobozire întâlnirea cu Hristos şi cu Fecioara care L-a născut. După ce L-a văzut pe Mesia, „mulțumind lui Dumnezeu, s-a mutat cu pace la adânci bătrâ­neți, pentru că se scrie despre dânsul că a trăit 360 de ani - Dumnezeu astfel lungindu-i viața - ca să ajungă vremea cea din toți vecii dorită, în care Fiul Cel fără de ani S-a născut din Sfânta Fecioară”.

Sfânta Prorociță Ana, după cum aflăm din Evanghelia după Luca, era fiica lui Fanuel, din tribul iudaic al lui Aşer, care a fost căsătorită doar 7 ani. Rămânând  văduvă, s-a dedicat vieţii de rugăciune în templul din Ierusalim. Ea exprimă bucuria neamului omenesc pentru venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră în momentul aducerii la templu a Pruncului Mântuitor.