Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca; Sfântul Mucenic Gherontie
Cuvioasa Maria s-a născut în Egipt şi încă de la 12 ani a plecat din casa părinţilor ei şi s-a dus în Alexandria. Fiind tânără şi frumoasă, a căzut într-o atât de mare robie a plăcerilor, încât s-a făcut ademenitoare multor suflete de bărbaţi tineri şi bătrâni cu desfătările pierzătoare ale desfrânării. Deci, după ce a trăit 17 ani în cea mai adâncă viaţă păcătoasă, a mers la Ierusalim pentru a se închina lemnului Sfintei Cruci, vânzându-şi trupul corăbierilor, drept plată de călătorie. Dar, încercând să se apropie de lemnul Sfintei Cruci, o Putere nevăzută o respingea, nelăsând-o să intre în Biserică. Atunci, şi-a dat seama de viaţa ei păcătoasă şi s-a pocăit. Deci, a trecut apa Iordanului şi s-a dus în pustia cea mai adâncă, unde, timp de 47 de ani a trăit în aspre nevoinţe: lacrimi necontenite; post; rugăciune; goliciunea trupului în frig şi arşiţa soarelui. Şi s-a înălţat deasupra celor trecătoare încât atunci când se ruga se înălţa ca de un cot de la pământ, neavând alt martor decât pe Dumnezeu, iar la sfârşitul vieţii pe duhovnicul ei, Sfântul Zosima.
