Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfânta Muceniţă Achilina; Sfântul Ierarh Trifilie, Episcopul Lefcosiei din Cipru
Sfânta Achilina (†303) a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305), fiind din cetatea Biblos, fiică a unui mare şi strălucit bărbat, anume Evtolmie. Botezată fiind de episcopul Evtalie şi ajungând la vârsta de 15 ani, aducea la credinţa în Hristos pe fetele de vârsta ei şi crescute împreună cu ea, învăţându-le să se păzească de idoli. De aceea, a fost pârâtă fericita la dregătorul Volusian şi, fiind adusă spre cercetare, a mărturisit cu mult curaj numele lui Hristos. A fost bătută pentru aceasta cu vergi şi străpunsă prin urechi cu ţepuşe de fier înroşite în foc, însă ea, mărturisind neîncetat credinţa în Hristos, a fost osândită la moarte. Deci, tâindu-i-se capul, s-a mutat la Domnul, iar trupul ei a fost îngropat în cetatea sa, Biblos. În această zi, pomenirea Cuviosului Iacov, cel care a fost înşelat de diavolul, iar apoi s-a pocăit. Fericitul Iacov, iubind pe Hristos, s-a înstrăinat de lume şi a lăsat toată averea sa. Însă, după aceasta, s-a mândrit, din lucrarea diavolului, şi îndrăznind zicea: „Cine altul ştie, mai bine decât mine, mântuirea mea”? Pentru aceasta săvârşea multe şi mari nevoinţe, dar fără să îi întrebe pe cei pricepuţi, după cum învaţă dumnezeieştii Părinţi. Într-una din zile i s-a arătat un diavol, prefăcut în chip de înger de lumină, şi i-a zis să facă curat în chilie şi să aprindă toate candelele, căci Însuşi Hristos va veni la el să îi aducă multe daruri. Şi a venit la el satana, cu slavă şi cu nălucire multă, iar Iacov i s-a închinat lui. Atunci diavolul l-a lovit pe Iacov în frunte şi a fugit. Deci, a doua zi, călugărul plângând a mers la un monah bătrân, iar bătrânul, mai înainte de a auzi de la Iacov vreun cuvânt, a zis către el: „Pleacă de aici, că te-a batjocorit satana”. Deci, după ce Iacov a plâns cu amar, a fost trimis de bătrân la o mănăstire cu viaţă de obşte. Şi a slujit la bucătărie şapte ani, apoi a stat încă şapte ani singur într-o chilie. Şi aşa, învăţând fericitul Iacov calea lui Dumnezeu, a ajuns făcător de minuni şi în pace şi-a săvârşit viaţa.
