Sfânta Cuvioasa Muceniță Eugenia s-a născut la Roma, în anul 183, din părinţi păgâni, Filip şi Claudia, de neam ales. La porunca împăratului Comod (180-192) tatăl Sfintei a primit înalta dregătorie de
Sfântul Proroc Maleahi; Sfântul Mucenic Gordie
Prorocul Maleahi s-a născut în ţinutul lui Zabulon, în Palestina, era din seminţia lui Levi şi a trăit cu 450 de ani înainte de întruparea Mântuitorului. Numele său se tâlcuieşte înger, adică trimis al lui Dumnezeu. În vremea sa, poporul evreu nu-L mai cinstea cum se cuvine pe Dumnezeu, de aceea prorocul Maleahi a arătat că Domnul Și-a pregătit o jertfă curată în numele tuturor neamurilor, care va fi jertfa Mântuitorului Iisus Hristos, perpetuată prin Sfânta Liturghie: Nu-Mi sunt plăcute nicidecum prinoasele aduse de mâinile voastre. Căci de la răsăritul soarelui şi până la apusul lui, mare este numele Meu printre neamuri şi în orice parte se aduc jertfe de tămâie pentru numele Meu şi prinoase curate, căci mare este numele Meu între neamuri, zice Domnul Savaot (Maleahi 1, 10-11). De asemenea, prorocul Maleahi anunţă şi pregătirea venirii lui Mesia printr-un Înaintemergător al Domnului care va fi Ioan Botezătorul: Iată, Eu trimit pe îngerul Meu şi va găti calea înaintea feţei Mele şi va veni îndată în templul Său Domnul pe Care Îl căutaţi şi Îngerul legământului pe Care voi Îl doriţi (Maleahi 3, 1). Tot astăzi îl pomenim şi pe Sfântul Mucenic Gordie. El era din Cezareea Capadociei, ostaş de seamă şi bun creştin, trăind pe vremea lui Liciniu (308-324). Fiind persecutaţi creştinii, a lepădat cingătoarea ostăşească şi a plecat în munţi, vieţuind cu fiarele. Când păgânii îl serbau pe zeul Marte, Gordie a stat în mijlocul lor şi L-a propovăduit cu mult curaj pe Hristos. Pentru aceasta i s-a tăiat capul, primind astfel cununa muceniciei.