Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfinţii Cuvioşi Auxentie, Maron şi Avraam
Pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450) trăia în Constantinopol un bărbat cinstit în rânduiala ostăşească, fiind vestit în palatele împărăteşti, cu numele Auxentie, fiu al lui Ada persul. Şi era acesta pe cât de înţelept şi viteaz în viaţa cea din afară, pe atât de credincios şi de râvnitor în faptele credinţei. Acesta, cunoscând pe Cuviosul Marcian, iconomul Bisericii celei mari, pe Ioan monahul şi pe alţi bărbaţi temători de Dumnezeu, s-a lepădat de slava lumească şi a intrat în monahism. A fost hirotonit diacon, apoi preot şi a primit slujirea să izgonească pe diavoli din oameni. Dorind o viaţă liniştită, a lăsat cetatea şi s-a dus într-un munte, ce se numea Oxia. Fiind oarecând descoperit de nişte păstori, mulţi oameni au început să vină la el pentru a fi tămăduiţi sufleteşte şi trupeşte. Credincioşii i-au zidit lui o chilie, iar Cuviosul Auxentie învăţa şi tămăduia poporul printr-o fereastră. A luat parte la Sinodul al 4-lea Ecumenic de la Calcedon (451), chemat fiind din porunca împăratului Marcian, care foarte mult îl stima. Într-o noapte, stând cuviosul la rugăciune, a văzut sufletul Sfântului Simeon Stâlpnicul călătorind spre cer. Şi aşa, cu evlavie vieţuind, la adânci bătrâneţi ajungând, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.
