Aceşti Sfinţi Apostoli, din cei 70, au fost următori şi ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, slujind la răspândirea adevăratei credinţe. Sfinţii Filimon, Arhip şi Apfia lucrau în cetatea Colose din Frigia, iar fericitul Onisim la Roma. Sfântul Arhip este cinstit de Sfântul Pavel cu numele de „împreună oştean cu noi”, precum scrie în Epistola către Filimon, capitolul al 2-lea. În aceeaşi epistolă, Filimon este zugrăvit ca un fiu duhovnicesc şi prieten adus la credinţă de însuşi Apostolul Neamurilor. Sfânta Apfia, soţia lui Filimon, este numită „sora Apfia” datorită vredniciilor ei (Filimon cap. 2). Sfântul Onisim din sclav ajunge Apostol al Domnului şi din răufăcător frate egal în vrednicie cu fostul său stăpân, Filimon.
Sfinții Cuvioşi Nichita Mărturisitorul şi Ilirie
Sfântul Cuvios Nichita Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Midichiei, s-a născut în Cezareea Bitiniei, într-o familie evlavioasă. La scurt timp după naştere a rămas orfan de mamă şi a fost crescut de bunica sa. Iubitor de curăţie şi sfinţenie încă din copilărie, a devenit ucenic al pustnicului Ştefan, care l-a trimis la Mănăstirea Midichiei, de pe muntele Olimp. Bătrânul şi înţeleptul egumen Nichifor l-a primit cu multă dragoste şi, la doar 7 ani de când a venit la mănăstire, l-a propus spre hirotonie Sfântului Patriarh Tarasie al Constantinopolului (784-806), ctitorul mănăstirii. Odată cu hirotonia, i s-a încredinţat şi toată rânduiala mănăstirii, ca ajutor al Cuviosului Nichifor, care era slăbit de bătrâneţe. Pentru că a crescut mult numărul călugărilor în acest timp şi fiind iubit de aceştia, după moartea bătrânului egumen, Nichita a fost ales egumen al mănăstirii. În timpul împăratului Leon Armeanul, în anul 813, când au fost prigoniţi cinstitorii icoanelor, Cuviosul Nichita a fost trimis în exil pentru credinţa sa, mărturisită la Sinodul 7 Ecumenic. Slăbit de suferinţe şi bătrâneţe, la sfârşitul prigoanei, în anul 820, Sfântul Nichita s-a retras într-un schit. S-a mutat la Domnul în anul 824.