Cuvinte îmbisericite și laice cunoscute, depozitare ale unor sensuri nebănuite (III)

Citește și:

Cuvinte îmbisericite și laice cunoscute, depozitare ale unor sensuri nebănuite (I)

Cuvinte îmbisericite și laice cunoscute, depozitare ale unor sensuri nebănuite (II)

Cuvinte îmbisericite și laice cunoscute, depozitare ale unor sensuri nebănuite (IV)

În lumina explicării termenilor bise­ricești creștinii ortodocși înțeleg esența semantică, etimologia, istoria și valoarea reală a realității eclesiale exprimate.

Smerenie, din s. smirenie - smerenie/ umilință, însă având o strânsă conexiune cu vb. izmeriatsia - a se măsura/ a fi măsurat/ a fi evaluat [esența semantică a cuvântului, mai ales pentru creștini, este indicată tocmai de acest verb; așadar, unul dintre cele mai valoroase cuvinte din întreaga spiritualitate ortodoxă - smerenie - își are obârșia în verbul izmeriat - a măsura; iar de aici, un înțeles magistral: a te măsura pe tine însuţi, a-ți corespunde; în primul rând, prin smerenie se înţelege să fii măsurat sau în măsura ta, nici mai mult, nici mai puțin decât ceea ce eşti în prezent; între altele, dacă omul înţelege că este limitat, temporar și muritor, că totul pe pământ corespunde unei măsuri, stare reală umană ce se impune a fi conştientizată, acesta poate să se defalsifice, armonizându-se cu măsura proprie, adică cu actul în sine de a fi smerit, anume cu ceea ce este el cu adevărat; se știe bine că smerenia este virtute sine qua non şi temelie pentru adevărata zidire a oricărei alte virtuţi, este măsura personală reală pe care se clădește viaţa duhovnicească, după cum şi în edificarea oricărei construcţii se pleacă, obligatoriu, de la măsură şi măsurători, fără de care nu se știe ce anume şi cum să se zidească; „Măsura face orice lucru frumos”, ne învață bine Sfântul Isaac Sirul; măsura sau smerenia are minunatul dar al păcii şi al liniştirii, anume acela de a-l face bineplăcut pe cel smerit chiar şi celor mândri şi necredincioşi, pentru că rar se supără cineva din cauza purtării măsurate, smerite sau cuviincioase, cu alte cuvinte, atunci când omul este „la locul lui”; ar mai putea fi spus că maximei consacrate de filozoful Socrate - „Cunoaşte-te pe tine însuţi” - îi poate corespunde „măsoară-te pe tine însuţi, ca să te cunoşti”, aceste cuvinte având o puternică regăsire și în versurile eminesciene din Glossă: „Tu aşează-te deoparte,/ Regăsindu-te pe tine,/ Când cu zgomote deşarte/ Vreme trece, vreme vine”]; spovedanie, din vb. ispovedovatsia - a se mărturisi/ a încredința cuiva o taină/ a-și deschide inima; strană, din s. storono - latură/ parte [strana, atât ca loc unde se cântă în biserică, cât şi ca loc de aşezare pentru credincioşi, de regulă se află pe laturile sau părţile dreaptă şi stângă din interiorul bisericii, de-a lungul pereților liniari sau circulari]; sfeşnic, din s. svet - lumină [obiect liturgic care susţine lumânarea/ lumânările]; tiplotă, din s. teplota - căldură/ cordialitate [vas mic liturgic/ cănuță cu care se toarnă căldura (apa ușor încălzită) în Sfântul Potir, la vremea chinonicului, înainte de împărtăşirea slujitorilor; cum am văzut, provine de la expresivul cuvânt teplota, însemnând căldură sau cordialitate; se trimite, în primul rând, la Trupul înviat și la Sângele cald al Domnului Hristos: „căldura Sfintelor Tale (Taine)”; dar, totodată, prin rostirea liturgică ce urmează în continuare: „Căldura Duhului Sfânt/ Căldura credinței pline de Duhul Sfânt”, ne putem gândi și la „temperatura” credinței ce trebuie să existe în comunitatea euharistică, ori la adânca simțire pe care trebuie să o avem în fața Sfântului Potir]; ţârcovnic, din s. ţercov - biserică [cuvânt mai vechi, încă auzit în spațiul bisericesc rural, de subliniat fiind că se trage direct de la ţercov - biserică; termenul în cauză este sinonim cu dascăl/ cantor/ pălimar, în sensul de cântăreţ bisericesc sau/ şi persoană care îngrijeşte biserica; datorită faptului că are o prezență extinsă în lăcașul de cult, în tradiția bisericească românească, țârcovnicul/ dascălul, ori persoana care îngrijește biserica, dacă nu cumva este una și aceeași, a fost numită cu însuși numele bisericii (!), într-adevăr, aceasta având un rol esențial, chiar indispensabil, pe lângă preot]; utrenie, din s. utro - dimineaţă [utrenia este lauda bisericească pentru partea întâi a zilei]; vecernie, din s. vecer - seară [vecernia este lauda bisericească care se săvârşeşte seara]; verhovnic, din adj. verhovnâi - suprem/ înalt [Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt numiți verhovnici, în sensul de cei dintâi între apostoli]; vlădică, din vb. vladet - a stăpâni/ a cunoaşte bine [vlădica/ episcopul eparhiot este exponentul Ortodoxiei credinţei şi cel care deţine puterea conducătoare în Biserică, în numele lui Hristos]; vohod, din s. vâhod - ieşire [vohodul mare/ ieşirea cu cinstitele daruri şi vohodul mic/ ieşirea cu Sfânta Evanghelie din Sfântul Altar în mijlocul naosului, între credincioşi]; voscreasnă, din s. voscresenie - înviere [voscreasna este un text imnografic, cântat, din rânduiala utreniei duminicilor, prin care se recapitulează spre final pericopa evanghelică din prima parte a slujbei, mai ales pentru credincioşii care nu au fost prezenţi la vremea citirii acesteia de către preot]; Vovidenia - Intrarea Maicii Domnului în Biserică [denumirea populară a acestei sărbători și, de aici, a unor lăcașuri de cult istorice, se referă la „cea care se face văzută”, acum fiind cunoscută aducerea ei la templu de către Sfinții săi Părinți, Ioachim și Ana]; a zămisli, din s. zemlia - pământ [așadar, cuvântul românesc zămislire (procreare) derivă din slavo-rusescul zemlia, care înseamnă pământ; de aici se înțelege că legătura este una deosebit de strânsă (!): în lumina explicării acestui termen, din momentul zămislirii, al conceperii biologice efective a ființei umane, se înțelege că viitorul nou-născut a venit deja pe pământ, că s-a împământenit, intrând în istorie ca om, ca persoană reală legată de cosmosul-lume, dar nu ca să intre în pământ ca destinație finală; astfel, încă și mai mult, de la despletirea etimologică a unui cuvânt înțelegem, și mai adânc, de pildă, marele praznic al Bunei Vestiri, când Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, „S-a întrupat (zămislit) de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria”, precum și rațiunea sfântă a Părinților Bisericii de a însemna în calendar Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana (9 decembrie) și pe cea a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (23 septembrie), prin părinții săi, Sfinții Zaharia și Elisabeta; totodată, prin acestea se arată și mai mult rolul covârșitor al lui Dumnezeu în ceea ce privește darul sfânt al vieții, încă din fază incipientă: „Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele” (Psalmii 138, 13); așadar, când se spune zămislire sau concepere, înseamnă om deplin, bioetica creștină dezvoltând limpede acest fundamental aspect al moralei]; Zlataust, din s. zalato/ aur + s. ust/ gură - Gură de Aur (forma arhaică românească a supranumelui Sfântului Ioan Gură de Aur, Zlataust sau Hrisostom). (Va urma)