Cuvinte îmbisericite și laice cunoscute, depozitare ale unor sensuri nebănuite (II)

Citește și: 

Cuvinte îmbisericite și laice cunoscute, depozitare ale unor sensuri nebănuite (I)

Cuvinte îmbisericite și laice cunoscute, depozitare ale unor sensuri nebănuite (III)

Cuvinte îmbisericite și laice cunoscute, depozitare ale unor sensuri nebănuite (IV)

Cuvintele folosite în limbajul eclezial sunt încărcate de sens și își au locul lor potrivit în viața credincioșilor ortodocși români care le ascultă la slujbe, imnografic, ori le întâlnesc în rugăciunile citite de fiecare, personal. Cu cât este mai profund înțeleasă noima lor semantică în context religios, cu atât mai mult pot aduce folos duhovnicesc celor care se bucură de înțelegerea lor. În continuare, prezentăm sensul unor termeni deja consacrați.

Ceaslov, din s. ceas - oră + s. slovo - cuvânt/ vorbă [după cum indică însăși denumirea, este cartea de cult, dintre cele mai întrebuințate, ce cuprinde laudele bisericești săvârșite la o anume vreme din zi - rugăciunea după oră sau ceas; de menționat că în lb. rusă ceaslovul se numește ceasoslov, iar un alt cuvânt ce derivă de aici este ceasovnaia, însemnând capelă sau paraclis, ca loc al rugăciunii de obște, însă mai restrâns, pentru timpul de peste săptămână, spre deosebire de duminici și sărbători, când credincioșii se adună în lăcașurile mai încăpătoare];

Copie, din s. copio - suliţă/ lance [cu sfânta copie se scot miridele şi Sfântul Agneţ din prescura liturgică; simbolizează suliţa prin care a fost străpunsă coasta Mântuitorului Iisus Hristos răstignit pe Cruce];

Denie, din s. bdenie - veghe/ veghere [bdenie are rădăcină comună cu den - zi; de aceea înţelesul cuvântului denie/ veghe este acela de a face din noapte zi, avându-se în vedere concentrarea la rugăciunea mai îndelungată];

Dveră, din s. dver - uşă [dvera este perdeaua din spatele uşilor centrale, împărăteşti, ale catapetesmei]; formule de abrenunţiaţie din vb. obremenit - a împovăra [în lb. română, precedat de „a”, cuvântul capătă negaţia şi astfel rezultă: formule de lepădare/ despovărare, rostite de preot pentru îndepărtarea diavolului de la cel care urmează să fie botezat; cunoașterea acestui termen istorico-liturgic este foarte restrânsă, însă cuvântul este întâlnit în lucrări teologice de referință, cum este Canonul Ortodoxiei (I), publicat de părintele profesor Ioan Ică jr., ori în alte studii despre istoria Tainei Botezului, cum ar fi, de pildă, cel al pr. prof. dr. Daniel Benga - „Viața cea nouă, izvorâtă din Botez”, publicat în Ziarul Lumina, din 23 aprilie 2011];

Iad, din s. iad - otravă/ venin/ toxină/ răuta­te [simpla traducere a termenului este de ajuns!];

Ispită, din vb. ispâtâvat - [a încerca/ proba/ testa];

Maslu, din s. maslo - ulei [denumirea tainei vine de la materia care se sfinţeşte în timpul săvârşirii acesteia];

Mirean, din s. mir - lume [mirean/ laic, care nu face parte din cler]; mironosiță, din s. mir + vb. nosit - mir + a purta [din Noul Testament ne este cunoscut faptul că mironosiţele sunt femeile purtătoare de mir, cele dintâi vestitoare ale Învierii Mântuitorului Hristos (cf. Marcu 16, 1-8), dar și vrednice slujitoare în preajma Domnului și a apostolilor];

Molitfelnic, din s. molitva - rugăciune [poartă însuși numele rugăciunii, fiind cea mai extinsă carte liturgică de cult, la origini cuprinzând inclusiv slujbele Liturghiei și partea preluată astăzi de o altă carte numită Arhieraticon (cf.: † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, „Cuvânt înainte”, în: Molitfelnic, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2019, p. 7); în prezent conține rânduiala săvârşirii sfintelor taine, a ierurgiilor şi a altor rânduieli și rugăciuni săvârşite de preot în diferite momente și împrejurări din viața omului];

Mucenic, din vb. mucit - a chinui [mucenic este numită persoana sfântă care îşi dă viaţa în chinuri pentru mărturisirea dreptei credinţe];

Pisanie, din vb. pisat - a scrie [pisania este o scurtă descriere istorică a lăcaşului de cult, în care se menţionează și numele ctitorilor, preoților și ierarhilor implicați în edificarea bisericii respective; cel mai adesea se află deasupra uşilor de la intrarea în biserică şi este redată cu litere pictate sau sculptate în piatră];

Polunoşniţă, din s. pol + noci - jumătate + noapte [polunoşniţa sau miezonoptica este lauda bisericească ce se săvârşeşte la miezul/ jumătatea nopţii, însă, în practică, dimineața ori seara, de cele mai multe ori];

Priceasnă, din vb. priceaşatsia - a se împărtăşi [în unele regiuni ale țării, Ardeal în special, sunt numite pricesne acele cântări de la chinonic, care se cântă în timpul împărtăşirii slujitorilor şi credincioşilor, ori la alte momente festive din viața Bisericii, cum ar fi hramurile lăcașurilor de cult];

 Prinoase, din vb. prinosit - a aduce [aducerile credincioşilor la slujbe, adică coliva, fructele, pâinea şi toate cele aduse la biserică pentru a fi binecuvântate şi împărţite];

Procovăţ, din vb. pokrâvat - a acoperi [acoperămintele liturgice pentru potir şi disc, pe care credincioşii le pot vedea la ieşirea cu cinstitele daruri];

Prohod/ prohodire, din s. prohod - trecere [în lb. română cuvântul face referire la slujba Înmormântării, în general şi, în special, la Prohodul Domnului - monumentala creaţie imnografică și slujbă-poem, cântată de întreaga Biserică în Vinerea Mare; pentru că moartea este de fapt și o trecere, marea trecere „de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer”, prin moarte nu se rămâne în mormânt, ci se trece spre împlinirea desăvârşită a existenţei spirituale reale din viața veșnică cu Dumnezeu; unul dintre laitmotivele stării întâi a Prohodului face referire la Hristos Cel mort-viu: „Deşi Te-ai văzut mort, dar eşti viu Dumnezeu” (I, 47-48); astfel, înțelesul acestui cuvânt este deodată simplu și profund, vechiul nostru limbaj bisericesc alegând foarte bine folosirea termenului prohod/ prohodire, ca trecere, pentru slujba Înmormântării; de asemenea, în lb. greacă, una dintre cele două denumiri purtate de acest imn funerar al Bisericii este chiar Slujba Înmormântării Domnului];

 Rucodelie, din s. ruka - mână [termen întâlnit mai ales în Patericul egiptean, cu referire la lucrarea de mână a monahilor, cum ar fi rogojinile, coşurile sau metaniile împletite manual];

Sfânt, din s. sviatoi - sfânt [în lb. rusă cuvântul sviatoi are rădăcina comună cu svet - lumină care, în opoziţie cu întunericul păcatului, este asociată sfinţeniei - sviatost, aşa cum se poate vedea şi în iconografia ortodoxă privind icoana Învierii, a Schimbării la Faţă sau aureolele sfinţilor care prin lumina necreată mărturisesc sau plasticizează prezenţa harului Duhului Sfânt];

Svetilnă, din s. svet - lumină [svetilna, luminânda sau exapostilaria este un tropar sau un text imnografic din rânduiala Utreniei duminicilor, a praznicelor împărătești sau a sfinților, cântat spre finalul slujbei; denumirea are legătură, pe de o parte, cu corespondența temporală dintre ivirea zorilor dimineții și momentul cântării acestei stihiri (mai cu seamă în trecut) - totodată potrivindu-se și cu zicerea Înțeleptului Solomon: „Calea drepţilor e ca zarea dimineţii ce se măreşte mereu până se face ziua mare” (Pilde 4, 18) -, iar pe de altă parte, cu tema luminii Învierii Domnului și a adevărului evanghelic, răspândită în lume prin trimiterea Apostolilor, prin mărturisirea martirilor, prin viața însăși a tuturor sfinților și a creștinilor, cărora Mântuitorul Hristos li Se adresează laolaltă: „Voi sunteți lumina lumii; [...] Aşa să lumineze lumina voastră îna­intea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 14-16)]. (Va urma)