Lumina din curtea Mănăstirii Mușunoaiele, părintele Evghenie Hulea

Cine urcă pe Valea Zăbrăuțiului, pe un drum străjuit de brazi semeți, într-unul din punctele nordice ale județului Vrancea, dă peste sfânta Mănăstire Mușunoaiele, unde a stărețit, în perioada 1936-1949, monahul Evghenie Hulea, mărturisitor și apărător al credinței și ajutător al celor urmăriți și urgisiți de regimul comunist. El însuşi a fost întemnițat de mai multe ori sub acuzațiile că, după război, ar fi adăpostit un grup de soldați germani și ar fi complotat cu „bandele legionare” împotriva regimului comunist.

Părintele Evghenie Hulea (pe numele de mirean Eugen) s-a născut la 9/17 ianuarie 1906, în satul Poia­na, comuna Nicorești, județul Galați. A intrat devreme în viața monahală, iar Dumnezeu i-a îndreptat pașii către Schitul Sihastru (azi mănăstire în comuna Ploscuțeni, Vrancea), așezat la doar 10 kilometri de satul natal. Nu avem date exacte despre anul intrării sale în mona­hism, cert este că, în 1936, părinte­le Evghenie era deja starețul Schitului Mușu­noa­iele. Cel care a pus temelia pri­mu­­lui aşezământ monahal numit Muşunoaiele a fost Episcopul La­vren­­tie al Romanului, uce­nic de sea­mă al Sfântului Teodosie de la Brazi.

Părintele Evghenie a trecut la Domnul în 1962, fiind înmormântat în cimitirul bisericii din Pufești, localitatea vrânceană în care primise domiciliu forțat după prima ares­tare. În 2014, după jumătate de secol, ieromonahul avea să revină aca­să, în cimitirul din curtea Mănăstirii Muşunoaiele, închinată Adormirii Maicii Domnului, pe care reușise să o refacă în anii săi de stăreție.

De-a lungul existenţei sale, Mă­năs­tirea Muşunoaiele, la care se ajunge din localitatea Fitio­neș­ti-Vrancea, străbătând aproape 20 de kilometri pe un drum forestier, trecuse prin perioade de restriște. Afectată de seisme, sărăcită prin secularizarea averilor mănăstirești din vremea lui Cuza și supusă pier­de­rilor provocate de marele cutre­mur din 1940, mănăstirea avea nevoie de o refacere. Hirotonit preot la 9 august 1935, Evghenie Hulea a reușit, pe lângă slujirea la Sfântul Altar, să refacă toate construcțiile schitului aflate în stare avansată de degradare și chiar să construiască o nouă biserică de lemn, care, însă, va fi demolată de regimul comunist în anii ’80. Din atașament pentru cei mici, tot el transformă stăreția într-o școală pentru copiii celor care lucrau atunci la refacerea mănăstirii după cutremurul din ’40. În timpul părintelui Evghenie, aşezământul Mușunoaiele înfloreşte. Cine își închipuia, însă, că se va abate pri­goa­na comunistă peste România și inclusiv peste lăcașul monahal din fostul județ Putna, așezat în Poiana Măru’ cu Păru’, denumire pe care o purta și schitul la începuturile sale.

Întemnițat pentru darurile bunului samaritean

Sute de intelectuali au fost arestați, printre care foarte mulți preoți care erau împotriva sovieti­zării. În scurt timp, munții noștri s-au împânzit de grupuri de rezis­ten­ță anticomunistă, iar munții Vrancei nu fac excepție, grupul fraților Paragină fiind reprezentativ pentru această zonă. Cum porțile mănăstirii și inimile călugărilor rămân deschise tuturor trecătorilor, indiferent de nație și de credință, pe vreme de pace ori de război, părintele Evghenie Hulea, stareț și duhovnic, inclusiv al luptătorilor anticomuniști din munții Vrancei, este arestat în toamna anului 1949, după ce un vecin al mănăstirii l-a pârât că, în 1945, ar fi adăpostit un grup de soldați germani aflați în retragere către Ardeal, că i-ar fi ospătat și le-ar fi arătat drumul către munți. Prin sentința 814/11.06.1950 a Tribunalului Militar Galați, părintele Evghenie este condamnat la 8 ani de închisoare, sub acuzaţia, de asemenea, că, împreună cu ierodiaconul Emilian Nechifor, ar fi „găzduit și ajutat elemente legionare fugite în munți” (Biserica Ortodoxă Română sub regimul comunist 1945-1958, vol. I).

Securitatea încerca, prin orice mijloace, să afle secretele partizanilor, dar părintele Evghenie nu a divulgat autorităților secretul spovedaniei. În 1953, în urma unui recurs, este eliberat, dar trimis cu domiciliu forțat la Pufești (Vrancea), cu interdicţia de a reveni la monahism. Credincioșii care l-au apucat și-l amintesc pe părintele cum venea la biserică, stătea la strană și predica la îndemnul preotului paroh sau cum îi primea „pe ascuns” la spovedanie. Fiind permanent supravegheat de Securitate și suspectat de activitate legionară, deși nu era înregimentat politic, dar păstrase relații cu persoane considerate de regim „elemente dușmănoase”, i se redeschide un alt dosar, în februarie 1958, cu probe false. Monahul, care fusese şi la Canal și cunoscuse tortura în beciurile Securi­tății, a trecut la cele veşnice la 23 octombrie 1962. Schitul fusese des­fiin­țat de comunişti, în 1959, iar călugării luaseră calea pribegiei.

Revenirea la matcă

În 17 mai 2014, la inițiativa Protoieriei Panciu, a avut loc slujba de prohodire pentru reînhumarea osemintelor părintelui Evghenie în cimitirul din curtea mănăstirii de pe Valea Zăbrăuțiului, așezământul unde trudise ca stareț. Astfel, după mai bine de o jumătate de secol de la trecerea la cele veșnice, părintele Evghenie se întoarce acasă, în ținutul de lângă pădure, în pământul curat al locului pe care l-a iubit cel mai mult. Şi nu s-a întors singur, ci alături de ieromonahul Isac Borș, iconomul aceluiași schit, ale cărui oseminte au fost deshumate din cimitirul bisericii din Anghelești, sat de lângă Adjud, şi care a fost ucenicul părintelui, cel care obținuse recursul la prima sa arestare, prin care pedeapsa îi fusese redusă de la 8 la 5 ani.

Astăzi, în cimitirul mănăstirii, în bătaia soarelui, răsar crucile tuturor viețuitorilor sfântului așezământ, aliniate asemeni celor de la căpătâiul eroilor neamului. Părintele Evghenie Hulea poate fi socotit şi el eroul Mușunoaielor, eroul vrâncenilor, eroul nostru, un model de demnitate, curaj și neînduplecare. A fost înhumat cu veșmintele preo­țești de care nu avusese parte la înmormântarea din 1962, iar crucea pe care o purta mereu aproape de inimă, după cum se vede și într-o fotografie din anii stăreției, l-a însoțit în timpul slujbei de prohodire și pe drumul dintre biserică și cimitir, cu pioșenie așezată în sicriu. Din fericire, crucea fusese recuperată din casa unui credincios din Fitionești de către preotul Gheorghe Dabija, urmând a fi restaurată.

Memoria „Sfântului de la Mușu­noaiele”, așa cum este perceput astăzi de cei dornici să-i cunoască faptele, a fost cultivată mai ales după apariția cărții, semnată de preotul Ionel Ene și Mihai Silviu Ivan, în 2001, Jertfa în spațiul mioritic. Au apărut, apoi, o serie de articole publicate în Ziarul de Vrancea, iar în 2014, anul reînhumării în cimitirul Mănăstirii Mușunoaiele, Casa de cultură din oraşul Odobeşti a organizat, în premieră, un simpozion despre mărturisitorii vrânceni din temniţele comuniste, în care a fost evocat și monahul de la Mușu­noaiele, alături de părintele Paulin Lecca de la Mănăstirea Rogozu şi părintele Benedict Ghiuş de la Mănăstirea Antim, cel din urmă născut chiar într-un sat ­
al comunei Pufești. În 2017, revis­ta Glasul Adevărului, editată de ­Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, i-a dedicat părintelui Evghenie Hulea numărul din octombrie.

Menționat în dicționare și lucrări de specialitate, dar mai ales în memoriile celor care au trecut pe la Canal, numele părintelui Evghenie Hulea se așază cu cinste printre cele ale preoţilor de mir și călugărilor de la Sihastru, dar și din mănăstirile închise abuziv în 1959, precum și printre numele luptătorilor anticomunişti din Suraia și Vadu Roşca, de la Vidra, Răstoaca, Valea Sării și Panciu.

În curtea mănăstirii de pe Valea Zăbrăuțiului, la care s-a nevoit părintele Evghenie împreună cu ceilalți monahi, își deschide ușile către credincioșii de pretutindeni o biserică înaltă, cu trei turle, construită din zid. Lucrarea bisericii, sfințită în anul 2011, a fost desă­vârșită de vrednicul de pomenire părinte protosinghel Cleopa Nechita, starețul mănăstirii, trecut la cele veșnice în ianuarie 2021.