Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Personalităţi înmormântate în Cimitirul Iancu Nou-Bălăneanu

Personalităţi înmormântate în Cimitirul Iancu Nou-Bălăneanu

Galerie foto (8) Galerie foto (8) An omagial
Un articol de: Pr. Laurențiu Lazăr - 25 Aug, 2021

Preotul Constantin Pârvu (26 martie 1928 - 26 iunie 2017), fost vicar administrativ patriarhal în cadrul Cancelariei Sfântului Sinod și paroh al Bisericii Iancu Nou-Bălăneanu, preotul Ion Pâslaru (21 mai 1912 - 28 februarie 1982), de asemenea paroh al bisericii, şi artistul Ion Luican (29 decembrie 1907 - 1 septembrie 1992), cântăreț al aceluiaşi sfânt lăcaş, sunt doar trei dintre numele înscrise în pomelnicul celor care îşi dorm somnul de veci spre aşteptarea învierii de obşte în Cimitirul Iancu Nou-Bălăneanu.

Părintele Constantin Pârvu s-a născut în comuna Buzoiești din județul Argeș, în data de 26 martie 1928, ca fiu al bunilor creștini Petre și Gherghina, într-o familie numeroasă, compusă din 13 copii, între care s-au remarcat, alături de părintele Constantin, preotul Radu Ilie, doctor în teologie la Atena, și un alt frate Ilie, rănit în luptele de la Cotul Donului și apoi erou de război, mort la datorie în anul 1944 pe frontul de la Iași, când armata sovietică a intrat în România.

În anul 1956 s-a căsătorit cu profesoara Viorica Iosefina, familia fiind binecuvântată de Dumnezeu cu doi fii: avocatul Mircea Pârvu şi pianistul Daniel Ionuţ Pârvu, precum şi cu nepoți şi nepoate. A urmat şi absolvit cursurile Seminarului Teologic „Neagoe Vodă” din Curtea de Argeş, după care, între anii 1947 şi 1951, cursurile de licență la Facultatea de Teologie din cadrul Universității București (anul I), continuate la Institutul Teologic de Grad Universitar din București (anii II-IV), înființat de Patriarhul de vrednică pomenire Justinian Marina, după eliminarea teologiei din Universitate de către regimul comunist-ateu, în anul 1948.

Între anii 1951 şi 1954 a frecventat, la Institutul Teologic de Grad Universitar din București, cursurile de doctorat în teologie la specializarea Drept bisericesc și administrație, ca ucenic al marelui canonist, pr. prof. univ. Liviu Stan, cursuri încheiate cu susținerea și promovarea examenului oral, aprofundat de admisibilitate în anul 1955. Așa cum mărturisea într-una din cărțile publicate, pentru a se susține material pe durata studiilor, între anii 1950 şi 1955 a desfășurat activitate de cântăreț bisericesc și dirijor al corului bisericesc de la Parohia Gherghiceanu din București, precum și al altor formațiuni corale.

La 1 octombrie 1955, tânărul doctorand Constantin Pârvu răspunde chemării Patriarhului de vrednică pomenire Justinian Marina şi începe activitatea ca profesor la Seminarul Teologic de la Curtea de Argeş, de unde, la 1 noiembrie 1957, este transferat la Seminarul Teologic din București, unde activează până în anul 1959. În data de 6 ianuarie 1959, tânărul profesor Constantin Pârvu a fost hirotonit diacon, iar în data de 30 ianuarie 1959 a fost hirotonit preot pe seama Capelei Institutului Teologic de Grad Universitar din București, pentru ca apoi, în luna noiembrie 1961, să fie hirotesit duhovnic de către Episcopul-vicar patriarhal Teoctist Arăpașu, viitor Patriarh al României.

Apărător al drepturilor Bisericii

În cei aproape 60 de ani de slujire preoțească, părintele Constantin Pârvu a desfășurat o frumoasă activitate misionară și pastorală în București, la parohiile Parcul Călărași (1959- 1960), Oborul Nou (1960-1971) și, în ultimii 41 de ani, la Iancu Nou-Bălăneanu (1972-2013), unde a și deținut oficiul de paroh vreme de 15 ani (1993-2008), iar apoi, deși se pensionase, a rămas preot îmbisericit, fiind prezent în fiecare duminică la sfintele slujbe.

De timpuriu, părintele Constantin Pârvu a desfășurat, cu devotament față de Sfânta Biserică Ortodoxă Română și fidelitate față de întâistătătorii acesteia, o bogată și intensă activitate în cadrul Cancelariei Sfântului Sinod, unde a deținut importante responsabilități: inspector general bisericesc (1966-1968), consilier patriarhal (1968-1975) și, în cele din urmă, vicar administrativ patriarhal (1976-2010), post din care se pensionează la cerere.

În cei 44 de ani de activitate administrativă, desfășurată sub directa ascultare a patru întâistătători ai Bisericii Ortodoxe Române, vrednicii de pomenire patriarhi Justinian Marina (1948-1977), Iustin Moisescu (1977-1986) și Teoctist Arăpașu (1986-2007), precum și a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel (începând cu anul 2007), părintele Constantin Pârvu a fost martorul unor evenimente majore din istoria neamului și a Bisericii Ortodoxe, dar și un apărător demn, lucid și curajos al drepturilor Bisericii, atât în timpul dictaturii comunist-atee, cât și după căderea acestui regim, în anul 1989.

În cadrul activităților pe care le-a desfășurat de-a lungul timpului, din încredințarea vrednicilor de pomenire patriarhi amintiți mai sus, părintele Constantin Pârvu a avut în directă coordonare învățământul teologic, comunitățile ortodoxe române de peste hotare, schimbul de burse cu străinătatea, relațiile cu autoritățile de stat, perfecționarea clerului prin cursuri de îndrumare pastoral-misionare și conferințe preoțești, dar și serviciile administrative din cadrul Cancelariei Sfântului Sinod: Serviciul personal, Arhiva Sfântului Sinod, Biblioteca Sfântului Sinod și altele.

Bun cunoscător al Sfintelor Canoane, al dreptului bisericesc și al administrației bisericeşti, a fost mereu apreciat pentru profesionalismul, hărnicia, tenacitatea și curajul de a-și exprima pozițiile chiar și în situații delicate, atât în fața autorităților bisericești, cât și a celor de stat, chiar dacă pentru unele a avut de suferit. A iubit disciplina și ascultarea, dovadă fiind faptul că niciodată, în responsabilitățile îndeplinite, nu a abandonat lupta pentru binele Bisericii, apărând Biserica, pe ierarhii și ceilalți slujitori ai ei.

Sub directa îndrumare și cu binecuvântarea patriarhilor de vrednică pomenire Justinian Marina și Iustin Moisescu, părintele Constantin Pârvu a contribuit mult, cu răbdare și migală, la constituirea unor comunități ortodoxe române din diasporă (Suedia, Germania, Franța, Italia, Belgia, Australia etc), dar și la trimiterea în străinătate la studii, prin schimbul de burse, a numeroși tineri, mulți dintre ei deveniți apoi ierarhi, profesori universitari de teologie, preoți la comunitățile ortodoxe române din diasporă sau ostenitori în administrația bisericească. De asemenea, el a făcut parte din unele delegații oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române în străinătate (Ierusalim, 1975, Echmiadzin, 1983, Muntele Athos, 1976).

Cu toate că a acordat mult timp desfășurării activităților administrative la Patriarhie și activităților pastorale de la parohie, părintele Constantin Pârvu a găsit răgazul necesar pentru a publica mai multe studii și articole de drept bisericesc în care s-a specializat, dar și lucrări omiletice sau reportaje. Pentru activitatea administrativă și preoțească desfășurată a fost evidențiat cu ranguri, distincții și medalii primite de la întâistătătorii Bisericii Ortodoxe Române sau ai altor Biserici Ortodoxe surori, între care amintim: rangul de iconom stavrofor (1 ianuarie 1966), Crucea Patriarhală, primită din partea patriarhilor Justinian Marina, Teoctist Arăpașu și Preafericirii Sale, Părintele Patriarh Daniel, Ordinul Sfântului Mormânt, primit de la Patriarhul Benedict al Ierusalimului (1975), Crucea Patriarhului Pimen II al Moscovei și a toată Rusia (1972), Crucea Jubiliară primită din partea Patriarhului Teoctist la împlinirea a 50 de ani de arhierie (2005). De asemenea, a fost distins și de autoritățile de stat cu Medalia Jubiliară din 1974, precum și cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de Cavaler (2002), acordat de Președintele României.

A trecut la cele veșnice la 26 iunie 2017, fiind îngropat în curtea bisericii parohiale. În memoria credincioșilor pe care i-a păstorit în Parohia Iancu Nou-Bălăneanu vreme de aproape 41 de ani, părintele Constantin Pârvu rămâne un slujitor evlavios, un predicator elocvent, ancorat în realitățile bisericești şi sociale, şi un păstor înțelept al enoriașilor. În memoria ierarhilor și a colegilor din cadrul Cancelariei Sfântului Sinod rămâne un profesionist harnic și responsabil, un maestru al administrației bisericești, care a câștigat respectul și prețuirea tuturor.

Slujbă de pomenire pentru părintele Constantin Pârvu

Preotul Ion Pâslaru,  fost paroh al bisericii

Părintele Ion Pâslaru s-a născut la 21 mai 1912 în satul Bilca, comuna Coțofănești, județul Bacău, într-o familie de țărani simpli și modești, Ioan Pâslaru și Maria, născută Vornicel. Tatăl Ioan Pâslaru a fost cântăreț la biserica din satul Bilca. A urmat școala în satul natal, după care a mers la Seminarul din Roman. Pregătirea teologică a făcut-o la Facultatea de Teologie din București și la Universitatea Mihăileanu din Iași. A urmat studii doctorale pe care nu le-a finalizat datorită dificultăților războiului.

Ion Pâslaru s-a căsătorit cu Florica Stroe și a fost hirotonit preot în iunie 1940, la Biserica „Sfântul Spiridon” din București. În familia lui s-au născut trei copii (Rodica Alexandrina, Octavian şi Gabriela). Și-a început activitatea de preot în octombrie 1940, în satul Vâlcele, și apoi la Târgu Ocna, la Biserica „Sfinții Petru și Pavel”. A funcționat în această perioadă și ca profesor de religie la liceul din Târgu Ocna. În toamna anului 1943, a venit prin concurs la Seminarul Teologic din București, unde a primit și o locu­ință. Aici și-a desfășurat activitatea ca părinte spiritual, avându-l ca elev și pe părintele Constantin Pârvu.

În 1948 a obținut postul de preot la Parohia Iancu Nou-Bălăneanu, iar din 1965 a ocupat funcția de paroh și a coordonat principalele activități administrative: construirea pridvorului, care a permis mărirea bisericii; curățarea picturii și reparații majore la turlele bisericii; repictarea bisericii în frescă de către pictorul Gheorghe Vânătoru; construirea unei catapetesme noi din lemn; demolarea unor construcții din spatele bisericii (care funcţionau ca o cantină pentru orbii din cartier) și construirea unui spațiu pentru depunerea celor răposați și clopotnița; obținerea autorizației de aducere a gazelor și a instalației; a organizat în 1965 un cor în care au activat câțiva coriști de la Opera din București; a refăcut, în 1978, fațadele și turlele, dând aspectul bisericii de acum.

Părintele Ion Pâslaru avea o statură fizică, morală și spirituală de o mare verticalitate. A fost membru în Consistoriul bisericesc până în anul 1960. A trecut la Domnul la 28 februarie 1982, înainte de a împlini 70 de ani, fiind îngropat în curtea bisericii parohiale. Părintele Ion Pâslaru a fost înzestrat de Dumnezeu cu darul de a scrie, mai ales versuri, dar și de a picta. În anii mulți de muncă, dar și zbucium sufletesc, a desăvârșit o ultimă variantă a lucrării de căpătâi pe care a intitulat-o „Ecouri de Psaltirion”, prefațată de criticul literar Nicolae Balotă. Prin aceste poezii, părintele a scris toți psalmii lui David într-o formă versificată, lucrarea neputând fi publicată decât după 1990. Până la sfârșitul vieții a reușit să publice, la Editura Litera, două volume de poezii în care nu era manifestat direct caracterul religios: „Sunete de argilă” și „Oglinzi interioare”. Familia a mai selectat o serie de poezii nepublicate, pe care le-a multiplicat în cartea „Vibrațiile sufletului”.

Ion Luican, cântăreț al bisericii

Cântăreț de muzică populară, romanțe și muzică ușoară, dar și cântăreţ al Bisericii Iancu Nou-Bălăneanu, Ion Luican s-a născut în data de 29 decembrie 1907, în comuna Frumușani, județul Călărași. Numele său este indisolubil legat de șlagărul „M-a făcut mama oltean”. A absolvit, în 1934, Academia Regală de Muzică din București, unde i-a avut profesori pe Constantin Brăiloiu şi Ion Chirescu, iar în anul 1943, Școala de Cântăreți Bisericești a Arhiepiscopiei Bucureștilor. Termină studiile liceale în 1945, la Liceul „Matei Basarab” din București, iar în 1956 absolvă Institutul Teologic de Grad Universitar din București.

Debutează la Radio în 1933; cântă în direct reclame muzicale. În același an câștigă un concurs organizat de casa de discuri Odeon şi devine angajat al firmei. Imprimă pe plăci de gramofon, la Berlin, și debutează cu piesele: „Mi-e dor de-acasă” de Elly Roman și „Să-ți cânt, samovare” de Max Halm în 1937.

În această perioadă a anilor 1930-1940, cântă cu orchestrele: Petrică Moțoi (cu care a și debutat la Radio), Vasile Julea, Frații Stănescu, Elly Roman, Ernst Hönigsberg, George Corologos, Ionel Vlădescu. Din 1948 începe să abandoneze genul de muzică ușoară, în favoarea muzicii populare și a romanței. În numeroasele turnee întreprinse, cântă cu orchestrele „Doina Gorjului” din Târgu Jiu, „Doina Argeșului” din Pitești; cu orchestrele de muzică populară ale filarmonicilor: „Banatul” (din Timișoara), Cluj și Ploiești; cu orchestrele: Ansamblului „Perinița”, Sfatului Popular al Capitalei, Teatrului de estradă „Ion Vasilescu”. I-au fost colegi de scenă: Maria Tănase, Maria Lătărețu, Ioana Radu, Rodica Bujor, Mia Braia, Iustina Băluțeanu, Gică Petrescu, Petre Gusti, Emil Gavriș, Angela Moldovan, Ileana Constantinescu, Lucreția Ciobanu etc.

Se stinge din viață la 1 septembrie 1992, în Frumușani, şi este înmormântat în Cimitirul Bălăneanu din București.