Saga de 140 de ani a cimitirului Eternitatea din Botoșani

Cimitirul Eternitatea din Botoşani, oraș care a fost o perioadă al doilea ca mărime din Principate, se remarcă prin frumusețea busturilor şi monumentelor funerare care străjuiesc mormintele personalităților locului. Această grădină a celor plecați dintre noi păstrează o bună parte din istoria locală a ultimului veac. Pe cruci şi monumente ­regăsim numele unor oameni care au avut o contribuţie majoră la dezvoltarea urbei moldave: Miclescu, Paulini, Vasiliu, Popovici sau ­Iordăchescu.
 
În 1864 se emitea „Legea pentru înmormântări”, care obliga cultele „să-şi întocmească cimitire pentru înmormântare, în depărtare de cel puţin 200 de metri de la marginea fiecărui oraş sau sat”, interzicând cu desăvârşire înmormântările în „ocolul oraşelor sau satelor”. Aceste cimitire publice urmau să înlocuiască numeroasele cimitire parohiale ale Botoşaniului, care aveau să fie închise pentru a „asigura salubritatea oraşului şi, în acelaşi timp, pentru a permite dezvoltarea urbană”, după cum se specifica în documentul vremii. Totodată, se recomanda ca la fiecare cimitir să se construiască câte o capelă pentru serviciul religios, câte o cameră mortuară, să se planteze arbori şi să se împrejmuiască locul „cu stâlpi de cărămidă pe temelie de piatră”.

„În 1874, componenţa Consiliului comunei din Botoşani a desemnat responsabili cu identificarea a două amplasamente; au fost propuse trei: lângă cimitirul evreiesc, la bariera Iaşiului; lângă bariera Suliţa, unde se afla toloaca târgului şi pe care se ţineau iarmaroacele anuale din septembrie, şi lângă şoseaua #ducătoare la Mihăileni». Din cauza fondurilor insuficiente, înfiinţarea cimitirelor s-a tergiversat, astfel că, în 1877, Consiliul de igienă al oraşului, alcătuit din mai mulţi medici, un inginer, un arhitect şi un farmacist, făcea cunoscut Primăriei că s-a aprobat înfiinţarea celor două cimitire, unul la bariera Suliţa (actualul amplasament al cimitirului Eternitatea) şi altul la bariera Agafton”, spune preotul Vasile Burlacu, parohul de la cimitirul Eternitatea din Botoşani, care cercetează istoricul înfiinţării cimitirelor din municipiu.

Astfel, după multe sforţări şi la 17 ani distanţă de legea promulgată de Alexandru Ioan Cuza, cimitirul Eternitatea, aflat în administrarea Primăriei, a fost oficial inaugurat şi sfinţit la data de 26 aprilie 1881.

Între anii 1881 și 1885 s-a construit şi o capelă cu hramul „Învierea Sfântului Lazăr”, toate obiectele de cult necesare fiind donate de bisericile din oraş. În majoritatea timpului, slujbele se oficiau doar sâmbăta, pentru pomenirea morţilor, prin rotaţie, de către preoţii de la parohiile din oraş.

În perioada 1964-1978, capela a funcţionat ca biserică parohială sub păstorirea preotului Teodor Brânzei, în acea perioadă primind şi noul hram, „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, după cum subliniază părintele Burlacu.

„Aici odihneşte amicul ţăranilor”

În necropola botoşăneană se odihnesc multe personalităţi locale, de la boieri, foşti miniştri, deputaţi şi senatori, la foşti prefecţi, primari, precum şi slujitori de marcă ai şcolii şi ai Bisericii. Pe crucile brăzdate de vânt şi de ploi, regăsim nume precum Enacovici, Ciolacu, Al. Saint Geor­ges, Paulini, Adamiu, Vasiliu, Popovici şi multe altele cu mare însemnătate pentru urbea moldavă. Tot aici se înalţă spre aducere aminte monumente funerare semnate de mari artişti străini: G. Kund din Cernăuţi, Sommer şi Menger din Viena, C. Villa din Milano sau D. A. Pellegrinetti, italian naturalizat, care şi-a deschis un atelier de sculptură la Botoşani.

„În partea ortodoxă a cimitirului se remarcă frumoase monumente funerare dintre care monumentul familiei Pisoski, realizat de Sommer și Menger de la Viena, basorelieful de pe mormântul lt. col. Jean Samurcaş, realizat de G. Kundt, mormântul lui Mihai Popovici, fondatorul Teatrului şi Cinematografului Popovici, şi al fiului său, realizat de acelaşi Kundt, sau monumentul de la mormântul Helenei Panaitescu realizat de V. Scutari din Galaţi. În acest cimitir sunt înmormântaţi politicianul Dimitrie Scarlat Miclescu, fost ministru al lucrărilor publice şi al justiţiei, pe a cărui piatră funerară se află scris, simplu: #Aici odihneşte amicul ţăranilor$. De asemenea, Tobias Gherghel, fost politician şi general român, prefect, ministru de război şi al lucrărilor publice, înmormântat în apropierea bisericii într-un mormânt sub formă de sicriu”, afirmă părintele Vasile Burlacu.

Tot în cimitirul Eternitatea, care este cel mai vechi din oraş, potrivit părintelui Burlacu, ar fi fost înmormântată şi sora marelui poet Mihai Eminescu, Henrieta, al nouălea copil al familiei Eminovici, care s-a stins de pneumonie în 1890. Locul înhumării s-a risipit în timp, însă în cimitir se va face o cruce cu numele ei la umbra căreia să-i pâlpâie o lumânare. „Aici aflăm şi mormântul lui Constantin Iordăchescu, una dintre cele mai proeminente figuri ale învăţământului botoşănean din toate timpurile, prin activitatea sa profesională, culturală şi socială. (…) Şi tot aici sunt îngropate rămăşiţele lumeşti ale unor foşti deţinuţi politici, în jurul monumentului dedicat lor. La acel monument săvârşim în fiecare an slujba de pomenire a eroilor neamului, de sărbătoarea Înălţării Domnului. Începând cu 5 noiembrie 1960, majoritatea deţinuţilor politici care proveneau din rândurile partidelor istorice au fost concentraţi în penitenciarul din Botoşani, iar după ce erau schingiuiţi în fel şi chip cei care mureau erau aduşi aici pe timp de noapte”, relatează, cu durere în glas, pr. Vasile Burlacu.

Cimitirul Eternitatea urmează să fie extins, aşa cum a decis Primăria la începutul acestui an. În 2020 şi 2021, două mari alei din cimitir au fost transformate în parcele pentru mormintele oamenilor decedaţi în urma contractării virusului SARS-CoV-2, de aici şi denumirea de „aleile COVID”.

„Într-un Dumnezeu toţi suntem vii”

A trecut puţin peste jumătate de an de când părintele Vasile Burlacu a fost numit paroh la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Eternitatea, după 15 ani de caritate la maternitatea din Botoşani, parcurgând astfel drumul firesc de la maternitate la cimitir; de la licărul speranţei şi viaţa pământească la moartea şi viaţa veşnică. „Să ştiţi că şi la maternitate sunt multe situaţii dramatice, şi acolo este durere, şi acolo sunt regrete pentru că se fac avorturi... Bineînţeles că predomină bucuria vieţii, dar atât de împletită este viaţa cu moartea, că poţi să trăieşti şi să fii mort sufleteşte sau poţi fi «mort», dar să fii mai viu decât mulţi alţii. Nu trebuie să uităm că într-un Dumnezeu toţi suntem vii”, subliniază părintele.

Cu aceeaşi dragoste de oameni, preotul Burlacu miruieşte astăzi şi botează un nou-născut, iar mâine ţine slujba Înmormântării la căpătâiul unui mort, pentru că, după cum spune, „un preot este preot în orice situaţie, iar acolo unde este trimis trebuie să slujească lui Dumnezeu şi oamenilor”.

***

Şcoală în biserica cimitirului

În mica bisericuţă a cimitirului, părintele Burlacu nu este doar în slujba celor care trec la cele veşnice şi a familiilor îndurerate, ci şi în slujba copiilor din parohie, pe care-i susţine după puteri. Împreună cu doamna Florentina Dănilă, învăţătoare pensionară, prin mâinile căreia au trecut generaţii întregi de copii, desfăşoară diferite activităţi educative.

„Părintele este deosebit, a venit la noi în parohie cu inima deschisă şi insistă foarte mult pe activităţile cu copiii. Credem că Biserica trebuie să aibă în special grijă de copii, care sunt viitorul acestei ţări, şi de bătrâni, mai ales de cei neajutoraţi. Iar copiii au nevoie de educaţie, cu atât mai mult în această perioadă când s-au înstrăinat, sunt speriaţi, nu mai ştiu să relaţioneze; derulând aceste activităţi în biserică i-a obligat la un comportament diferit, fiecare ascultă, nu doar aude, comunică cu calm, mult diferit faţă de cum o fac poate în alte medii unde predomină gălăgia ori stridenţa. Aici, în biserică, copiii învaţă să fie cât mai umani, să dăruiască, să nu treacă indiferenţi peste suferinţa celor de lângă ei”, după cum spune doamna Dănilă.

Pe tot parcursul verii, copiii au citit la biserică, au relaţionat, s-au bucurat împreună de activităţi creative, iar din această toamnă cei care nu-şi permit să plătească meditaţii vor fi ajutaţi la lecţii. „Suntem mai multe cadre didactice în parohie, încercăm să încropim şi o asociaţie pentru că altfel ai posibilitatea să desfăşori nişte proiecte, să atragi nişte fonduri. Avem nevoie de un spaţiu dedicat activităţilor cu copiii, pentru că uneori în biserică se desfăşoară slujba Înmormântării, parastase etc. Părintele încearcă să găsească soluţii, avem şi unele promisiuni, dar până la concretizare el ne primeşte cu braţele deschise în casa Domnului”, încheie doamna Florentina Dănilă.