„Hristos a înviat!“ sunt cuvintele bucuriei şi ale vieţii, cele mai aşteptate de întreaga omenire, deoarece prin confirmarea acestui fapt real, care a schimbat întreaga istorie a umanităţii, că Hristos a înviat din morţi, noi toţi înviem din moartea păcatului. Foarte mulţi sunt românii care, plecaţi în străinătate la muncă, şi-au lăsat în urmă familiile, părinţi şi copii, trăind drama despărţirii de cei dragi. Cele mai importante momente din viaţa creştinilor, cum este sărbătoarea Paştelui, sunt adesea, dar nu întotdeauna, umbrite de singurătatea străinătăţii.
Sărbătoarea Învierii Domnului este pentru întreaga creştinătate prilej de bucurie, însă mulţi români care sunt plecaţi să muncească în afara graniţelor ţării sunt puşi în situaţia de a nu mai simţi această bucurie, dar şi pace sufletească oferită de Marele Praznic. Lipsa celor dragi constituie adesea motivul întristării şi neîmplinirii. Cu toate acestea, sărbătoarea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos este trăită la intensitate maximă în parohiile ortodoxe din diaspora, şi aceasta datorită grijii Bisericii faţă de credincioşii ei, care a înfiinţat aceste parohii cu scopul aducerii în comuniune a românilor aflaţi la sute de kilometri distanţă de casă. Un exemplu concludent în acest sens este Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Terni, Italia, în care creştinii ortodocşi români, organizaţi la iniţiativa pr. Vasile Andreica, au adus cu ei în suflet şi au păstrat cu eforturi foarte mari tradiţia creştină şi naţională. „În noaptea de Înviere vin la biserică aproximativ 1.500-2.000 de creştini români, toţi cu făclii aprinse, şi astfel oraşul devine un «fluviu de flăcări» ce impresionează pe toţi italienii care privesc de la geamuri. Slujba Învierii Domnului se oficiază afară, pe un platou situat lângă biserică şi lângă parcul oraşului, atmosfera fiind una extraordinară. În a doua zi de Paşti pregătim un concert de muzică corală pe trei şi patru voci, iar între melodii sunt intercalate poezii religioase scrise de poeţi români celebri. Ceea ce reprezintă un lucru deosebit este faptul că dirijoarea corului Monò Hallab este o musulmană din Liban, care studiază canto la Terni pentru doi ani. În noaptea de Paşti organizăm prânzul sau o agapă frăţească lângă biserică, la care iau parte credincioşii prezenţi, pentru ca ei să se simtă ca într-o familie binecuvântată. Toţi care participă la slujbă vin îmbrăcaţi în costume tradiţionale, pentru a nu ne pierde identitatea noastră naţională. Facem mari eforturi pentru a rămâne români autentici şi să ne păstrăm tradiţia atât de frumoasă. Este foarte emoţionant când vezi laolaltă români îmbrăcaţi în straie populare din diferite zone ale României, din Maramureş, Moldova, Bucovina, Oltenia ş.a.“, ne-a declarat pr. Vasile Andreica, parohul Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Terni.
Străinătatea îi apropie pe oameni mai mult de Dumnezeu
Sărbătoarea Paştelui este cu adevărat înălţătoare dacă între oameni există comuniune, oriunde s-ar afla ei, şi dacă ei păstrează permanent prin Biserică legătura cu Dumnezeu. B. Vîşeslavţev, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai filosofiei religioase ruse de la începutul secolului al XX-lea, spunea că fără legătura cu Dumnezeu omul nu poate fi cugetat. Raportarea la Absolut ţine de fiinţa omului, fiindcă aceasta este înrădăcinată şi ancorată în Dumnezeu. Poporul român este cu adevărat un popor credincios, care permanent se raportează la Dumnezeu, şi acest lucru se vede atât în ţara noastră, cât şi în străinătate, unde milioane de români muncesc pentru un trai mai decent. „Sunt unul dintre miile de români care după 1989 au visat să ajungă în bogatul Occident pentru împlinirea nevoilor materiale. Aşa se face că în 1998 am reuşit să ajung în Italia, mai exact la Roma, după mai multe încercări eşuate şi cheltuieli inutile. Încet, încet, tot mai mulţi români au început să vină în căutarea unei vieţi mai bune şi pentru un câştig mai mare. Însă, odată cu nevoile materiale, creşteau şi nevoile spirituale, şi nevoia noastră de a găsi o oază spirituală în acest «pustiu imens». Am căutat o biserică ortodoxă şi am ajuns la Biserica Sant Alo, cu hramul «Sfânta Cuvioasă Parascheva». Aici l-am găsit pe părintele Vasile Andreica, parohul acestei comunităţi, care nu avea dascăl. În biserică la Sfânta Liturghie erau foarte puţini credincioşi şi nici unul nu ştia să dea răspunsurile la strană. Văzând nevoia părintelui, am început să cânt la strană şi aşa am devenit cântăreţul acestei parohii. Cu toate că aici nu avem condiţiile pe care le aveam în România, biserica fiind la 60 km distanţă, pentru mine şi familia mea, ca şi pentru miile de români, biserica este punctul de sprijin, fântâna din care ne adăpăm sufletul însetat de cuvântul viu şi lucrător, de rugăciunea rostită împreună şi de cântarea de mulţumire adusă din suflet. Paştile în parohia noastră sunt un moment solemn şi extraordinar. Începând cu sâmbătă seara, de la ora 22:00, biserica începe să devină tot mai neîncăpătoare, apoi şi drumul din faţa ei şi întreg platoul se umplu de românii veniţi să ia Sfânta Lumină. În toţi se citeşte acea încrezătoare aşteptare, chiar şi în copilaşii care nu vor să adoarmă, ci stau cu ochii deschişi mari, plini de curiozitate şi uimire. Românii de toate vârstele, îmbrăcaţi în costume naţionale, răspund într-un glas «Adevărat a înviat!» la auzul celor mai aşteptate cuvinte rostite de părintele, «Hristos a înviat!»“, ne-a mărturisit Daniel Matei, cântăreţul şi epitropul Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Terni, Italia. Foarte mulţi sunt aceia care la început au plecat singuri în străinătate, lăsând în urmă pe cei dragi, ca mai târziu, când au găsit contextul prielnic, să-şi aducă întreaga familie lângă ei. Pentru toţi, biserica a reprezentat şi reprezintă punctul de sprijin în momentele dificile din viaţă. Mersul la biserică nu este pentru credincioşii din diaspora un obicei sau o obligaţie, dimpotrivă, acest fapt este o nevoie esenţială atât a sufletului, cât şi a trupului, de trăire a vieţii celei adevărate şi de liniştire. Nimeni nu poate înţelege preţuirea românilor ortodocşi plecaţi în afară faţă de biserică aşa cum o înţeleg ei şi dorul nespus de tradiţiile şi sărbătorile creştine pe care ei îl simt. „Dacă astăzi putem spune că ne simţim aproape ca acasă, nu la fel era la început, când am ajuns în Italia. A fost trist, nu ne-a fost uşor să stăm despărţiţi de familie, de copii… dar cu ajutorul lui Dumnezeu lucrurile s-au aşezat. Eu împreună cu familia mea sărbătorim Paştile aici în Italia aşa cum îl sărbătoream în România. Un lucru deosebit de important pentru noi este acela că aici suntem cu toată familia. Mai greu este pentru aceia care sunt singuri. În seara de Înviere, toţi membrii familiei participăm la slujba oficiată la biserica din oraşul în care ne aflăm. A doua zi nu putem veni din nou la biserică, deoarece avem serviciu. Aşa este aici. Noi nu sărbătorim Paştile odată cu catolicii şi de aceea patronii noştri ne solicită a doua zi de Paşti la lucru. Cu toate acestea, Paştele este în inimile noastre, chiar dacă în a doua zi suntem nevoiţi să lucrăm, ceea ce nu s-ar fi întâmplat în ţara noastră“, ne-a spus Dumitrica Paşcu, enoriaşă a Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Terni. Observăm că străinătatea apropie mai mult oamenii de Dumnezeu. Ei se străduiesc să menţină tradiţiile creştine oriunde s-ar afla, şi aceasta cu eforturi mari. Constantin Stan, enoriaş al Parohiei „Sfântul Sava de la Buzău“ din Perugia, ne-a mărturisit că soţia sa pregăteşte bucatele tradiţionale de Paşti aşa cum o făcea şi pe când se aflau în România. „Cumpărăm cele necesare, dar le pregătim acasă. Simţim astfel sărbătoarea Învierii Domnului în sufletele noastre la fel ca în ţară. În străinătate m-am apropiat mai mult de Dumnezeu şi de Biserica Sa, şi aceasta datorită preotului Ionuţ Radu, care permanent se străduieşte să ne insufle duhul acesta ortodox“, ne-a spus Constantin Stan.
