Anul acesta, la 7 august s-au împlinit 410 ani de când Mihai Viteazul a suportat moarte martirică pe Câmpia Turzii, la puţin timp după ce îşi văzuse visul cu ochii: Moldova, Muntenia şi Transilvania, unite într-un singur stat. Aflat în strânse şi trainice legături cu românii din Şcheii Braşovului, Mihai Viteazul a rămas în conştiinţa localnicilor, dar şi în documentele încă păstrate aici de atâtea veacuri. Prezentăm aceste documente evocând acele vremuri istorice în care se realiza visul de aur al acestui popor, unirea tuturor românilor.
La anul 1599, se scrie în cronica anonimă din Şchei ("Înştiinţări - reproducere după un manuscript de la finea veacului al XVIII-lea", Braşov, 1906, p. 6) -,
s-au sculat Mihai Vod(ă) domn(ul) Ţării Munteneşti, trecând muntele într-această Ţară... pentru aceia s-au sculat judeţul de aici, anume Ţerviş şi cu alţi domni de ai Sfatului şi cu prot(opopul) Mihai şi mergând cu multe daruri, rugându-l ca să apere acest oraş şi ţinut al Bârsei, să nu facă stricăciune şi aşa au făcut bună linişte...". Este primul popas al marelui voievod în ţinutul Bârsei, la 20 octombrie 1599, venind prin pasul de pe Valea Buzăului cu scopul de a lupta cu secuii nemulţumiţi de politica Batoreştilor. A fost întâmpinat de fonogul "Ţervis", cum îl numeşte cronica pe fostul jude Greising Kirilus (1592-1597), devenit fonog (1593-1597), căci judele braşovean Valentin Hirscher (1598-1603), speriat de renumele voievodului muntean, "plecase" la Sibiu, după cum afirmă documentele oficiale ale Braşovului. Cu acest prilej, Mihai Viteazul a fost întâmpinat şi de protopopul bisericii din Şchei, popa Mihai (1577-1605), căruia documentele oficiale ale Braşovului îi confirmă numeroasele popasuri "oficiale" la curtea domnilor de peste munţi. Personal a însoţit pe doctorul braşovean Paulus Kir la curtea voievodului pentru a-l trata pe acesta după un nefericit incident de vânătoare. Protopopul Mihai, în calitate de delegat al şcheienilor, fusese de mai multe ori la curtea lui Nicolae Pătraşcu (tatăl lui Mihai), a lui Petru Cercel (fratele voievodului Mihai), obţinând danii pentru biserica din Şchei:
"Iară către anii 1593 - se scrie în "Hronologia" din "Catastiful" copiat în Şchei de Dimitrie Cepescu -
orânduind Dumnezeu la această sfântă biserică aceşti preoţi harnici, anume Iane şi altul Mihai, aceştia încă s-au dus la Valahia şi au făcut rugăciune cătră oblăduitul de atunci al Valahiei, anume Petru ce se zice şi Cercel, feciorul lui Pătraşcu Vodă şi fratele lui Mihai Vodă Viteazul, îndemnându-i să milostivească a-i ajutora de a se putea săvârşi şi împodobi sfânta biserică..." Catastifele bisericii confirmă numeroasele daruri ale lui Petru Cercel şi ale lui Nicolae Pătraşcu, din timpul lor datând şi pictura exterioară a bisericii.
Acum, în contextul primului popas al lui Mihai Viteazul în Ţara Bârsei, i s-au oferit voievodului daruri. Vizitând cu siguranţă Braşovul, voievodul a fost surprins de lipsa crucilor de pe bisericile luterane:
"Numai au zis saşilor de aici - spune cronica în continuare - dacă să numesc că sânt creştini, de ce nu au cruci la bisericile lor? Şi aşa le-au poruncit de au pus cruci la biserici, precum să văd şi în vremile de acum...". De atunci datează, probabil, şi crucea de pe Biserica Neagră şi de pe toate bisericile luterane din Ţara Bârsei.
Tot cu acest prilej a fost prezent la slujba din Biserica "Sf. Nicolae" din Şchei, ctitorită şi de tatăl său, Nicolae Pătraşcu, şi fratele său, Petru Cercel, prilej cu care a oferit un "antipendium" (învelitoare din catifea roşie, pe care, după moartea voievodului, l-au preluat saşii la Biserica Neagră, după cum afirmă cronica oficială a Braşovului (Tomas Tartler,
Colectaneea zur einer particular Historiae von Kronstadt, manuscris din 1741, aflat la Arhivele Statului Braşov, p. 388). Astăzi, antipendiumul încă se mai păstrează în colecţia de covoare de la Biserica Neagră din Braşov. Catastiful de danii al bisericii menţionează şi
"un stihar de zarpa viarde cu sârmă la gură şi la mâini de la Doamna Stanca a lui Mihai Voievod" ("Catastif" 2, p. 31). Cronicarul braşovean Julius Teutsch (Die Salomonsfels bei Kronstadt, în "Bericht des Burzenlander sachsischen Museums in Kronstadt", 1913, p. 19) apreciază că Mihai a folosit ca loc de fortificare pentru tabăra sa, "Pietrile lui Solomon", apreciere firească, ştiindu-se avantajul montan al acestei aşezări cu posibilităţi strategice de comunicare atât spre Rucăr-Bran, cât şi Ţara Bârsei.
"Pohta ce-am pohtit"
Al doilea popas braşovean a avut loc între 1 şi 15 martie 1600, după strălucitele victorii de la Şelimbăr (unde la 18/28 octombrie 1599 învinsese oştile lui Andrei Batory) şi după triumfala intrare în Alba Iulia. Acum Mihai a fost primit cu mare cinste de oficialităţile Braşovului, în frunte cu judele braşovean Valentin Hirscher. A emis o serie de acte de danie şi privilegii, între care şi privilegiul din 10 ianuarie 1600 oferit braşovenilor privind dreptul de a percepe "vicesima" (vama de târg) pentru negustorii aflaţi în popas braşovean şi la 9 martie 1600 a întâmpinat solia turcească, care i-a adus însemnele de recunoaştere a domniei. Tot aici, între 12 şi 15 martie 1600, a convocat în Casa Sfatului (azi Muzeul Judeţean) dieta Transilvaniei.
După fulgerătoarea "călătorie" în Moldova, dovedindu-şi "pohta ce-a pohtit", adică
"Şi hotarul Ardealului, Moldova, Ţara Românească", a revenit la Braşov pentru cinci zile, începând cu 17 iunie 1600, fiind de asemenea bine primit.
Nu acelaşi lucru s-a petrecut după înfrângerea suferită de Mihai la 18 septembrie 1600, când a încercat să se refugieze în Ţara Bârsei pentru a-şi reface oştile cu muntenii lui Sava şi Radu Buzescu şi cu sârbii lui Deli-Marcu şi Baba Novac, căci patriciatul săsesc trecuse de partea lui Basta. Braşovul a fost atacat de Mihai Viteazul (acţiune la care au luat parte şi români din Şchei) la 1 octombrie 1600 pe la Timiş şi pe la moara de hârtie, ajungând să-şi stabilească din nou tabără la Prejmer (cca 16.000 de ostaşi). Nemulţumit de comportamentul şcheienilor, judele braşovean a poruncit să se scrie pe "Poarta Valahă" (cunoscuta Poartă a Ecaterinei) ruşinoasa inscripţie: "Barbara progenies dum nos vicina Valachus". Au urmat apoi evenimentele istorice cunoscute, care au culminat cu moartea voievodului pe Câmpia Turzii, la 9 august 1601.
"Oamenii" lui Mihai în Şchei
"1595 au fost adus popa Neagoslav din Ţara Românească, din Târgul de Floci, pe care l-a ales popa Mihai lângă sine... dar când au aflat cinstitu Sfat necuviinţa şi trufia acestui preot venit fiind Ţara Românească, i-au poruncit să plece... de unde a venit..." (din Cronica popei Vasile din Şcheii Braşovului). În plină perioadă de ascensiune a lui Mihai Viteazul, în Şcheii Braşovului a fost adus preotul Neagoslav, într-un moment în care toată familia voievodului se îndrepta prin Braşov către Sibiu pentru a-şi asigura liniştea, în condiţiile în care Mihai pregătea evenimentele belice de la Călugăreni. Faptul că Neagoslav a fost adus tocmai din locul de baştină al voievodului (Târgul de Floci) şi tocmai de protopopul Mihai, care se afla de mult timp în legătură cu voievodul şi predecesorii săi (Nicolae Pătraşcu şi Petru Cercel), ne face să înţelegem că acest preot Neagoslav era folosit de Mihai Viteazul pentru cunoaşterea realităţilor din Ardeal. Nu întâmplător hrisovul de danie al urmaşilor lui Mihai (fiul Nicolae Pătraşcu, fiica Florica şi soţia Stanca) a fost semnat, înainte de protopopul Mihai, de acelaşi popă Neagoslav în Şchei la 1602. Tot el semnează şi actul de danie al mamei lui Mihai Viteazul, doamna Tudora, devenită prin călugărie monahia Teofana, pentru Mănăstirea Cozia, ea însăşi fiind una din donatoarele bisericii din Şchei, căci numele ei apare şi în cel mai vechi pomelnic al bisericii, descoperit recent.
Deşi alungat din Şchei, în condiţiile în care autorităţile braşovene nu puteau ierta şcheienilor loialitatea faţă de voievod, popa Neagoslav revine în Şchei cu voievodul Radu Şerban, fostul paharnic al lui Mihai Viteazul, acum domn. În anul 1606, după ce autorităţile braşovene nu mai aveau nevoie nici de Radu Şerban,
"cinstitul Sfat - cum spune cronica - i-au poruncit să plece de unde au venit". Nu ştim ce s-a întâmplat în continuare cu acest preot, dar aceste dovezi coroborate confirmă calitatea popei Neagoslav de "om" al lui Mihai Viteazul în Şcheii Braşovului.
Mult-cunoscuta şi chiar legendara luptă a unuia din fraţii Buzeşti cu nepotul hanului tătarilor pe Valea Teleajenului a dat naştere unei adevărate literaturi, având ca punct de plecare consemnările cronicarilor.
"Căpitanul Preda Viteazul, Munteanul, izbânda turcilor, vai de dânsul... că a trăit." (Însemnare în grafie chirilică pe fila de forzaţ a unui Apostol din Şchei (C.V.90), înscrisă de protopopul Vasile, cronicarul.)
Ne surprinde faptul că istoriografia de astăzi atribuie această faptă lui Stroie Buzescu, bazându-se probabil, în exclusivitate, pe piatra de mormânt a acestuia, pusă de soţia sa, Sima Buzescu, pe mormântul eroului post-mortem. Pornind de la însemnarea inedită a cunoscutului cronicar şcheian, protopopul Vasile, însemnare contemporană a evenimentelor şi verificând şi adnotările lui Nicolae Bălcescu făcute operei lui Mihail Kogălniceanu, atât de bine informat pentru epoca lui Mihai Viteazul, considerăm fără greşeală afirmaţia noastră că, după luptele din Valea Teleajenului, Preda Buzescu a fost adus la Braşov, în oficina din Ciocrac (azi "Casa Petcuţ"), unde putea fi tratat de acelaşi doctor Paulus Kir (Kersius), care cu câţiva ani înainte îl tratase pe Mihai Viteazul la Târgovişte. Nu întâmplător însemnarea este făcută pe un Apostol, pe care protopopul Vasile (fiul protopopului Mihai, cel care-l întâmpinase pe Mihai Viteazul la Braşov) îl folosea pentru slujba de Maslu. Nu excludem posibilitatea ca protopopul Vasile să fi cunoscut pe fraţii Buzeşti în timpul popasurilor repetate ale acestora în Ardeal, înainte de lupta de pe Valea Teleajenului.
Pomelnicul lui Mihai Viteazul
"Pomeneşte Doamne pe Io Mihail Voievod şi doamna sa Stanca, Io Nicolae Voievod şi sora sa Florica" (Arhiva Şchei, Catastif 39).
Descoperind o filă fotografiată din vechiul pomelnic al Bisericii "Sf. Nicolae" din Şchei, marele istoric Nicolae Iorga scrie un valoros studiu intitulat "O descoperire la Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului", publicat în "Memoriile Secţiunii Istorice a Academiei", Seria III, Tom XXII din 1932, afirmând între altele că "legăturile lui Mihai Viteazul cu această biserică sunt nehotărâte, el nefigurând în pomelnic, aceasta fiind, fără îndoială, o dovadă a calităţii lui de bastard". Ideea a prins aripi şi este preluată de mulţi istorici, între care Emil Kreţulescu şi chiar Candid Muşlea, autorul monumentalei monografii dedicate acestei biserici (1942-1946). Descoperind cu puţin timp în urmă Catastiful-protocol al bisericii, rescris la anul 1665 în Şchei de dascălul Radu Duma, constatăm cu uşurinţă adevărul, căci exact pe versoul filei i se înscrie în limba slavă pomelnicul pe care l-am redat în antetul titlului, consemnând, imediat după pomelnicul pentru familia tatălui Nicolae Pătraşcu, pe voievodul Mihai şi întreaga familie: fiul Pătraşcu şi fiica Florica, precum şi pe doamna Stanca. De altfel, doamna Stanca apare şi în Catastiful de danii, oferind bisericii "un stihar de zarpa verde cu sarmăi (de aur) la gură şi la mâni".
Astăzi, preoţii Bisericii "Sf. Nicolae" din Şchei continuă să pomenească, după vechiul obicei, numele voievozilor ctitori.
Cronica din vremea lui Mihai Viteazul
În bogatul tezaur de carte veche pe care l-a adăpostit Biserica voievodală "Sf. Nicolae" din Şcheii Braşovului am aflat o cronică în limba germană gotică însumând 707 pagini, lipsindu-i fila de titlu şi primele file, dar păstrând finalul, care ne îngăduie să cunoaştem că "S-a tipărit la Nurenberg prin Johan Lanszenberger, în tipografia lui Johann Sihmachers, anno M.DCCIII (1603)". Este o cronică impresionantă, care redă evenimentele care s-au petrecut în Transilvania şi Ungaria începând cu anul 1452, cu victoria lui Huniade şi finalizându-se la doi ani după moartea lui Mihai Viteazul, cu insistenţe pentru evenimentele din perioada lui Mihai Viteazul. Biografic, autorul cărţii nu ne este cunoscut, dar maniera în care prezintă evenimentele, complexitatea lor, exactitatea şi mai ales competenţa de a le surprinde cu autenticitate dovedesc că prezentările sunt făcute de un martor ocular implicat şi apropiat autorităţilor timpului şi aflat în mijlocul evenimentelor.
