50 de ani şi o colecţie de 13.000 de obiecte etnografice

Muzeul care adăposteşte cea mai vastă colecţie reprezentativă pentru civilizaţia şi cultura tradiţională din zona Moldovei a fost inaugurat acum exact 50 de ani, la Iaşi, pe 16 februarie 1958. Muzeul a fost înfiinţat oficial în aprilie 1943, dar vremurile grele care au urmat au făcut aproape imposibilă constituirea unei colecţii. O mână de oameni dedicaţi au străbătut toată Moldova pentru a aduna obiecte de artă şi meşteşuguri tradiţionale, astfel că au pus bazele uneia dintre cele mai importante colecţii etnografice din ţară. De la câteva sute de obiecte care au fost primite prin donaţie, la început, în prezent, Muzeul Etnografic al Moldovei are peste 13.000 de obiecte, dintre care mai puţin de jumătate sunt expuse. Muzeul este deschis spre vizitare până la sfârşitul lunii februarie, după care se va închide, împreună cu întregul Palat al Culturii, pentru ample lucrări de renovare.

Muzeul Etnografic al Moldovei a fost înfiinţat în aprilie 1943, pe lângă Catedra de Etnografie a Facultăţii de Geografie de la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi. Iniţiatorul memoriului de înfiinţare a fost Ion Chelcea, un discipol al renumitului etnograf Romulus Vuia, conform celor precizate de etnograful Marcel Lutic. „De altfel, Ion Chelcea şi-a legat definitiv numele de acest muzeu, una dintre săli fiind denumită după această personalitate. Nu trebuie uitată nici contribuţia folcloristului Artur Gorovei, din Fălticeni, care l-a sprijinit în mod deosebit pe Ion Chelcea în demersul său. Artur Gorovei şi-a legat şi el numele de Muzeul Etnografic, biblioteca instituţiei purtându-i numele. El a editat, la Fălticeni, revista «Şezătoarea», prima publicaţie românească de folclor. Pentru muzeu, Artur Gorovei rămâne o figură remarcabilă şi prin faptul că acesta a donat instituţiei biblioteca sa personală, cu peste 500 de volume păstrate în foarte bune condiţii şi astăzi. Rugămintea sa a fost ca biblioteca muzeului să îi poarte numele, ceea ce s-a şi întâmplat“, a mai menţionat Marcel Lutic.

Încercări de a constitui un muzeu etnografic la Iaşi au fost chiar de la începutul secolului, numai că acest fapt era deosebit de dificil, mai ales că etnografia, în ansamblul ei, nu avea un statut foarte bine reglementat, nu erau puse încă bazele cercetării etnografice, după cum remarcă etnograful Ovidiu Focşa.

„Etnografia nu era privită ca ştiinţă autonomă, era un domeniu pe care şi l-au disputat, la început, istoricii, geografii, sociologii, lingviştii. Etnografii erau, iniţial, specialişti în diferite domenii care se specializau pe parcurs în acest domeniu. La Iaşi, la Universitatea «Al. I. Cuza», a existat un curs pentru studenţi la Facultatea de Istorie, iar în prezent, există un astfel de curs la Facultatea de Geografie“, a spus Ovidiu Focşa, care a adăugat că studenţii vin an de an la Muzeul Etnografic pentru realizarea lucrărilor practice.

Unul dintre cei mai importanţi specialişti în etnografie, care a impulsionat cercetările în acest domeniu în ţara noastră, este Dimitrie Gusti, care a înfiinţat Muzeul Satului de la Bucureşti şi care era de profesie sociolog. El a realizat foarte multe cercetări sociologice, susţinut de către familia regală. „Pe fondul cercetărilor de teren susţinute de Fundaţia Regală, au luat fiinţă muzeele cu specific etnografic din ţară, precum Muzeul Satului din Bucureşti, care poartă numele lui Dimitrie Gusti, Muzeul «Astra» din Sibiu, iar ca muzee pavilionare trebuie remarcate cele din Cluj, Timişoara, Iaşi“, a menţionat Ovidiu Focşa.

Un muzeu reprezentativ pentru Moldova istorică

Muzeul iniţiat la Iaşi, la mijlocul secolului trecut, trebuia să fie reprezentativ pentru toată Moldova istorică, aici incluzând şi Basarabia.

„În momentul de faţă, în patrimoniul muzeului se regăsesc foarte multe obiecte de dincolo de Prut, multe dintre acestea expozabile, aşa cum sunt scoarţele sau obiectele de interior. Scoarţele sunt de o valoare inestimabilă, multe dintre ele având o vechime de peste 100-150 de ani. Cele mai multe dintre acestea şi-au păstrat vigoarea cromatică şi frumuseţea şi sunt şi astăzi admirate de către public“, a remarcat Ovidiu Focşa.

Instituţia care se înfiinţa la Iaşi avea ca scop salvarea mărturiilor de civilizaţie şi cultură populară, precum şi cercetarea ştiinţifică a acestora. Obiectul etnografic, este, de cele mai multe ori, un obiect perisabil, supus alterării, trecerii timpului, fiind de natură organică, precum cele din lemn şi ţesăturile. Mai puţin expuse degradării sunt obiectele din piatră şi ceramică, acestea rezistând mai bine în timp. Astfel că, unul dintre scopurile muzeului a fost acela de a conserva mărturiile perisabile ale unei lumi apuse, după cum a spus muzeograful Ovidiu Focşa.

De asemenea, o muncă foarte intensă a cercetătorilor a fost cea de documentare a colecţiei care a fost realizată pe baze ştiinţifice. „Trebuie remarcată munca de teren susţinută, realizată între 1950-1958, când s-a deschis muzeul, precum şi după această dată. Cea mai dificilă perioadă din istoria muzeului a fost între 1951 şi 1958, când s-au realizat colecţiile pe teme specifice şi când s-au făcut şi achiziţii importante din teren. Astfel, în 1951, s-au achiziţionat 130 de obiecte, iar apoi numărul lor a crescut la 600 de obiecte, în 1952, astfel că, până în 1958, s-au aciziţionat peste 2.000 de obiecte, iar acest fapt se datorează unei munci ştiinţifice susţinute a cercetătorilor care au pus bazele muzeului“, a spus Marcel Lutic.

„Darul Mariei şi a lui Iuliu Pascu“

La început, muzeul a funcţionat aproape ca o instituţie fantomă, supravieţuind totuşi războiului, astfel că „până în 1951, acesta nu a avut nici sediu, nici buget, nici personal, iar puţinele obiecte păstrate se aflau în câteva lăzi păstrate la Rectoratul Universităţii »Al. I. Cuza»“, după cum a menţionat Ovidiu Focşa.

Astfel, deşi nu s-au făcut achiziţii decât începând cu 1951, muzeul avea o serie de obiecte care reprezentau colecţia lui Iuliu Pascu, un magistrat ieşean stabilit în Bucureşti, pasionat de obiecte tradiţionale. „De fapt, colecţia de câteva sute de obiecte a intrat în patrimoniul muzeului chiar sub denumirea de «Darul Mariei şi a lui Iuliu Pascu». conţinea multe obiecte etnografice şi era foarte eterogenă, cu obiecte din mai multe zone folclorice, fiind o colecţie a unui pasionat, nu a unui cercetător“, a spus Ovidiu Focşa.

Începând cu 1951, Muzeul Etnografic din Iaşi este preluat de stat, sub tutela Aşezămintelor culturale, atribuindu-se o schemă de personal, buget şi un spaţiu care era, iniţial, la Muzeul Unirii din Iaşi, loc impropriu, mai ales că, în acea perioadă, clădirea se afla în renovare, după cum arată Marcel Lutic.

Expoziţia permanentă avea, la deschidere, 10 săli la Palatul Culturii

În 1957, chiar cu un an înainte de deschiderea muzeului, directorul Ion Chelcea, sufletul acestui muzeu, a fost pensionat, la doar 55 de ani, printr-o măsură abuzivă, astfel că profesorul Gheorghe Bodor a fost cel care şi-a legat numele de deschiderea expoziţiei permanente, el fiind mulţi ani directorul instituţiei.

Aşadar, la 15 ani de la înfiinţare, Muzeul Etnografic al Moldovei şi-a deschis porţile pentru publicul vizitator.

Evenimentul a avut loc pe 16 februarie 1958, într-un spaţiu propriu la Palatul Culturii, fostul Palat Administrativ. Expoziţia permanentă a muzeului avea, la acea dată, 10 săli, pe o suprafaţă de 230 de metri pătraţi şi luase ca model de organizare Muzeul Etnografic al Transilvaniei, de la Cluj, a spus Marcel Lutic.

Achiziţiile nu s-au terminat odată cu deschiderea muzeului, astfel că, alături de expoziţia permanentă, Muzeul Etnografic a început să organizeze şi diverse expoziţii tematice temporare, prin care este pus în valore întregul patrimoniu, patrimoniu pentru care nu este spaţiu permanent de expunere.

În momentul de faţă, muzeul deţine peste 13.000 de obiecte de o mare valoare, din care doar o parte sunt prezentate în cele 17 săli, cu o suprafaţă de 2.100 de metri pătraţi, şi care sunt structurate pe cele 12 domenii majore ale civilizaţiei şi artei populare moldoveneşti, de la ocupaţii tradiţionale, precum agricultura, viticultura, creşterea animalelor, vânătoarea, pescuitul, apicultura, culesul, la meşteşuguri, precum olărit, dogărit, rotărit şi industria casnică.

De asemenea, sunt reprezentate obiceiurile de Anul Nou ,precum şi portul popular, aici fiind foarte bine reprezentate atât zona de munte, cât şi zona de podiş şi cea de câmpie, a remarcat Marcel Lutic.

Printre cei care au făcut ca Muzeul Etnografic al Moldovei să deţină una dintre cele mai importante colecţii din ţară se numără Ion Chelcea - primul director -, Emilia Pavel - care a documentat şi a constituit colecţia de port popular din Moldova -, Gheorghe Bodor - care s-a ocupat, printre altele, de instalaţiile tehnice ţărăneşti -, Victoria Semendeaev - care s-a ocupat de colecţia de ceramică -, Rodica Ropot - care a lucrat pentru definitivarea actualei expoziţii de port popular din muzeu -, Melania Ostap, Eugen Agrigoroaie, Petru Cazacu - cel care a iniţiat catalogul uneltelor de păstorit -, Angela Olaru, Margareta Cernat, Georgeta Ţurcanu, după cum a precizat Ovidiu Focşa.

Obiectele cu valoare etnografică au devenit „flori rare“

Munca de teren este cea mai dificilă, dar a fost încununată de achiziţii importante, făcute de-a lungul timpului, din foarte multe sate din Moldova. „Din păcate, în momentul de faţă este din ce în ce mai dificil să se facă astfel de achiziţii, deoarece aceste obiecte cu valoare etnografică încep să dispară“, a remarcat Ovidiu Focşa.

Începând cu anul 2001, s-au făcut, în fiecare vară, cercetări de teren, atât pentru îmbogăţirea colecţiei, dar şi pentru lucrările ştiinţifice care sunt publicate în revista instituţiei, „Anuarul Muzeului Etnografic al Moldovei“. Astfel, echipa de specialişti a muzeului a cercetat zona Cucuteni - Băiceni, în alt an s-a cercetat zona Vaslui, Zăpodeni, precum şi zona Huşi şi toate satele din jur. „De asemenea, s-a făcut şi o cercetare în zona Hârlău, unde muzeul nostru a şi deschis un Muzeu al Viei şi Vinului“, a mai precizat Ovidiu Focşa. O astfel de anchetă durează timp de o lună şi se concentrează pe toate aspectele ce ţin de viaţa tradiţională. Alături de achiziţii se fac şi diverse tipuri de înregistrări, audio sau video, se fotografiază, Muzeul Etnografic deţinând, în momentul de faţă, o bogată fototecă, precum şi o fonotecă.

„Există o mare diferenţă între ceea ce se putea găsi de etnografi în trecut, faţă de situaţia prezentă, când oamenii renunţă la obiectele vechi, pe care le înlocuiesc cu obiecte sau instalaţii moderne, mai performante. În acest moment, noi mai facem achiziţii, dar munca etnografului are şi o doză de hazard, din cauză că nu se ştie niciodată exact ce se poate găsi. Au fost şi surprize, în sate fără rădăcini istorice, cum sunt cele răzeşeşti, am găsit un material etnografic valoros, precum şi informaţii valoroase în legătură cu sărbătorile tradiţionale sau ocupaţii tradiţionale“, a spus Ovidiu Focşa.

Din cele peste 13.000 de obiecte, doar aproximativ 500 sunt prezentate în cadrul expoziţiilor permanente. Celelalte fac obiectul expoziţiilor temporare, dar, într-un anumit fel, patrimoniul este rotit, astfel că, în timp, cele mai multe dintre obiecte ajung să fie prezentate publicului. Cele care nu sunt expozabile sunt folosite ca material documetar pentru cercetare.

În martie începe înpachetarea

Muzeul Etnografic al Moldovei se va închide la sfârşitul lunii februarie, după cum a precizat şeful de secţie al muzeului, Victor Munteanu (foto). „În decursul lunii martie, se va strânge patrimoniul şi se va împacheta, astfel că, la data de 1 aprilie, constructorul va începe lucrul. Conform regulilor finanţatorului, perioada de lucru nu poate să dureze mai mult de trei ani, după care va urma un timp pentru refacerea expoziţiei. Din punctul meu de vedere, această perioadă va dura între şase luni şi maximum un an, având în vedere că deja este realizată tematica expoziţiei“, a menţionat Victor Munteanu.

„În acest răstimp, nu vor lipsi expoziţiile organizate de Muzeul Etnografic al Moldovei. Avem colaborări cu diverse muzee din ţară, chiar în acest moment avem obiecte din colecţiile noastre expuse la muzeul din Vaslui, la cel din Bacău. De asemenea, avem şi disponibilitatea declarată a muzeului din Bârlad de a primi o parte din obiectele de la noi în expoziţia de acolo, aşa cum pot fi alte locaţii din ţară. Dar şi la Iaşi se vor mai realiza expoziţii, însă de o mai mică anvergură, pentru că ne gândim, în principal, la siguranţa obiectelor“, a spus Victor Munteanu.

După ce se va renova Palatul Culturii, expoziţia Muzeului Etnografic al Moldovei va prezenta mai multe elemente de noutate. Astfel, „va fi un domeniu care nu a existat până acum, dedicat transporturilor tradiţionale, iar cele mai multe dintre exponate sunt deja achiziţionate, începând cu ultimii doi ani de când lucrăm pentru această temă. Există o mare varietate de obiecte, începând de la o funie, care a fost primul mijloc cu care se târa braţul de lemne, până la trăsura intelectualului de sat. În lumea satului, intelectualitatea era reprezentată de învăţător, preot şi dascăl. Dar până la trăsură sunt şi alte tipuri de mijloace de transport, printre care sănii sau care pentru fân. Nu lipseşte nici transportul pe apă, zona Iaşului fiind una care a avut nevoie de astfel de mijloace, având în apropiere mai multe iazuri“, a spus Victor Munteanu.

Satul tradiţional, reprezentat în mediul natural

Suedezii au înfiinţat primul muzeu etnografic în aer liber, Skansen, în anul 1891, la Stockholm. În România, Muzeul Satului de la Bucureşti a fost creat şi inaugurat de folcloristul şi sociologul Dimitrie Gusti, în 1936. Muzeul şi Parcul Etnografic din Cluj-Napoca, denumit şi Muzeul Etnografic al Transilvaniei, a fost înfiinţat la 16 iunie 1922.

Un muzeu al satului în aer liber a fost un deziderat al etnologilor ieşeni încă din anii â60, atunci când s-a întocmit primul proiect al acestui tip de muzeu. Între timp, de-a lungul anilor, acest proiect a suferit numeroase modificări, care au avut în vedere şi diverse amplasamente. În momentul de faţă, unul dintre posibilele locuri pentru un muzeu în aer liber este cel de la Ruginoasa, unde se află şi Palatul domnesc al lui Alexandru Ioan Cuza. Lipsa unui muzeu al satului moldovenesc este cu atât mai frustrantă cu cât celelalte regiuni istorice ale României au astfel de complexuri.

Muzeul viei şi vinului de la Huşi

Un muzeu unic, Muzeul Viei şi Vinului de la Huşi, se află în apropiere de podgoria Cotnariului. Specialiştii de la Muzeul Etnografic al Moldovei au înfiinţat acest muzeu după ce au efectuat cercetări pe teren timp de mai mulţi ani. „Mergând prin mai multe localităţi, am găsit foarte multe preocupări ale ţăranilor legate de vin, în special din Podişul Central al Moldovei. Am găsit credinţe şi superstiţii legate de vin, instalaţii vechi ţărăneşti, teascuri şi aşa s-a născut ideea de a se re-prezenta viticultura mai amplu decât era prezentată la Muzeul Etnografic al Moldovei“.

O primă parte a expoziţiei surprinde rolul vinului în viaţa omului, de la naştere, pe toată perioada premaritală, cu ieşirea în societatea comunităţii, la horă, rolul vinului în împărtăşanie, în pomeniri, la şezători, la obiceiurile de iarnă, la marile sărbători ale satului, când existau excese bahice.

Una dintre piesele importante care se regăseşte în cramă este linul, sau calcătorul, a cărui dimensiune este de trei metri lungime, cu un diametru de 60 de centimetri, realizat sub forma unui jgheab dintr-un trunchi mare de copac scobit, în care călcau strugruii, într-un sac special de cânepă.

Teascul de „oloi“ de trei tone

Unul dintre cele mai impresionante exponate ale Muzeului Etnografic al Moldovei este teascul de ulei de la Ruginoasa, judeţul Iaşi, care face parte din categoria instalaţiilor tehnice ţărăneşti utilizate în Moldova în secolul al XIX-lea.

Teascul de „oloi“ cântăreşte aproape trei tone şi are 8 metri lungime şi a fost adus la muzeu în anul 1960, când a fost achiziţionat de la Ion Rotaru, în vârstă de 80 de ani, de la Ruginoasa, după cum a spus etnograful Ovidiu Focşa. Obiectul a fost folosit de ţăran pănă în momentul în care a fost adus la muzeu, pentru transportarea acestuia fiind necesară dărâmarea construcţiei care îl adăpostea în gospodăria ţărănească. Nici amplasarea teascului într-una din sălile muzeului nu a fost prea uşoară. Conducerea de atunci a Complexului muzeal nu a aprobat introducerea acestuia în muzeu, fiind considerată o piesă a cărei greutate o recomanda pentru amplasarea în aer liber. Gheorghe Botor, directorul Muzeului Etnografic, a forţat intrarea teascului în muzeu, chemând muncitorii în timpul nopţii. În final, piesele au fost introduse printr-un luminator şi, ulterior, au fost asamblate.

Modul de acţionare al instalaţiei necesita intervenţia a două persoane, care puneau în mişcare roata. Când se efectua un parcurs, piuliţa de lemn cu grinda erau lăsate în jos, tescuind astfel seminţele care erau puse într-un recipient. Rezultatul tescuirii se numea „oloi“, având o densitate foarte mare, cu o culoare mai închisă, dar care era foarte apreciat la gust. Dintr-o sută de kilograme de seminţe rezulta între opt sau zece litri de „oloi“. Nu doar seminţele de floarea soareului erau tescuite, ci şi cele de cânepă, bostan, jir şi nucă.

„La acest tip de teasc au fost foarte bine intuite legile fizicii, e vorba de o pârghie cu două braţe inegale, în timpul presării fiind create două forţe egale, una acţionând în jos asupra seminţei, alta acţionând în sus, tinzând să scoată stâlpii din pământ, de aici şi fixarea la trei metri adâncime. Este un ansamblu realizat de oameni simpli, foarte intuitivi“, a remarcat Ovidiu Focşa.

Instalaţia este realizată în întregime manual şi tratată contra cariilor. Astfel de instrumente au fost atestate din secolele XV-XVI.