În ajunul primei duminici a Postului Mare din anul 843 a avut loc Sinodul de la Constantinopol, în care a fost restabilit cultul icoanelor, privit ca o nouă victorie a Ortodoxiei asupra ereziilor. Triodul reproduce prin cântări de laudă, în slujba Privegherii a primei duminici din Postul Paştilor, biruinţa Bisericii asupra tuturor ereziilor. Cinstirea icoanelor în lumea ortodoxă are mărturii încă din epoca patristică, iar în ţara noastră a fost acceptată şi propovăduită secole de-a rândul.
Sâmbătă seara, la priveghere, se săvârşeşte slujba duminicii celei dintâi a Sfântului şi Marelui Post, în care se pomeneşte dreapta credinţă. În cântări de laudă, Triodul vesteşte slava lui Dumnezeu prin cinstitele icoane - „Podoabă şi cinste câştigând Biserica: Crucea Ta şi cinstitele icoane şi chipurile sfinţilor, cu veselie, Stăpâne, şi cu bucurie Te slăveşte“. Duminica Ortodoxiei, „zi plină de bucurie şi de veselie astăzi s-a arătat, că luminează lumina dogmelor celor prea adevărate şi străluceşte Biserica lui Hristos, împodobindu-se acum cu înălţarea sfintelor icoane, şi cu strălucirile chipurilor, şi se face credincioşilor unire de Dumnezeu dăruită“.
Definiţia dogmatică a Sinodului al VII-lea Ecumenic
La 3 octombrie 787, în şedinţa a VII-a a Sinodului al VII-lea Ecumenic de la Niceea, s-a citit definiţia dogmatică: „Noi păstrăm toate predaniile, scrise sau orale, printre care şi cea referitoare la sfintele icoane care stă în armonie cu vestirea Evangheliei, căci Logosul divin S-a întrupat în realitate şi nu în aparenţă. Urmând calea împărătească, învăţăturile inspirate de Dumnezeu ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii universale, în care sălăşluieşte Sfântul Duh, mărturisim cu toată convingerea şi claritatea că, precum semnul sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci, tot aşa şi sfintele icoane demne de cinstire să fie pictate sau lucrate în mozaic sau din alt material şi să fie aşezate în sfintele biserici ale lui Dumnezeu, pe sfintele vase, veşminte, ca fresce sau icoane portabile, în case sau la răspântii, fie că este icoana dumnezeiescului nostru Stăpân şi Mântuitor Iisus Hristos, fie că sunt icoanele neprihănitei Stăpânei noastre, ale Sfintei Maicii Sale, ale sfinţilor îngeri, ale tuturor sfinţilor şi drepţilor (...) căci, cu cât sunt mai des contemplate ca reprezentări biblice, cu atât mai mult este îndreptat credinciosul să-şi amintească de prototip, să-i urmeze exemplul, să-i acorde cucernică venerare prin manifestări pioase, fără a fi aceasta înţeleasă ca adorare, care se cuvine numai lui Dumnezeu, căci acea venerare adusă semnului sfintei şi de viaţă făcătoarei Sfintei Evanghelii şi altor sfinte obiecte, adică prin tămâiere, aprindere de lumânări şi candele, cum ne învaţă vechea predanie, căci cinstea adusă icoanei se ridică la cel reprezentat în ea. Cine cinsteşte icoana cinsteşte persoana zugrăvită pe ea“.
La 4 martie 843, sinodul convocat la Constantinopol de patriarhul Metodie în timpul împărătesei Teodora condamna cele două sinoade iconoclaste de la Hieria (754) şi Constantinopol (815), confirma hotărârile celor şapte Sinoade Ecumenice şi aproba cultul icoanelor în Biserică. La 11 martie, în prima duminică a Postului Mare din anul 843, Metodie a fost întronizat patriarh al Constantinopolului, în prezenţa împărătesei Teodora şi a fiului ei minor, Mihail al III-lea, iar deciziile sinodului din 4 martie au fost proclamate în mod solemn. Este momentul când se instituie Duminica Ortodoxiei, ziua restabilirii cultului icoanelor.
Trei mărturii ale cinstirii icoanelor în Biserica Ortodoxă Română
Sfântul Voievod Neagoe Basarab (1512-1521), în capitolul „Carea să începe pentru cinstirea icoanelor“ din „Învăţăturile“ dedicate întregii societăţi feudale laice - fiului său Theodosie, boierilor şi viitorilor domni -, aşază cinstirea icoanelor în fruntea povăţuirilor sale: „Fătul mieu Theodosie şi voao cinstiţilor şi dulcilor miei domni, care veţi fi în urma noastră domni şi biruitori ţărâi aceştiia, aşijderea şi dumneavoastră, iubiţii miei boiari, aşa vă învăţ: întâiu să cinstiţi cinstitele şi sfintele icoane, pentru că icoanele cu adevărat sântu semnul şi chipul Domnului nostru Iisus Hristos şi pecetea Lui.“
Dincolo de aspectele istorice cunoscute şi îndelung dezbătute ale disputei iconoclaste, părintele Dumitru Stăniloae (1903-1993) face o descriere spirituală a acestui moment de cumpănă din istoria mântuirii: „Ca multe dintre ereziile din secolele primare ale Bisericii, aşa şi iconomahia (lupta împotriva icoanelor, n.r.) a reprezentat o încercare a filosofiei de a altera caracterul religios al Evangheliei şi al Revelaţiei creştine. Biserica a combătut toate acestea pentru a păstra caracterul religios al creştinismului: raportul de iubire dintre Dumnezeu ca persoană şi oameni ca persoane, raport care singur e mântuitor pentru oameni, asigurându-le viaţa eternă în iubirea lui Dumnezeu“.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel numără icoanele între „Comori ale Ortodoxiei“, numindu-le „oglinzi ale lumii veşnice“. Dincolo de studiul estetic sau admiraţia artistică a creaţiei plastice, „aflată în biserică, adică în contextul celebrării liturgice şi al mărturisirii credinţei care i-a dat naştere, icoana cheamă la rugăciune“. De aceea, „atitudinea cea mai adecvată în faţa icoanei este rugăciunea, în credinţă şi dragoste“. Anul 2010 este închinat de Sfântul Sinod Crezului Ortodox, iar „cinstirea icoanei lui Hristos este forma cea mai concentrată a Simbolului de credinţă sau a mărturisirii credinţei în Hristos şi a iubirii faţă de El“.
Chipul blând şi smerit al Domnului, icoana desăvârşită a Omului
Mâine sărbătorim Duminica Ortodoxiei. Prima duminică din Postul Sfintelor Paşti (21 februarie 2010) a fost instituită de către Sinodul de la Constantinopol (843) ca sărbătoare a Ortodoxiei, pentru a sublinia biruinţa dreptei credinţe asupra iconoclasmului (erezie care susţinea că sfintele icoane nu trebuie cinstite) şi, în general, asupra tuturor ereziilor. În această duminică, în toate bisericile şi mănăstirile din Patriarhia Română se organizează colecte în bani pentru Fondul Central Misionar, destinat activităţilor misionare şi operei social-caritative ale Bisericii Ortodoxe Române.
În pastorala adresată clerului şi credincioşilor ortodocşi la Duminica Ortodoxiei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române explică ce înseamnă „icoană“. În Sfânta Scriptură citim că, la facerea omului, Dumnezeu S-a sfătuit şi a zis: Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră... Şi l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său, adică după icoana Sa, pentru că icoană înseamnă chip, imagine, iar icoana (chipul) lui Dumnezeu după care l-a făcut pe Om este modul Lui de a fi: Unul în fiinţă, dar Treime de Persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, în comuniune deplină de iubire şi de viaţă. Această icoană - a Sfintei Treimi - nu poate fi înţeleasă cu mintea, nici descrisă sau reprezentată; Omul însuşi era menit să o arate prin viaţa lui, ca într-o oglindă, în măsura unirii şi asemănării sale treptate cu Dumnezeu.
Ce s-a ales însă de icoana Treimii în Om, în urma păcatului, ştim cu toţii, din nefericire: în loc de unitate, permanentă dezbinare; în loc de mulţime de persoane în comuniune, indivizi egoişti, luptând fiecare pentru interesul său. Izgonirea Omului din Rai, pe care am plâns-o duminica trecută, nu era atât pedeapsa lui Dumnezeu, cât propria alegere a Omului de a se îndepărta de Icoana sa, de a nu mai oglindi Treimea, înjosindu-se până la traiul necuvântătoarelor, cum zice Psalmistul: Omul, în cinste fiind, nu a priceput, alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor. Aşa înţelegem de ce Dumnezeu a interzis, în Legea Veche, orice imagine şi icoană (chip), căci mintea strâmbă a omului şi viaţa lui păcătoasă nu puteau oglindi şi imagina drept pe Dumnezeu.
Dar Dumnezeu, în iubirea Lui, a căutat în tot felul restaurarea Omului; şi a trimis pe Însuşi Fiul Său Cel Unul-Născut, Domnul nostru Iisus Hristos, Care este icoana Tatălui, cum spune Apostolul Pavel. El a restaurat în Sine pe Om, unit deplin cu Dumnezeu. La vederea Lui, toţi oamenii buni s-au bucurat: magii, păstorii, drepţii şi proorocii, Ioan Botezătorul şi Maica Domnului. Iar Apostolii, întâlnindu-L - cum am citit astăzi în Evanghelie -, nu s-au mai putut abţine să strige de bucurie: Vino şi vezi! Vino şi vezi chipul blând şi smerit al Domnului, Icoana desăvârşită a Omului! Cum să nu ne bucurăm şi noi, văzând chipul Său curat, spre care tânjim cu toţii? Lui i-am cântat astăzi: Preacuratului Tău chip - adică: Preacuratei Tale icoane - ne închinăm, Bunule...
