Atmosfera Schitului Rarău în „obsedantul deceniu”

Pentru a înțelege starea de spirit și atmosfera de ordin psihologic și social în care se nevoiau frații și monahii de la Schitul Rarău - precum întreg clerul din România comunistă, de altfel - în vremea „obsedantului deceniu”, cum avea să numească scriitorul Marin Preda anii ’50 ai secolului trecut, voi recurge mai jos la câteva informații preluate din arhivele Secu­rității.

Asceza și nevoințele firești, asumate de orice credincios intrat pe calea cea strâmtă a vieții monahale, au devenit dramatic perturbate, din cauze istorice bine cunoscute. Imediat după Al Doilea Război Mondial, România a intrat în sfera de influență a URSS - o altă formă de exprimare a multisecularului imperialism rusesc, așa cum avea să sublinieze în Jurnalul său profesorul Alexandru Mironescu. Schimbările aduse prin instalarea forțată a comunismului au fost radicale, există cărți esențiale apărute și în limba română în ultimii ani, pe aceste subiecte, semnate de Thierry Wolton, de Vladimir Tismăneanu ori cea coordonată de Stéphane Courtois, volum colectiv la care au contribuit specialiști de primă mărime: Cartea neagră a comunismului. Crime, teroare, represiune (Editura Spandugino, 2024). Toate aceste schimbări au avut un profund ecou în ceea ce era viața monahală creștin ortodoxă, încercări care urmau să ajungă la apogeu prin Decretul 410 (28 octombrie 1959) care a vizat diminuarea drastică a numărului de mănăstiri și a călugărilor.

Concomitent, liderii cei mai importanți ai Bisericii Ortodoxe Române, clericii cei mai vizibili și iubiți de credincioși, au fost cei dintâi vizați de poliția politică (Securitate). Iată ce nota un informator, care semnase cu numele conspirativ „Gustav”, despre nevoitorii Mănăstirii Slatina, de care aparținea Schitul Rarău în anii ’50 (20 ianuarie 1956):

„În raionul Fălticeni, există Mănăstirea Slatina, mănăstire cu foarte multe venituri, au în prezent alimente pentru câțiva ani, apoi în fiecare săptămână le vine de la credincioși mii de lei. În această mănăstire se cuibăresc la conducere doi călugări foști legionari notori[i], și anume: ARSENIE PAPACIOC, fost pe vremuri prefect la Brașov pe timpul legionarilor, a fost fugit prin munți, acum de curând este călugăr, și altul este călugărul POHONIU TĂNASĂ [Petroniu Tănase], fost pe vremuri secretar pe la Sinod, profesor pe la Seminarul de la Mănăstirea Neamțului, iar în prezent aceștia doi călugări au în mână toate bunurile Mănăstirii Slatina și dispun de mănăstire cum doresc ei, fără a da seama nimănui, ceilalți călugări sunt dezbrăcați, flămânzi și goi.

Ei sunt foarte buni prieteni cu un alt călugăr DANIIL TUDOR, stareț la Schitul Rarău. DANIIL, fost SANDU TUDOR, ziarist director la ziarul «Credința», aventurier și tot ce vrei, iar în prezent stareț la Rarău și foarte bun prieten cu PAPACIOC și POHONIU [Petroniu] de la Slatina, iar toți aceștia au un bun prieten și susținător pe alt legionar din anturajul Patriarhului IUSTINIAN, pe ANDREI SOREMA [Scrima] pe care atât cel de la Slatina, cât și Daniil de la Rarău îl vizitează foarte des la București” (ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 0211015, vol. 3, f. 148).

Perspectiva strict materialistă în care este „evaluată” activitatea monahală de la Slatina, văditele exagerări („alimente pentru câțiva ani”, veniturile etc.) până la ignoranța totală de care dă dovadă turnătorul în ceea ce privește exigențele ascetice liber asumate ale vieții monahale (sărăcia, postul ș.a.) - toate cele de mai sus depășesc ridicolul. În ceea ce privește incriminarea celor sus-numiți, recunoscuți până în zilele noastre drept personalități indubitabile ale Bisericii, orice comentariu este inutil. Iar adevărul istoric, conform datelor din arhive, este că singurul care a fost într-adevăr ispitit de legionarism, într-o perioadă a vieții sale, a fost Părintele Arsenie Papacioc, fost primar la Zărnești (Brașov), nicidecum prefect, activitate de care s-a și dezis ulterior, cum am arătat în articolul intitulat Părintele Arsenie Papacioc: Inima este o ființă în ființa noastră (Ziarul Lumina, 26 februarie 2025).

În mod cert, câteva dintre personalitățile enumerate erau deja în vizorul poliției politice comuniste, iar cei care consimțeau să semneze asemenea note informative erau adesea influențați chiar de persecutori. Miza imediată: verdictul pus pe nota de mai sus pentru ca toate persoanele sus-numite să fie date în urmărire...

Iată și un fragment din nota informativă semnată de un pretins intelectual, al cărui nume conspirativ este „Costică Nițescu” (13 martie 1956):

„...Luni, la orele 11:30, am ajuns în Câmpulung de unde am plecat în pantofi peste muntele Rarău, cale de 23 km până la Schit, drumul înzăpezit cu zăpadă. Am stat la Schit până sâmbătă, 10 martie, dar din cauza viscolelor care au înzăpezit drumul și mai mult, dar și din cauza starețului Daniil [Sandu Tudor], care nu voia să îmi dea binecuvântare, ori un bun creștin nu poate pleca fără dezlegare, adică binecuvântare. L-am convins cu greu pe stareț, utilizând de un truc, am spus că sunt în trecere pe la Rarău, fiind în drum spre Vatra Dornei, la rudele mele de unde am luat niște lucruri pentru sora mea. (...)

Frate Dumitru, eu te chem aici la un lucru de seamă, să nu crezi că te înmormântezi în călugărie primitivă, tot viitorul îți este deschis în față. Acolo în oraș ești un mediocru pregătit de regim, nici măcar nu ești doctor. Aici ești liber, te realizezi pe tine, ne punem pe muncă din mașina de scris și am de lucrat enorm.

Iată, aici am o comoară (mi-a arătat o masă plină de manuscrise personale). Să-ți fie clar cu posibilitățile mele, eu vreau să fac o mișcare nouă, creștină, adecvată veacurilor. Planul meu de organizare este un nucleu de intelectuali... [destinat] omului simplu și curat care să pună bazele acestei mișcări.

Tu ești omul care îmi trebuie, ești intelectual, știi franțuzește, ești inteligent, dar ai și chemare pentru neam și mai ai ură pe regim care te-a chinuit așa de mult. Aici îți poți îndeplini idealul de luptă, aici poți să-ți îndeplinești datoria față de cei chinuiți. Te chem la datorie. (...)

La București vei vedea cu ce mă ocup eu și vei avea de-a face numai cu intelectuali de rasă, profesori universitari ca Mironescu, doctori ca Dabija de la Institutul Pavlov, care sub masca sugestiei aplică metode mistice de tratament prin rugăciune, spovedanie și pocăință. Ca Stere Popescu, premiat de stat de la operă și balet, el este un bun dansator, vrea să monteze în dans o operă «Iov» din Biblie și altele. Stere este tânăr, mi-a promis că va veni și el la mine, [vor veni] din foștii colonei și atâția...

În afară de nucleul stabilit, partea a treia va fi compusă din, așa-ziși flotanți, din cei care sunt în lume, dar cu legături cu noi. Am în plan să mai fac un schit la 300 de metri mai sus, unde civilii nu pot sta, acolo voi ține călugării (rostul acestui nou schit este de separație, căci nu oricine trebuie să știe totul)” (ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 0211015, vol. 3, f. 153-156).

În mod evident, niciodată nu trebuie luate în serios toate afirmațiile puse pe seama celui urmărit (Pr. Daniil) în aceste note informative. Multe sunt denaturări, manipulări realizate cu sau fără intenție.

Într-adevăr, Părintele Daniil, se va dovedi din multiple mărturii, avea un plan de rezis­tență. Numai că rezistența pe care acesta și-o propunea, străduindu-se activ să-i atragă pe cât mai mulți, nu era nicidecum similară cu rezistența din munți, ori cu luptele lumii acesteia, în general. Fiindcă, puțini aveau să înțeleagă, întregul său plan se referea la lupta cea bună, aceea a rugăciunii întru Hristos, adică războiul nevăzut, dus cu Sabia Duhului.

În pofida acestor grele încercări, atmosfera reală la schitul în care trăiau frații și monahii îndrumați de Părintele Daniil Sandu Tudor era cea de ordin duhovnicesc.