„Copiii tatei, dragoste să aveţi între voi!”

În decursul timpului, vechea sihăstrie dintre ape a Cernicăi (1608) a înnobilat sufleteşte nenumăraţi bărbaţi remarcabili: monahi, episcopi, mitropoliţi. Unii chiar s-au învrednicit a dobândi sfinţenia. Precum este Sfântul Cuvios Stareţ Gheorghe (1730-1806). Personalitate emblematică a monahismului românesc de la sfârşitul sec. al XVIII-lea şi începutul sec. al XIX-lea, vocea lui se face auzită şi astăzi printr-o diată (testament), lăsată ucenicilor, călugări şi mireni.

De la un ostrov la altul al chinoviei ilfovene, situată la 14 km de Capitală, protosinghelul Vasile Pîrjol ne arată urmele trecerii arhimandritului Gheorghe, în care îşi caută cărare paşii noştri. Cuvintele drese, de povestitor iscusit, ale monahului Vasile derulează pelicula istoriei cu secole în urmă. Suntem în vremea lui Gheorghe, român din Transilvania şi un mare nevoitor athonit. Intrat în monahism la 19 ani, călit în aprige lupte duhovniceşti ca ucenic al renumitului Paisie de la Neamţ († 1794), părintele său sufletesc, vrednicul ostaş al lui Hristos este ales de Grigorie al II-lea (1760-1787), Mitropolitul Ţării Româneşti, să revigoreze viaţa monahală a Schitului Cernica, uitat în paragină de zeci de ani. Se întâmpla la 1 septembrie 1781. Stareţul Gheorghe avea 51 de ani. Ajutat de doi ucenici bătrâni, Atanasie și Gherasim, curăţă cu mâinile sale locul pustiit şi sporeşte obştea cu noi membri, astfel că după cinci ani ajung să vieţuiască aici 103 anahoreţi. Cu jertfă, rugăciune şi multă muncă, ridică din ruină Biserica „Sfântul Nicolae” şi clădirile adiacente. Construieşte Biserica „Sfântul Lazăr” din cimitirul mănăstirii, pe care o sfinţeşte în anul 1804. Prin 1783, zideşte o casă, care poate fi văzută şi astăzi, după model athonit (cu chilii şi un paraclis), pe ostrovul Sfântului Gheorghe, ocrotitorul sfântului locaş, care avea să fie zidit, la momentul cuvenit, de Sfântul Ierarh Calinic, succesorul său.

Modul de vieţuire al obştii conduse de Cuviosul Gheorghe, în curăție, ascultare, sărăcie, rugăciune și smerenie neîntrerupte, atrage evlavia binecredincioșilor creștini din împrejurimi, cu precădere din București.

Vestea ajunge până la domnitorul Nicolae Mavrogheni, care îl numeşte pe stareţ „frate de cruce întru Hristos” şi îi încredinţează indirect şi conducerea Mănăstirii Curtea de Argeş. Mai apoi, Mitropolitul Filaret al II-lea îi dă în grijă Mănăstirea Căldăruşani. Sub înţeleapta conducere a egumenului Gheorghe, cele două mănăstiri intră într-o bună şi statornică rânduială.
La începutul lunii decembrie 1806, slăbit de suferință, de post și de rugăciune, Ava Gheorghe cheamă pe toți călugării de la Căldăruşani în biserică. Invocă ajutorul lui Dumnezeu pentru obște, citeşte fraților o rugăciune de iertare şi pleacă la Cernica fără să se mai întoarcă vreodată. Aici, arhimandritul Gheorghe îşi dă sufletul în mâinile Domnului, nu înainte de a le spune monahilor aceste cuvinte pline de duh: „Copiii tatei, dragoste să aveţi între voi!”

Cuviosul stareț a fost înmormântat în cimitirul Bisericii „Sfântul Lazăr”. Mormântul i-a devenit cavou Mitropolitului Nifon († 1875), după ce sfintele sale moaşte au fost aduse spre odihnă şi cinstire în Biserica „Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii Cernica, alături de cele ale Sfântului Ierarh Calinic, ucenicul său.

În viaţa pământească, Cuviosul Gheorghe a fost legat sufleteşte de toţi fiii săi duhovniceşti: de călugării din cele două așezări monahale pe care le-a reorganizat şi de creştinii dornici de o trăire autentică în Hristos.

Cu mulţi ani înainte de trecerea sa la cele veşnice, stareţul cernican a întocmit un testament prin care a rezumat în şapte trepte nevoinţele monahale, pe care le-am extras spre lecturare din „Patericul românesc” al arhim. Ioanichie Bălan.

Potrivit primei trepte, întreaga viață a monahului trebuie să se desfășoare sub semnul supunerii, „ca nicidecum fără bla­goslovenia povățuitorului obștirii să nu cutezați a face măcar cât de mic lucru, căci este scris că numai «cu blagoslovenie veți gusta din Pâinea vieții cea plină de dar»”.

A doua poruncă privește Taina Mărturisirii: „Până la unul, rânduiește el, să mergeți de trei ori pe săptămână către cei aleși de sobor evlavioși (duhovnici), pentru a mărturisi pre toate cele ascunse cugete de greșale, suspinând dintru adânc și cerând iertăciune. (…) de la cei nelămuriți în spovedanie departe stă și mântuirea”.

A treia chibzuită poruncă se referă la ispitirea din partea diavolului: „Că de veți simți că vă supără și în ce lucru diavolul cel ivit despre miază-zi șoptindu-vă prin crederea minții că doar ați fi voi mai buni la Dumnezeu ­decât alții sau mai sfinți și cuvioși, imediat, ca din săgeată, să alergați, rugând pe îndrumătorul (duhovnicul) ca să pomenească până ce veți scăpa din robia cugetului mândriei”.

A patra treaptă sau poruncă privește Sfânta Împărtășanie. „Și iată, părintește vă îndemn, sfătuiește Cuviosul Stareț, ca să nu vă treacă nici o lună nefiind împărtășiți cu Dumne­zeieștile Taine, ci toți de obște să vă îndeletniciți a vă cumineca de 12 ori pe an”.

În a cincea îndrumare „cu limbă de moarte”, încercatul duhovnic arată „cum să vă păziți de focul cel vârât în spuză și tăinuit cu pricepere întru nepricepere”. Sfaturile acestea au drept scop să ferească obștea de anumiți oameni nedoriți, care smintesc rânduiala mănăstirească: „Feriți-vă dar, o! fiii mei, ca să nu vă înșelați grăbindu-vă a primi lupi cuvântători, întru smerita turmă, adică pe aceste cinci firi de oameni, ce sunt încurcați și cu străine așezări: pe călugărul venit de aiurea numai rasofor, pe cel mai trecut, mai presus de chipul vostru cu schimnicia, cât și pe cel cu totul cilibiu (simplu) de neam, dimpreună cu cel foarte învățat și nesupus și pe altul ce ar fi chiar peste fire lipsit de minte, ale cărora nepotrivite așezări, nici (că) vă sunt de folos (dacă) ar rămânea cu voi”.

În treapta a șasea, Cuviosul Gheorghe dă înțelepte sfaturi iconomului mănăstirii, în mâna căruia se află administrația bunurilor ei: „O, prea iubite fiul meu iconoame, că mai vârtos ție și deosebi, am lăsat părintească poruncă, pentru ca să ști(i) cum să rânduiești toate trebile cele dinlăuntru și dinafară. Că de vreme ce dregătoria aceasta în seama ta este încredințată întru acest an, și se cuvine dar să umbli și foarte cu trezire, atâta întru sporirea locașului, făcându-te chip, cât și spre binele tău, păstrându-ți sufletul...”.

Treapta a șaptea privește respectarea rânduielilor „părintelui Kir Paisie, care poate și în zilele noastre mult a ne folosi, fiindcă pravila acelui bărbat este întemeiată cu șapte stâlpi și întărită pe cele șapte laude ale Maicii noastre Biserici”. Starețul recomandă ca obștea monahală din mănăstire să nu depășească 103 monahi, „măcar de ar veni la voi orice față, aducându-vă toate bunătățile pământului”.

De asemenea, Cuviosul Gheor­ghe sfătuieşte să nu se supună obștea întemeiată conducătorilor de alt neam: „Pă­rintește vă rog, pentru numele Preasfintei Troițe, ca să nu faceți supusă smerita obște ­altor mai procopsite neamuri, până când se va ținea câte ­un prosticel suflet de român într-însa”.