Masa care împacă pe om cu Dumnezeu

Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la sărbători împărătești, Cuvântare la Înălțarea Domnului, XI, în Părinți și Scriitori Bisericești (2015), vol. 14, p. 211

„De multe ori, ce n-a reușit să facă cuvântul, a făcut Masa. De multe ori, nenumărați sfătuitori n-au pus capăt unei singure dușmănii, dar o singură masă a pus capăt unor războaie. Ia dovada din cele petrecute mai înainte. Nu conteneam să fim dușmanii lui Dumnezeu și de a duce război Cuvântului celui dumnezeiesc, așa precum zice Pavel: Dușmani fiind, am fost împăcați cu Dumnezeu prin moartea Fiului Lui (Romani 5, 10). Eram dușmani. A fost trimisă Legea și nu ne-a împăcat. Au venit prorocii și nu ne-au înduplecat. Ci dușmanii lui Dumnezeu au rămas dușmani. Mulți au fost tiranii împotriva adevărului, mulți au fost luptătorii împotriva lui Dumnezeu, împotriva dreptei credințe, dar multe au fost și cuvintele, multe și învățăturile. Și, cu toate acestea, nu au pus capăt războiului. Dar a venit Hristos, a întins temeinic Masa Sa, S-a dat pe El spre mâncare și a spus: Luați, mâncați (Matei 26, 26); și îndată a pus capăt războiului și a adus pacea. În Egipt i-a bătut pe luptătorii împotriva lui Dumnezeu, dar nimeni n-a ascultat, a lovit pe tirani, dar nimeni nu s-a plecat. Aici însă Se dă pe Sine spre mâncare și toți se rușinează, toți se pleacă. Când îi biciuia, nu se plecau, dar, când Se dă să fie mâncat, se pleacă; vreau să spun, atunci când este mâncat la Masa cea tainică. Eu sunt Pâinea care S-a pogorât din cer, a spus Domnul, Pâinea care dă viața lumii (Ioan 6, 41, 51).” 

Sfântul Ambrozie al Milanului, Despre Sfintele Taine, Capitolul VIII, 44-49, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, pp. 20-22

„(...) Atunci i-a ieşit în întâmpinare Melchisedec şi i-a adus darurile pe care Avraam, simțindu-se cinstit prin ele, le-a primit (Facerea 14, 14 ș.u.). Nu Avraam a adus daruri (jertfă), ci Melchisedec, care este înfățişat fără tată, fără mamă, neavând nici început, nici sfârşit al zilelor sale, ci era asemenea Fiului lui Dumnezeu, despre care vorbeşte Pavel către evrei: Fiindcă rămâne preot în veac acela al cărui nume în tălmăcire însemnează regele păcii, regele dreptății (Evrei 7, 1-3). Nu cunoşti cine este acesta? Poate să fie un om rege al dreptății, când abia este drept el însuşi? Poate să fie rege al păcii, când abia poate să fie paşnic? (Hristos este) fără mamă, după Dumnezeire, căci S-a născut din Dumnezeu-Tatăl, fiind de aceeaşi ființă cu Tatăl; fără tată, este după întrupare, Cel ce S-a născut din Fecioară; fără început şi fără sfârşit, fiindcă El Însuşi este începătura şi sfârşitul a toate, Cel dintâi şi Cel din urmă (Apocalipsa 1, 8). Aşadar, taina pe care ai primit-o nu este un dar omenesc, ci dumnezeiesc, oferit mai dinainte de Acela Care a binecuvântat pe Patriarhul Avraam pentru credință, pe acela de harul şi faptele căruia te minunezi. S-a făcut dovada că Tainele Bisericii sunt mai vechi; cunoaştem acum că sunt şi mai de valoare. Într-adevăr, era lucru de mirare că Dumnezeu a plouat cu mană evreilor şi că se hrăneau cu mâncarea de toate zilele a cerului (Ieşirea 16, 11 ş.u.). De unde s-a şi spus: Omul a mâncat pâinea îngerilor (Psalmi 77, 25). Dar, totuşi, cei care au mâncat această pâine au murit cu toții în pustie; pe când această hrană pe care o primeşti tu, această Pâine vie Care S-a pogorât din cer (Ioan 6, 50), îți procură hrana vieții veşnice; şi oricine o va mânca nu va muri în veac şi este trupul lui Hristos. Judecă acum, care este mai de seamă: pâinea îngerilor sau trupul lui Hristos, care este de-a pururi trupul vieții? Mana aceea era din cer; acesta este mai presus de cer; aceea era a cerului, acesta al Stăpânului cerurilor; aceea era supusă stricăciunii dacă era păstrată pentru a doua zi; acesta este străin de orice stricăciune, căci oricine l-a gustat cu evlavie nu va putea să mai simtă stricăciune. Evreilor le-a curs apă din stâncă, ție sânge din Hristos; pe aceia i-a săturat apa pentru o oră, pe tine Sângele te-a spălat de păcate pe vecie. Iudeul bea şi însetează; tu, după ce vei bea, nu vei mai putea înseta; aceea era în închipuire, Acesta este în adevăr. Dacă aceea de care te minunezi este umbră (închipuire), cât de mare este Acela la Care te minunezi şi de umbra Lui? Ascultă că umbră erau cele ce se făceau la cei vechi: Ei beau - spune Scriptura - din piatra (stânca) ce avea să vină după ei, iar piatra era Hristos. Însă cu cei mai mulți nu a binevoit Dumnezeu; căci au căzut în pustie (I Corinteni 10, 4-5). Dar acestea au preînchipuit pe ale noastre. Ai priceput (care sunt) mai de seamă; căci mai presus este lumina decât umbra, adevărul decât închipuirea, trupul Creatorului decât mana cea din cer.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)