"Misiunea creştină a fost întotdeauna sora primară a catehezei creştine, în ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, cea dintâi precedându-o şi pregătindu-i calea, cea de-a doua completându-o spre deplina reuşită a scopului propus. Adică amândouă colaborează la acţiunea de a apropia sufletele de Hristos, de a le încreştina şi a le face să trăiască cu El. Îndrumarea tineretului către Hristos face parte din misiunea creştină asupra sufletului omenesc, în cea mai aleasă şi potrivită vârstă. Totuşi nu se poate spune, că tineretul nostru românesc nu a fost şi nu a rămas creştin. Aceasta însă, se datoreşte în cea mai mare măsură mamelor creştine, ce au ţinut să împodobească de la început fruntea micuţilor lor copii trecuţi prin Taina Sfântului Botez, cu cel mai scump semn al Creştinismului, Sfânta Cruce. Exemplul mamelor celebre din epoca creştină patristică se repetă sub o formă diminuată, prin acelaşi rezultat creştin, asupra sufletului copilului.
A fost vremea odată, când Biserica a fost pe lângă şcoala de scriere şi citire, singura educatoare religioasă morală. Cuprinsul bucoavnelor noastre vechi de la Academia română, ca şi programele de învăţământ ale şcoalei bisericeşti de odinioară, ne adeveresc în deajuns afirmările.
Educaţia intelectuală religioasă de astăzi a Bisericii, în colaborare cu şcoala, prin preoţii şi profesorii de la şcoala secundară ca şi prin cateheţii de la şcoala primară, a făcut parte mai mult din cadrul profesionalismului didactic-religios, decât al pedagogiei creştine.
Introducerea preotului misionar ca pedagog creştin în şcoala primară din ţinutul întregii noastre ţări, din îndemnul Bisericii şi sub consimţirea legislativă a Statului român, este unul din primele evenimente mai de seamă din istoria Bisericii noastre ortodoxe române, după marele act de unificare bisericească, alături de unirea tuturor ţinuturilor alipite. Acest succes trebuie extins mai departe în învăţământul românesc de toate gradele... Biserica trebuie să completeze ceea ce şcoala prin însăşi structura ei nu poate să dea în cadrul pedagogiei creştine.
Ortodoxismul activ al tineretului trebuie să-şi soarbă forţele spiritualităţii sale creştine din cupa pedagogiei creştine a experienţelor strălucite, ale marilor pedagogi creştini ai ortodoxiei cum au fost: Clement Alexandrinul, Origen, Tertulian, Sf. Chiril al Ierusalimului, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Vasile cel Mare, Fericitul Augustin şi alţii. Experienţa lor încununată cu succes este cea mai strălucită interpretare practică a perceptelor evanghelice, asupra educaţiei sufletului omenesc.
Creştinismul este singura sursă a educaţiei intelectuale, care nu se opreşte la educaţia intelectuală, ci se adânceşte prin educaţia religioasă în sentimentul religios şi pune totul în mişcare ca acţiune, în urma educaţiei morale creştine.
Problema educaţiei integrale a tineretului nostru românesc nu poate fi soluţionată decât de pedagogia creştină, care îşi revarsă activitatea asupra sufletului, prin întreita acţiune educativă: intelectuală creştină, religioasă (sentimentul) şi morală (voinţa)." (Din volumul "Îndrumarea tineretului către Hristos". Conferinţă ţinută la Congresul preoţilor misionari de la Chişinău din 1 noiembrie 1933, organizat de Secţia Culturală a Arhiepiscopiei din Chişinău. Tipografia Seminarului Monahal Cernica - Ilfov, 1934)
Un slujitor devotat Bisericii şi un pedagog creştin
