Cuviosul Antipa, românul din Valaamul Rusiei

Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești a văzut lumina zilei în Moldova anului 1816, în zona Bacăului. Tatăl său, diacon la bisericuța din sat, și mama sa, deveniţi părinți la vârsta bătrâneții, i-au ales numele de botez Alexandru, crescându-l în atmosfera sănătoasă a Bisericii. De­ve­nit mai târziu călugăr cu viaţă sfântă, râvnitor în cele duhovniceşti, Cuviosul Antipa ne îndeamnă neîncetat la rugăciune, fiind pildă de păs­trare a identităţii ortodoxe strămoşeşti, oriunde ne-am afla în lume.

Se pare că cea mai completă variantă despre viața Sfântului Antipa de la Calapodești a fost scrisă relativ recent de autoarea rusă Lidia Meșkova, carte apărută și în România sub titlul Taina veacului ce va să fie – Viața și nevoințele Cuviosului Părintelui nostru Antipa de la Calapodești, făcându-se adăugiri cu amănunte din dosarul ieroschimonahului Antipa, cu date de la descoperirea sfintelor sale moaște și cu mărturii despre cinstirea Cuviosului la Valaam, la Athos, în România și în Moldova de peste Prut.

Tânărul Alexandru a învățat la început la școala din sat pe care, însă, o întrerupe, rămânând de mic orfan de tată. Deprinde meșteșugul legării de carte, citind toate cărțile duhovnicești ce-i ajungeau pe mână. Simțind curând chemare lăuntrică, pornește pe calea Domnului încă din fragedă tinerețe, în anul 1836, fiind călugărit sub numele Alipie. Unele surse documentare indică faptul că ar fi ajuns mai întâi la Mănăstirea Neamț, altele la Căldă­ru­șani, însă sunt și surse care consemnează că tânărul monah ar fi fost de față la descoperirea minunată a moaștelor Sfântului Mucenic Teodosie de la Brazi, în Vrancea, unde ar fi început viețuirea monahală.

După doi ani de ascultare, po­căin­ță și rugăciune, la sfatul duhov­nicului său Dimitrie pleacă la
Athos, așezându-se pe lângă părin­ții români Nifon și Nectarie, care locuiau în chilii pustnicești. Aceștia l-au trimis să se nevoiască mai întâi într-o mănăstire de obște, așa că petrece câțiva ani la Esfigmenu, după care revine și primește – odată cu schima mare – numele de Antipa, fiind apoi hirotonit ierodiacon.

Dobândește o deosebită creștere duhovnicească lângă un alt nevoitor – Leontie de la Schitul Lacu –, duhovnic rus format în Moldova, cu viață îmbunătățită și cu mare discernământ.

Vreme de patru ani se retrage într-o chilie a muntelui pentru a deprinde neîncetata rugăciune a inimii, devenind un sihastru vestit și mult căutat în Athos pentru viața lui sfântă, pentru darul lacrimilor, al vindecării de boli și de duhuri necurate.

Când a intrat întâia oară în chilia părăsită, a găsit într-un colț, în cenușă, o icoană a Maicii Domnului – Dulcea sărutare – pe care a dat-o unui iconar ca să i-o curețe. De această icoană, ce s-a dovedit mai apoi făcătoare de minuni, cuviosul nu s-a mai despărțit până la sfârșitul vieții sale.

Revine printre călugării români și este hirotonit ieroschimonah la Schitul Prodromu, care tocmai începea a fi zidit. După mai bine de două decenii de nevoință atonită, făcând ascultare de starețul Nifon, Cuviosul Antipa ajunge în Moldova, la metocul atonit Bucium de lângă Iași, ca iconom, cu misiunea de a strânge bani și materiale pentru nevoile Prodromului, totodată fiind foarte apreciat și respectat de mitropolitul de atunci al Moldovei, Sofronie Miclescu.

Continuând colecta pentru schit, merge în Ucraina, iar după închinarea la sfintele moaște ale cuvio­șilor din Lavra Pecerska de la Kiev, primește ajutoare de la locuitorii moscoviți, dar și de la mitropoliții Moscovei și Sankt Petersburgului.

Cuviosul Antipa are ocazia de a participa la canonizarea Sfântului Tihon din Zadonsk și se pare că acest minunat arhipăstor rus al secolului al 18-lea i-a insuflat călugărului român dorința de a rămâne în Rusia până la sfârșitul vieții.

Ajuns în nordul Rusiei și iubind înstrăinarea de lume și liniștea rugăciunii, Sfântul Antipa se stabi­leș­te pe cea mai mare insulă a lacului Ladoga, la nord de Sankt Petersburg, aproape de granița cu Finlanda, la Mănăstirea Valaam, întemeiată în secolul al 10-lea de doi călugări misionari greci, sfinții de mai târziu Serghie și Gherman.

Ieroschimonahul Antipa de la Calapodești se nevoiește aici încă 17 ani, din care ultimii 5 într-o chilie a Schitului Tuturor Sfinților, cel mai mare schit din arhipelag, cu cea mai aspră rânduială călugărească și a cărui biserică a fost sfințită de Sfântul Ignatie Briancianinov, în anul 1849.

Aici își petrece ultima parte a vieții pământești în posturi aspre, sute de metanii zilnic, privegheri și neîncetata rugăciune a lui Iisus, cu inima arzându-i pentru Hristos, slujind adesea Sfânta Liturghie, continuând să săvârșească minuni și povățuind pe calea mântuirii nenumărați ucenici, ca un mare părinte duhovnicesc.

Iată ce spunea Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord, la o prăznuire a Sfântului Antipa de acum câțiva ani, despre acesta: „Deşi ultima parte a vieţii sale a petrecut-o departe de ţinuturile natale, Cuviosul Antipa a purtat cu el dorul de ţară. Ucenicul său, Pimen, care ne-a lăsat în scris viaţa sa, ne spune că acest mare sfânt avea permanent în chilie trei categorii de obiecte. Cel mai de preţ odor era icoana Maicii Domnului – Dulcea sărutare –, apoi cărţile româneşti de pravilă cu caractere chirilice şi o cergă moldovenească. Se ruga neîncetat şi făcea sute de metanii zilnic, socotind foarte importantă împlinirea zilnică a pravilei, a programului de rugăciune, şi pentru câteva clipe îşi odihnea trupul pe cerga moldovenească pe care o primise de la mama sa, care, după ce a rămas văduvă, s-a retras în mănăstire, cu numele Elisabeta. Sfântul Antipa, care ne îndeamnă neîncetat la rugăciune, este pildă de păstrare a identităţii ortodoxe strămoşeşti, oriunde ne-am afla în lume“’.

Nu cu mult timp înainte de a-și da obștescul sfârșit, cuviosul a primit semn prin icoana Maicii Domnului de care nu se despărțise zeci de ani, când aceasta i s-a așezat singură pe piept, în chip minunat, în timp ce toate celelalte icoane de pe pereții chiliei au căzut. Unicul călugăr român care s-a închinoviat pentru restul vieții sale la Valaam a adormit în pace în dimineața zilei de duminică, 10 ianuarie 1882, după ce primise Sfânta Euharistie, pe când ucenicul său rostea alături de el acatistul Adormirii Maicii Domnului. A fost înmormântat în afara schitului, lângă capela Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului, după cum el însuși ceruse, spre a putea veni la mormânt și ucenițele sale, pentru care avea să se roage în continuare.

Un an mai târziu, unul dintre ucenicii săi apropiați, Pimen, scrie Vrednica de pomenire viață a ieroschimonahului Antipa, carte tipă­rită (apoi retipărită) la Sankt Petersburg și răspândită în Rusia, dar și în Muntele Athos.

Mănăstirea Valaam, întemeiată la anul 992 și reactivată în urmă cu 30 de ani, este vizitată de circa 100.000 de pelerini în fiecare vară, printre care și credincioși români care coboară în paraclisul de la demisolul bisericii principale a mănăstirii, Schimbarea la Față, pentru a se închina Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești, precum și cuvioșilor părinți Serghie și Gherman.

Crucea sa de călugărie, ca prin minune, a ajuns la mănăstirea de călugări de la Calapodești din județul Bacău, unde se află, de asemenea, și o părticică din sfintele sale moaște, iar în fața frumoasei biserici a mănăstirii din satul natal, două cruci-monument în cinstea părinților săi Gheorghe-Constantin și Ecaterina. Tot în Moldova natală a sfântului, la catedrala din Roman, există o altă raclă cu moaşte ale Cuviosului Antipa, care au fost dăruite chiriarhului locului de vrednicul de pomenire părinte Petroniu Tănase din Sfântul Munte Athos.

O istorie deosebită este legată și de ajungerea unei părticele din sfintele rămășițe ale Cuviosului Antipa la Mănăstirea Christiana.

Credincioșii din București se mai pot închina moaștelor sfântului la Biserica „Sfântul Nicolae”-Ghica sau la Mănăstirea „Sfântul Nicolae”-Sitaru de lângă Capitală, iar dobrogenii – la Catedrala Arhiepis­co­pală din Constanța.

În Basarabia, mâna dreaptă din moaștele sale se găsește la Mă­năstirea Suruceni, în Biserica Sfântului Gheorghe, părticele găsin­du-se și la mănăstirile Ciuflea și Sireți.

După canonizarea Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești de către Biserica Ortodoxă Română, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, a sfințit în anul 2005, pentru prima dată în eparhie, în cinstea sfântului, paraclisul din cadrul Reședinței Mitropolitane de la Mănăstirea Bucium din Iași, în amintirea viețuirii acestuia, pentru o vreme, în acest loc de nevoință și rugăciune.

Chiar și departe de țară, pe pământuri scandinave, în Episcopia Europei de Nord, Cuviosul Antipa este ocrotitorul Centrului de pelerinaje al eparhiei.