Cuviosul Dimitrie cel Nou, sfântul care a învins ciuma şi holera

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, pe care-l sărbătorim în fiecare an la 27 octombrie, este cunoscut ca mare ajutător în vreme de molimă sau pandemie. Astfel se înţelege cum cinstirea lui a devenit foarte importantă pentru creştinii din ţara noastră la doar câteva decenii după aducerea moaştelor sale la Bucureşti, în anul 1774, deoarece prin el a fost izbăvit oraşul de două grele molime din veacul al XIX-lea.

Prima molimă ce a lovit Ţara Românească, după aducerea la Bucureşti a moaştelor Cuviosului Dimitrie, a fost „ciuma lui Caragea”. Acest eveniment dramatic din istoria noastră s-a întâmplat în timpul domniei în Ţara Românească a voievodului Ioan Gheorghe Caragea (1812-1818). Ciuma a provocat moartea a mii de locuitori ai capitalei valahe. Constatând gravitatea situaţiei, domnitorul a cerut să fie scoase moaştele Cuviosului Dimitrie şi au fost purtate în procesiune în jurul oraşului. În timpul acestei procesiuni s-au înălţat rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru a izbăvi oraşul de molimă. Din ziua acestei procesiuni a început să scadă în intensitate molima de ciumă şi Bucureştiul a fost izbăvit de această grea epidemie. Un alt moment important când Sfântul Dimitrie cel Nou s-a arătat Ocrotitorul Bucureştilor s-a petrecut în anul 1831. Atunci, Bucureştiul a suferit din cauza epidemiei de holeră. Cel care se ocupa cu administrarea Ţării Româneşti era generalul rus Pavel D. Kiseleff. Văzând dimensiunile epidemiei, a cerut ca moaştele Cuviosului Dimitrie să fie scoase în procesiune pe Câmpia Filaret, unde acum este Parcul Carol. Din datele istorice ştim că în urma acestei procesiuni a început să scadă numărul celor care mureau din cauza acestei molimi.

Despre puterea vindecătoare a Sfântului Dimitrie cel Nou scrie şi cel mai important istoric bisericesc de la noi, părintele profesor Mircea Păcurariu: „Multe suferinţe şi felurite boli au fost vindecate în urma rugăciunilor stăruitoare, în faţa cinstitelor moaşte ale Sfântului Dimitrie. În vreme de secetă s-au făcut cu ele procesiuni pentru ploaie. An de an, zeci de mii de credincioşi din capitala ţării noastre sunt prezenţi la slujba pomenirii sale, care se face în ziua de 27 octombrie”.

Un moment important din istoria noastră modernă, când creştinii noştri au alergat să-i ceară ajutorul Cuviosului Dimitrie, este şi anul de graţie pentru neamul românesc 1877. Despre ajutorul sfântului ne vorbeşte părintele arhimandrit Ioanichie Bălan: „În timpul Războiului de Independenţă din anul 1877, un colonel bătrân din Bucureşti avea şapte feciori care au fost duşi pe câmpul de luptă. Tatăl lor, fiind credincios, s-a rugat cu lacrimi la moaştele Sfântului Dimitrie să-i scape feciorii cu viaţă din război. Apoi a scris pe o hârtie numele lor şi a aşezat-o în taină sub capul sfântului. După terminarea războiului, cu rugăciunile făcătorului de minuni Dimitrie, toţi cei şapte feciori s-au întors sănătoşi la casele lor”.

În această relatare de Pateric vedem cât de important este Sfântul Dimitrie cel Nou pentru creştinii din Bucureşti, care-l caută ori de câte ori au nevoie de ajutorul lui. Toate aceste lucruri se întâmplă deoarece creştinul ortodox vede în Cuviosul Dimitrie pe omul care şi-a închinat viaţa urmării lui Hristos şi astfel s-a învrednicit de darul sfinţeniei. De aceea, pelerinii  vin la Patriarhie şi-i cer ajutorul. Ei ştiu că, prin mijlocirea lui, Dumnezeu ne ajută în vremuri de grele încercări cum sunt şi cele pe care le trăim.

Acum, când trecem prin grea încercare pandemică, trebuie să intensificăm rugăciunea şi să cerem ajutorul lui Dumnezeu şi prin intermediul Sfântului ­Dimitrie cel Nou, care de atâtea ori în istoria din ultimele veacuri ne-a ajutat. Pentru că rugăciunea în timpul bolii este tratament duhovnicesc, iar pentru trup este dulce alinare în vreme de grea încercare. Acum să ne folosim de rugăciunile care în ­decursul timpului s-au arătat a fi căi de comunicare cu Sfântul ­Dimitrie cel Nou, care în calitatea lui de „prieten şi casnic” al lui Dumnezeu a dus rugăciunea noastră la tronul dumnezeiesc, de unde Preasfânta Treime ne-a izbăvit din grele încercări pandemice. Astfel, în Canonul de rugăciune către Sfântul Cuvios ­Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul ­Bucureştilor, citim: „Moaştele tale nouă s-au făcut izvor pururea curgător, de multe minuni şi tămăduiri că bolile năpraznice le alungă de la noi şi pe cei ce caută a ne pierde, îi dă pierzării, părinte, cu harul tău”. Iar din
Acatistul cuviosului ştim că „Voind Dumnezeu a ne mângâia pentru multe nevoi și necazuri te-a dat nouă ocrotitor; dar noi te cu­noaștem pe tine și părinte și de minuni făcător; pentru aceasta, mulțumind pentru bunătatea cea negrăită, Îi cântăm lui: Aliluia!” Cuviosul Dimitrie este ocrotitorul nostru şi cunoaştem din minunile pe care le-a făcut sfântul că este „tămăduirea cea dorită a trupurilor noastre”.

Despre cât de important este Sfântul Dimitrie cel Nou pentru Ortodoxia românească ne vorbeşte şi părintele arhimandrit Cleopa Ilie: „Sfintele moaşte ale Cuviosului părintelui nostru Dimitrie strălucesc ca un luceafăr şi ca un mărgăritar de mare preţ în sânul Bisericii noastre. Privind spre ele, ne simţim mai întăriţi în credinţă, ne simţim deşteptaţi la o viaţă mai curată, ne simţim îndemnaţi la rugăciune, la smerenie, la post şi singurătate. Dar într-un chip de taină, parcă ne simţim îndemnaţi spre o viaţă de smerenie în Iisus Hristos, de umilinţă şi ­înfrânare pe pământ. Că cine a fost mai sărac decât Cuviosul ­Dimitrie? Cine a purtat haine mai rupte decât el? Cine a dus o viaţă mai lipsită decât el? Cu trudă se ostenea să pască vitele satului, lovindu-şi picioarele de ­pietre, răbdând frigul, ploaia şi zăduful soarelui, pentru a-şi dobândi pâinea vieţii. Apoi adăugând la aceasta şi celelalte osteneli duhovniceşti, ca rugăciunea, viaţa curată şi smerenia, aşa a păşit pe calea de­săvârşirii creştine. Şi acest fel de nevoinţă l-a continuat Cuviosul Dimitrie cu prisosinţă şi în viaţa pustnicească, ajungând să petreacă precum un înger ­pământesc”.