În Biserica noastră, luna octombrie este înnobilată mai ales de sărbătorile a doi mari sfinți, Cuvioasa Parascheva de la Iași și Cuviosul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. Tot din ceata sfinților cuvioși, în această perioadă avem pomenirea Sfântului Cuvios Ioan de la Rila (876-946), stea luminoasă între monahii sfinți și o slavă a națiunii bulgare, după cum se face referire la el într-o scrisoare patriarhală emisă de Biserica Ortodoxă Bulgară.
Data de 19 octombrie este cea mai însemnată între cele trei dedicate acestui sfânt, fiind legată de întâia aflare și de mutarea minunată a sfintelor sale moaște de la Rila, la Sredeț (capitala Sofia de astăzi).
După vreme îndelungată în care moaștele Cuviosului au stat câțiva ani și în Ungaria, au fost așezate la Târnovo, pentru a consolida prestigiul celui de-al doilea Imperiu Bulgar sau a Țaratului Vlaho-Bulgar, așa cum mai este denumit în istoriografie. Adunat, trecând peste cinci veacuri, spre marea bucurie a monahilor de la Rila, în anul 1469, moaștele părintelui lor duhovnicesc Ioan se întorceau acasă pentru a via în continuare vatra monahală unde se nevoise. Trupul Cuviosului, despre care nu se mai știa nimic, fusese păstrat ca o comoară ascunsă la Arhiepiscopia de la Târnovo, ferit de înstrăinarea care era oricând posibilă în vremea dominației otomane.
Un lucru însemnat legat de cea din urmă aflare a moaștelor, care reflectă profund rânduiala adâncă și pronia lui Dumnezeu în istorie, este și faptul că acestea s-au întors de la Târnovo la Rila, prin mijlocirea sultanei Marija (Mara Branković, 1416-1487), mama vitregă a sultanului Mahomed al II-lea Cuceritorul, sub care sfârșea Imperiul Bizantin în mai 1453. Influentă la curtea sultanului și creștină după originea sârbească, Marija s-a implicat în acordarea mai multor privilegii pentru creștinii din spațiul aflat sub turci. În epocă, chiar această personalitate de la Înalta Poartă remarca faptul că bătălia pierdută de Suleiman Pașa la Vaslui (Podul Înalt, 1475) se numără printre cele mai grele nereușite ale puternicului Imperiu Otoman în fața unei armate creștine. Tocmai în urma acestei izbânzi răsunătoare în Europa, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare era numit de Papa Sixtus al IV-lea „Principele creștinătății”.
Rămânând pe firul sinapselor istorice, sunt vrednice de menționat câteva semne ale dragostei creștine care îi leagă pe români de Mănăstirea Rila și de părintele ei ocrotitor. În istoricul acesteia se menționează că Bogdan al III-lea, fiul voievodului Ștefan cel Mare, a dăruit așezământului monahal bulgar două acoperăminte (dvere) prețioase. Un alt acoperământ valoros, pentru sfânta masă, a mai fost oferit de un ucenic al Sfântului Daniil Sihastrul, Grigorie Roșca, Mitropolitul Moldovei (1546-1551), văr și însemnat sfetnic al lui Petru Rareș, de asemenea fiu al marelui voievod moldav. Tot din partea Moldovei, prin Episcopul cărturar Isaia al Rădăuților, a mai ajuns în patrimoniul Mănăstirii Rila un Tetraevanghel. Posibil ca printre monahii români care veneau frecvent la Mănăstirea Rila să transcrie manuscrise slavone, să se fi numărat și viitorul ierarh rădăuțean care, printre altele, se cunoaște că a reprodus și o cronică bulgărească. Aceste daruri ale românilor se găsesc în muzeul locașului monahal, iar ca recunoștință din partea mănăstirii bulgare, până astăzi, pe ușa diaconească dreaptă a impresionantei catapetesme de la biserica principală, pot fi distinse stemele Moldovei și Valahiei. Revenind la amănunte legate de Sfântul Ioan, acest mare cuvios al Bisericii Bulgare a primit de la Dumnezeu darul multor nevoințe prin care a rezistat eroic în toate locurile unde a trăit. În satul natal Skrino, după ce și-a îngrijit părinții până la sfârșit, a fost alungat din propria casă pentru că nu era înțeles și nu semăna celor din jur, cu obiceiuri păgâne. În zona Mănăstirii Ruen, unde a fost tuns monah, după o vreme de viețuire în pustie a fost luat drept vrăjitor, bătut și alungat de răufăcători. După o vreme de viețuire în sălbăticia Rilei a întemeiat mănăstirea împreună cu obștea celor aproximativ 30 de frați statorniciți în jurul său, din mulțimea oamenilor care îl căutau. Ajunsese deja foarte cunoscut pentru țar și poporul de rând. Toți veneau la Cuvios, mai ales pentru tămăduirea de boli.
Întreaga viață, Sfântul Ioan s-a luptat din toată puterea cu slava deșartă a lumii, considerând că nu este nimic bun în el. Smerenia i-a fost ca o fortăreață până la moarte, fără tăgadă, rămânând cea mai mare minune din existența sa. Moștenirea pe care a lăsat-o întregii Biserici este această mănăstire. În vremea robiei turcești, drepturile acordate anterior de țarii bulgari au fost întărite chiar de unii dintre sultani, care se temeau de monahul sfânt și îl cinsteau ca proroc. În existența sa de aproape 11 veacuri, în funcție de evenimentele istorice, mănăstirea a trecut prin perioade de înflorire duhovnicească și de pustiire seculară.
Ivit de la Dumnezeu în zorii încreștinării bulgarilor ca un mare luminător în duh apostolic, Sfântul Ioan lăsa pe mai departe, testamentar, ca ucenicii lui să povățuiască nou-botezatul popor. Rolul mănăstirii a fost foarte important, mai cu seamă în timpul ocupației otomane, când a fost ca o cămară spirituală și culturală a națiunii bulgare. Renumita așezare monahală a avut și tradiția de a primi tineri pe care îi forma duhovnicește și intelectual, ca apoi să-i trimită preoți în toate ținuturile bulgare. În acest fel, Rila a fost mai ales o maternitate spirituală a neamului, susținând vreme îndelungată o misiune vitală prin slujitori și metoacele pe care le avea aproape în toate orașele Bulgariei. Datorită însemnătății sale, printr-o dispoziție a țarului Ferdinand I, din anul 1894, Sfânta Mănăstire Rila era declarată comunitate civilă independentă și autoguvernată, egumenul acesteia îndeplinind și funcția de primar, iar în prezent de viceprimar. Moneda de o leva poartă chipul Sfântului Ioan Rilskiy.
În timpurile mai vechi, la marile sărbători, se adunau la Rila spre zece mii de pelerini. Între personalitățile legate de istoria mai recentă a mănăstirii se numără și jurnalistul irlandez James Boucher, corespondent de la Sofia al ziarului „The Times”. Trecut la Domnul în 1920, și-a dorit să fie înmormântat la Rila. În demersurile sale a susținut energic unitatea Bulgariei, așa cum acest deziderat radiase secole de-a rândul din sânul obștii monahale din acest binecuvântat loc.
Principala mănăstire a ortodocșilor bulgari rămâne până astăzi o așezare duhovnicească aparte. Toate darurile de aici sunt sporite și încununate de comoara spirituală a zonei, Sfântul Cuvios Ioan. Smerenia și nevoința lui au păstrat și înviorat locul până în zilele noastre. Răclița cu moaștele sale, modestă, din lemn împodobit cu picturi, se află așezată discret, dosită de un acoperământ, pe solee, în fața Sfântului Altar, exact sub icoana împărătească a Mântuitorului Hristos, ca o imagine înveșnicită a ascultării lui de Dumnezeu.
