Danii brâncoveneşti către sate din Buzău şi Ialomiţa

Imediat după hirotonirea ca arhiereu a Mitropolitului  Atanasie Anghel la Alba Iulia, Constantin Brâncoveanu a înzestrat mitropolia sa cu moşia Merişani din judeţul Teleorman, scutind de dări pe „ungurenii“ de pe ea. Peste un an, domnitorul va trimite în Alba Iulia şi un meşter reputat ca să tipărească două cărţi cu cuprins pur ortodox.

Tot cu mijlocirea Brâncoveanului, Mitropolitul Sava Brancovici a fost scos din închisoare, persecutat fiind pentru că nu a vrut să treacă la calvinism.

Peste câţiva ani însă, atitudinea echivocă a lui Atanasie se dă pe faţă şi el acceptă uniaţia, care a produs atâtea frământări în istoria Bisericii ardelene. În noua situaţie, s-au rupt legăturile cultural-bisericeşti dintre cele două ţări. Amintita moşie de danie a Brâncoveanului a revenit Mitropoliei Ungrovlahiei. Prin mile domneşti şi bisericeşti şi prin unele cumpărări, aceasta realizase o întinsă proprietate în părţile Meteleului, judeţul Buzău. De aceea a fost posibil schimbul între Mitropolitul Grigorie de la Colţea (1760-1787) şi nepotul său Nicolache, fost mare stolnic, la 26 noiembrie 1784. Moşia teleormăneană era înjugată cu alte proprietăţi, având pe ea sat, heleştee şi suhaturi, ceea ce lipsea posesiunii din Meteleu. În anul 1828, moşia în discuţie trece în stăpânirea lui Costache Lipănescu, apoi, în 1856, în cea a lui Evanghele Zappa. Vărul lui, Constantin Zappa, o va vinde cândva epitropiei Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Braşov.

Satul Lipănescu din judeţul Buzău

Localitatea Lipăneşti era numită în trecut şi Meteleul Vechi - termenul având sensul de „gălbează a oilor“ şi derivă de la un cuvânt maghiar pe care transhumanţa păstorilor ardeleni îl va fi purtat de veacuri în Bărăgan. Ea s-a perpetuat până astăzi ca regionalism cu înţelesul de „mâncău“, „nătărău“. În regiune au existat şi alte aşezări omeneşti cu astfel de nume ironice: Schimbaţi (Cotorca Mică), Obidiţi (lângă Cotorca), Urâţi (lângă Colilia), Frecăţei (Glodeanu-Siliştea), Opăriţi (lângă Ţinteşti), Uitaţi (Călţuna), Opintiţi (Largu).

O precizare care se impune de la început este aceea că Lipănescu se află în judeţul Buzău, iar Scutelnici în Ialomiţa, deşi le despărţea o distanţă de un kilometru. Acesta din urmă a trecut la judeţul Buzău cu începere din anul 1844. Demarcaţia şi progresul fiecărui sat se pot observa şi în catagrafia de la 1831. Primul dintre ele avea atunci 25 de familii, iar ultimul 316. La sfârşitul veacului al XlX-lea, situaţia se inversează: Scutelnici are 60 de familii, iar celălalt cătun, numai 40. Meteleu-Lipănescu a suferit o mutare în anul 1630, când a fost comasat cu locuitorii de la Maxenu, judeţul Buzău. O tradiţie locală păstrează de asemenea neagra amintire a mutării pe altă vatră, deoarece a căzut pradă focului în anul 1842.

Refăcut mai la răsărit de vechea aşezare, satul a construit o biserică, târnosită la 20 iulie 1846, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“. Noua pictură a bisericii din Lipănescu a fost sfinţită la 7 octombrie 2012. Preotul Constantin Popescu, cu soţia sa Stanca, hirotonit la 1891, a avut o păstorie care a rămas în amintirea comunităţii. Mai înainte a funcţionat la Parohia Padina, judeţul Buzău, de unde a fost transferat la 1 aprilie 1903. Se ştie sigur că, drept pregătire intelectuală, el avea seminarul inferior, adică patru clase. Cât priveşte învăţământul elementar, învăţător în acest cătun, dovedit cu documente, este candidatul Preda Mihai.

Satul Scutelnici sau Meteleul Nou

Parohia „Sfântul Nicolae“ din Şcheii Braşovului primeşte la 28 septembrie 1602 drept danie moşia Micşuneşti din judeţul Ilfov de la Nicolae Pătraşcu şi  Doamna Stanca şi cu sora lui, Florica.

După o stăpânire de 30 de ani, donaţia aceasta este acordată însă Mănăstirii Căldăruşani de către Matei Basarab. Vechii ctitorii i se acordă în schimb o compensaţie de 150 de ughi (galbeni ungureşti). Cu trecerea anilor, suma aceasta nu mai este remisă bisericii ardelene, ceea ce-l face pe protopopul Vasile din Şchei să înainteze autorităţilor din Bucureşti o plângere de revendicare a ei. La judecata ajunsă înaintea divanului, cauza lui este respinsă şi astfel actul fiului domnitorului Mihai Viteazul rămâne în continuare anulat.

Trecând peste alte danii şi cumpărări din ţară, reţinem doar noul sprijin acordat instituţiilor româneşti din Braşov. Ne referim anume la achiziţionarea moşiei fostei proprietăţi a lui Constantin Zappa de către şcheieni la 14/26 noiembrie 1882. Tranzacţia a fost mijlocită şi susţinută juridic şi politic de către Titu Maiorescu. Aceasta este în realitate moşia Meteleu i Brăgăreştii i Beliţii, zestrea Zamfiriţii Lipănescu; bunicul ei, biv vel stolnicul Nicolache - nepotul Mitropolitului Grigorie de la Colţea -, o primise ca danie (şi schimb) de la cunoscutul ierarh bucureştean, cum am mai amintit. Mai târziu, în 1814, Mănăstirea Căldăruşani ia iniţiativa înfiinţării unei slobozii. Bineînţeles că primii veniţi aici au fost clăcaşii de pe alte moşii ale proprietarului, dar şi unii din satul alăturat, Lipănescu. Documentul cu primii stabiliţi în Scutelnici, pe care l-am studiat într-o monografie istorică, se păstrează în arhiva Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Braşov.

Reuşita acestei acţiuni de populare se poate constata şi din documentele cartografice de la începutul veacului al XlX-lea, care notează: „Scutelnici (Stâlpu de piatră) 27 de familii“. De asemenea, tabelul clăcaşilor împroprietăriţi la 1864 indică 39 de numere, toţi de pe aceeaşi moşie. Din Dicţionarul geografic al judeţului Buzău mai reţinem că moşia Meteleu-Scutelnici, fostă a Căldăruşanilor, avea o suprafaţă de 2.130 de hectare, dintre care 750 s-au cedat împroprietăriţilor.

Biserica satului a fost înălţată la stăruinţa stareţului Eftimie de la Căldăruşani la anul 1865. Ea are hramul „Naşterea Maicii Domnului“ şi la acest altar s-a distins preotul Constantin Vlădescu, hirotonit în 1921. A fost resfinţită în 1958.

Se crede că, pe la 1864, satele Scutelnici, Lipănescu şi Arcanu aveau o şcoală particulară. Un „candidat“ cu câteva clase primare, de obicei fiu de preot, aduna pe copii numai în lunile de iarnă. Se afirmă în aceeaşi tradiţie locală că se numea Stanciu Bucşan.

După documentele din ultima vreme, se ştie că - la 20 iunie 1838 - se orânduia un astfel de candidat de numai 15 ani ca învăţător la satul Meteleu. Prin 1845 au funcţionat la Scutelnici învăţătorul Gheorghe Dragomir şi Niţă Candidatul. Primul era retribuit lunar cu 14 lei, parale 20. La 1 octombrie 1882 este nunit cu titlu, tot provizoriu, normalistul Petre Constantinescu, născut în 1862. Şcoala primară din satul Scutelnici a obţinut de la împroprietărirea din anul 1881 şi un teren în câmp de 8,50 hectare.

La celălalt cap, dinspre Buzău, al acestei moşii se află „Căldăruşanca, cu sat, a mănăstirii Căldăruşani, 1800“, cum notează o consemnare a arenzilor de pe la începutul veacului al XlX-lea.

Satul Brăgăreasa

Se află la o distanţă de 3 kilometri de satul Scutelnici, având o istorie de câteva secole. Astfel un document din 9 mai 1583, ca şi altele de mai înainte, aminteşte de toponimicul Brăgăreşti. Aşezarea este în legătură cu circulaţia medievală a mărfurilor. Drumul Brăilei constituia o cale importantă de comerţ cu mai multe oraşe ardelene. Poziţia aceasta importantă de tranzit în vederea exportului făcea să apară de-a lungul lui hanurile, puţurile şi târlele ciobăneşti respective. În geografia locală se vorbeşte apoi de Drumul Dealului. La Scutelnici, el se desfăcea de celălalt şi cobora prin Colilia, Reviga, Amara, Slobozia, la Ialomiţa.

Satul Brăgăreasa din zilele noastre îşi are începutul în anul 1897. Atunci s-a făcut împroprietărirea ţăranilor prin aşa-zisa „Lege a însurăţeilor“.

Biserica localităţii are hramul „Înălţarea Domnului“ (1946). De clădirea ei s-a îngrijit preotul Gheorghe Biţan, hirotonit la 13 noiembrie 1935. El a obţinut şi suma de 10.000 lei de la Prefectura Buzăului.

Învăţământul local datează aici din anul 1920, localul şcolii înălţându-se în 1924.

Satul Arcanu

Cel de-al patrulea cătun al comunei Scutelnici este Arcanu sau Macoveanca. Moşia cu acest nume avea pe la începutul veacului al XlX-lea o întindere de 1.400 de hectare, toate arabile, pentru semănături de orz şi porumb. Se crede că a fost înfiinţat de către păstorii din Satulung, Braşov. Caracteristica activităţii lor în regiune era că, pe lângă turmele de oi, aveau şi herghelii de cai. Fiind crescuţi liber în spaţii de stepă deschisă, caii se sălbăticeau şi nu puteau fî prinşi decât cu arcanul. Despre această realitate, dr. George Moroianu, în cartea „Chipuri din Săcele“, descrie cum erau mânate hergheliile de cai zile şi săptămâni întregi pe porumbiştile moşiei Macovei şi Macoveanca, pentru a nu-i cuprinde îngheţul. În registrul de copii născuţi în 1866 se vorbeşte numai de „strada Arcanu“.

Biserica satului cinsteşte ca hram pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Este o construcţie modestă din cărămidă şi paiantă, învelită cu fier. De aceasta s-a îngrijit enoriaşul Gheorghe Biţescu. Se crede că a fost pictată de N. Solescu, un ucenic al lui Dumitru Nicoleanu din Buzău. Prin anii 1952-1953, i s-a adăugat şi o modestă clopotniţă.

Din 1946 a fost înălţată la gradul de parohie, pe care a păstorit-o un preot refugiat din Basarabia. Azi este  filie a satului Lipănescu.

În diata doamnei Marica Brâncoveanu (copie grecească din 1804) se mai stipulează: „Moşia de la Cocora şi Mileasca, care au fost Cocora a mamii meale de zestre iar Mileasca este cumpărată de Pană, frate-mieu, de la Ilinca Cocorasca, vară-mea, mi le-au lăsat frati-mieu Pană mie, iar eu le las lui sfeti Gheorghe ca să se pomenească şi sufletul meu şi al lui Pană şi al părinţilor noştri“.

Mai consemnăm faptul că la schimbul dintre Mitropolitul Grigorie de la Colţea şi nepotul său, stolnicul Nicolache, o parte a moşiei a rămas în stăpânirea Mitropoliei Ungrovlahiei. Este vorba de 753 de stânjeni la a doua trăsură a hotărniciei din 1785. Pe ea s-a întemeiat la încheierea secolului al XlX-lea actualul sat Mitropolia din judeţul Buzău.

La sfârşitul acestor pagini, putem să afirmăm că grija şi prezenţa Brâncovenilor s-au păstrat ca o binecuvântare şi pe meleagurile Buzăului şi ale Ialomiţei.