Despre viața și învățătura Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului

Sfântul Ierarh Grigorie Palama este reprezentantul cel mai de seamă al celei de-a doua perioade de renaștere spirituală din Ortodoxie. El a făcut ex­pe­riență isihastă ca viețuitor la Sfântul Munte Athos, a cunoscut expe­riențele Părinților, dar și întreaga teologie ortodoxă, și de aceea a realizat o sinteză a experienței isihaste începând cu metodele folosite, dar mai ales a oferit fundamentul revelat al experienței rugăciunii curate, numite și rugăciunea minții sau a inimii, care are ca scop unirea sufletului prin har cu Dumnezeu. Pe cei pe care Dumnezeu îi învred­ni­cește de apropierea de El, îi socotește vrednici, deși arată în chip anticipativ slava Sa din Împărăția cerurilor, sau Lumina taborică pe care au văzut-o Sfinții Apostoli Petru, Iacov și Ioan, împreună fiind la Schimbarea la Față a Mântuitorului Iisus Hristos. Prin aceasta el a sintetizat de fapt Teologia harului sau a energiilor necreate și veșnice, de care se împăr­tă­șesc oamenii credincioși, energii care izvorăsc din ființa lui Dumnezeu și ni se împărtășesc nouă, oamenilor, prin Persoanele Preasfintei Treimi, de la Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt. Aceasta reprezintă argumentarea pe care, pe baza Sfin­ților Părinți, dar și a multor locuri din Sfân­ta Scriptură, o sistema­tizea­ză Sfântul Ierarh Grigorie Palama, arătând că omul credincios se împăr­tă­șește de harul necreat al lui Dumnezeu, pe care noi îl primim la început în Taina Sfântului Botez, când ne unim tainic cu Hristos, și pe care trebuie să îl reînnoim de-a lungul vieții noastre în special prin Sfintele Taine. Expe­riența isihastă care are un caracter excep­țional pentru cei învred­niciți să vadă aici, în veacul de acum, lumina sau energia necreată a lui Dumnezeu care se arată sub forma luminii, în chip anticipativ de ceea ce vom vedea cu toții în Împărăția lui Dumnezeu, sau în ziua cea neînserată a Împă­ră­ției lui Dumnezeu, asigură participarea efectivă sau împărtă­șirea credinciosului de viața dumnezeiască.

Cei care s-au opus la vremea respectivă Sfântului Ierarh Grigorie Palama - vorbim de veacul al XIV-lea - erau influențați de o spiritualitate și o teologie din afara Ortodoxiei. Este vorba de teologia scolastică medievală, care afirma că ceea ce primim de la Dumnezeu este doar un bun creat. Or, dacă era doar un bun creat, cum sunt bunurile acestei lumi pe care Dumnezeu ni le-a dăruit, înseamnă că omul nu depășea sfera creaturalului, ci rămânea prizonierul ei. Or, noi spunem că harul lui Dumnezeu țâșnește în viața noastră, în istorie și în lume, tainic și sigur se va face vizibil pentru toți în Împărăția lui Dumnezeu. Energiile divine necreate sunt distincte, nu se confundă cu firea sau ființa lui Dumnezeu, dar ele izvorăsc din ea și, cum spuneam, le primim prin Hristos, Care a adus harul, și prin Duhul Sfânt, Care este Sfințitorul. Prin aceasta vorbim de o teologie a participării la viața lui Dumnezeu. Iar componenta gnoseologică sau cea care privește cunoașterea lui Dumnezeu capătă un fundament puternic în a arăta că această cunoaștere depășește într-un fel cunoașterea rațională, pentru că harul lui Dumnezeu, care ni se împărtășește prin Duhul Sfânt, ne ajută ca să facem experiența inefabilă sau apofatică a unirii tainice cu Hristos și a împărtășirii de Duhul Sfânt.

Această învățătură nu era o învățătură nouă a Bisericii Ortodoxe. Dar până atunci trebuie precizat că nici o energie nu se ivise care să atace teologia harului ca lucrare necreată a lui Dumnezeu. Sfântul Ierarh Grigorie Palama se bazează, cum am spus, și pe locuri din Sfânta Scriptură, dar și pe contribuțiile Părinților Capadocieni, și în special ale Sfântului Chiril și ale Sfântului Maxim Mărturisitorul. Problema aceasta care ține de teologia treimică fusese într-un fel abordată și soluționată la Sinodul al VI-lea Ecumenic, atunci când, mai ales prin contribuția Sfântului Maxim Mărturisitorul, Biserica a formulat că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul și Același, are două firi, două voințe și două lucrări și ele comunică între ele, unite fiind prin ipostasul în care sunt. Cu alte cuvinte, s-a demonstrat la Sinodul al VI-lea Ecumenic că firea omenească rămâne integral în Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, adică și fire, și voință, și lucrare, și indirect s-a atestat faptul că și firea divină a ipostasului Fiului lui Dumnezeu are propria voință și propria lucrare, deci lucrare dumnezeiască, lucrare necreată și veșnică, cum este și ființa, cum este și voința lui Dumnezeu, și tocmai prin această lucrare Hristos Și-a transfigurat firea Sa omenească și a îndumnezeit-o. De aceea, preluând această învățătură, Sfântul Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, a extins-o, a generalizat-o în dogma Sfintei Treimi, ceea ce este foarte important, deoarece doar așa putem spune că prin Sfintele Taine, dar și prin rugăciunea curată, neîncetată a minții, omul se împărtășește de energia necreată și veșnică, care ne ridică oarecum din planul creat și ne face să pregustăm lumina din Împărăția cerurilor. De fapt, sfinții isihaști pot fi socotiți adevărați profeți ai Împărăției cerurilor, acolo unde toți vor gusta slava lui Dumnezeu, lumina necreată sau harul care ne va îndumnezei.

Ei bine, ceea ce susține Sfântul Ierarh Grigorie Palama se justifică printr-o analogie pe care o face, extrem de importantă și de sugestivă. Și anume, în Vechiul Testament, profeții au fost puțini ca număr, dar prin harul Duhului Sfânt, prin inspirația și prezența Duhului Sfânt, ei au văzut cu ochii credinței și ochii minții pe Hristos, pe Mesia venind, pe Care toți aveau să-L vadă în Legea harului și să se încredințeze și să creadă în El. Tot așa, comparativ, isihaștii, cei care se învrednicesc ca dar al lui Dumnezeu să primească, să vadă, să se simtă învăluiți de lumina cea necreată a lui Dumnezeu sunt puțini, dar ei văd anticipativ ceea ce vor vedea toți în Împărăția lui Dumnezeu, când harul lui Dumnezeu ne va fi atât de interior încât, spune Sfânta Scriptură, sfinții vor străluci ca soarele (cf. Matei 13, 43). Nu este deci o alegorie lucrul acesta, ci într-adevăr, plini de harul lui Hristos, harul Duhului Sfânt, sfinții și drepții din Cer, din Împărăția lui Dumnezeu, vor fi permanent în lumina lui Hristos, care va fi și interioară. Pentru că - spune părintele profesor Dumitru Stăniloae, cel care a tradus contribuția Sfântului Ierarh Grigorie Palama, atât în Viața și învățătura lui, cât și în Filocalia, volumul 7, unde sunt tratatele despre Sfânta Lumină, despre rugăciune, despre lucrările dumnezeiești și îndumnezeitoare -, noi suntem chemați încă de aici, din lumea aceasta, să subiectivăm harul pe care îl primim în botez, harul lui Hristos. El rămâne și al lui Hristos și al Duhului Sfânt, dar și noi îl subiectivăm și lucrăm cu el. Unde? În special în rugăciune, în special în faptele bune și în toată cinstirea pe care I-o aducem lui Dumnezeu.

Așadar, în privința aceasta, Sfântul Ierarh Grigorie Palama, prin operele sale, trei triade de tratate, apoi Apologia, apoi Antiereticele, și mai ales pe lângă numeroase epistole și Tomul Aghioritic, a demonstrat ceea ce a fost primit apoi sinodal în Biserică în 1341 și în 1351 de către sinoadele locale din Constantinopol, care au formulat, iată, teologia harului dumnezeiesc sau a energiilor necreate, teologie și hotărâre dogmatică care apoi a fost primită prin consens de toate Bisericile Ortodoxe, și care, atunci, la vremea respectivă, a dus la înviorarea vieții bisericești, nu numai a celei monastice, dar în general a credincioșilor. De aceea suntem îndreptățiți să spunem că și opera părintelui Stăniloae de traducere și interpretare și comentare a contribuției Sfântului Grigorie Palama a produs și la noi, în a doua jumătate a veacului XX, o înviorare bisericească, în condiții foarte vitrege pe vremea aceea. Și este important ca noi să credem și să mărturisim împărtășirea de sfântul har, fiindcă îl putem numi așa pentru că este necreat și veșnic și ne vine din Dumnezeu și el este cel care fundamentează și cunoașterea lui Dumnezeu în adâncime, în profunzime, dar și apropiere prin, sigur, rugăciune, curățirea minții, a inimii ș.a.m.d., de unire tainică cu El.

Părintele Stăniloae, când s-a reeditat Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama, în 1991, în prefața acestei lucrări a spus foarte clar: astăzi nu se mai poate face teologie profundă, cu adevărat autentic ortodoxă, dacă nu se folosește și teologia energiilor necreate, adică teologia harului. Aceasta mai ales în teologia Sfintelor Taine, pentru că noi, când ne unim cu Hristos tainic, mai ales în Sfânta Euharistie, primim harul lui Hristos Cel jertfit și înviat, care pregătește firea noastră de învierea noastră, de transfigurarea noastră și îndumnezeirea noastră din Împărăția cerurilor.