File de viaţă, file de acatist, file de nădejde în vreme de pandemie

În luna martie a anului 2020, când întreaga lume era marcată de îngrijorare și teamă în fața pandemiei provocate de COVID-19, arătarea în vis a Cuviosului Nichifor cel Lepros unui creștin din Atena a fost primită cu multă nădejde de toți creștinii care s-au bucurat de cuvintele puternice și pline de întărire ale sfântului: Dacă cineva se va îmbolnăvi, să se roage mie, iar eu îl voi vindeca. Nu vă temeți! Va trece.

Auzind aceste cuvinte, creștinii ortodocși din țara noastră s-au întrebat: Cine este acest sfânt? Cuviosul Nichifor a fost bolnav de lepră și s-a nevoit în secolul 20 în insula Chios din Grecia. Este cinstit în spațiul Ortodoxiei elene în ziua de 4 ianuarie. Din acatistul său aflăm că a fost un monah neagonisitor, lepros, orb și aproape paralizat. Cu toate acestea, privirea sa stinsă era pătrunsă de lumina sfințeniei, buzele sale tremurânde păstrându-și surâsul ceresc până la ultima suflare. (…) A fost o făclie luminoasă a Bisericii lui Hristos.

Fiind ziua sa de prăznuire, este un bun prilej să aflăm viața de Pateric a acestui cuvios care ne este de mare ajutor în acest timp de pandemie.

Atunci când ne rugăm cerându-i ajutorul unui sfânt, o facem citindu-i acatistul din care aflăm și cele mai importante elemente legate de viața sa pământească. La fel vom face și acum, când dorim să parcurgem viața plină de nevoință și sfințenie a Cuviosului Nichifor. El s-a născut în anul 1890 în insula Creta, în satul montan Sirikari, în familia unor țărani greci evlavioși. În acest peisaj cuceritor al Cretei s-a format Cuviosul Nichifor: Bineplăcut lui Dumnezeu te-ai făcut de copil sfinte, robit fiind de bucuria creației dumnezeiești a Cretei, în peisajul satului tău muntos și al cântărilor de praznic ale Născătoarei de Dumnezeu în pădurea de castani, pe care le-ai purtat cu tine întreaga viață. Din fragedă copilărie, rămâne orfan și este crescut de bunicul său, dar nu uită modelul credinței primit de la părinții săi: Ți-ai însușit întru totul credința părinților tăi, simpli în ale lumii, dar bogați în cele ­înalte... rămânând orfan, ai dus cu tine modelul credinței ca pe o mare comoară în casa bunicului tău, care te-a luat spre îngrijire.

Bunicul său îl încredințează ca ucenic, la o vârstă fragedă, unui frizer din Chania: La treisprezece ani a trebuit să pleci în Chania, să-nveți meseria de bărbier. (...) Tot cu dragostea prietenilor tăi de Sus ai învins singurătatea și grijile care apăsau gingașul tău suflet de copil de țară, nevoit să facă față unui oraș mare.

Ajuns în acest important oraș al Cretei, își păstrează credința sădită în suflet de părinții săi binecredincioși și își alină singurătatea prin prietenia sfinților. Din pricina lipsurilor cu care se confruntă, se îmbolnăvește de lepră și, pentru a evita excluziunea socială, ascunde semnele bolii: Dar marea încercare a vieții tale abia acum începea, Sfinte, căci lepra a pus pecetea muceniciei tale nesângeroase pentru întreaga-ți viață... Cunoscând tu semnele bolii, urmările ei și soarta celor bolnavi, respinși, disprețuiți și izolați de lume, ți-ai purtat în taină durerea. Și pentru a evita alungarea ta în „mormântul morților vii”, la șaisprezece ani ai plecat în ascuns în Egipt și, acoperit de sfinții tăi, ți-ai practicat meseria de bărbier în Alexandria.

Pleacă în Egipt de frica de a nu fi dus în leprozeria de pe insula Spinalonga, un adevărat „mormânt al morților vii”. Comunitatea elenă din Alexandria Egiptului îl primește bine, lucru ce-i conferă șansa să-și practice meseria de frizer. După 7 ani, deoarece semnele bolii au început să-i afecteze chipul, alege să plece la leprozeria din Chios: Nu ai putut rămâne prea mult, Sfinte, nici aici, căci semnele bolii tale erau de acum la vedere și, nedeznădăjduind, ți-ai încredințat taina unui arhiereu venit din Chios, care te-a îmbărbătat și te-a primit ca un adevărat părinte, mult ajutându-te. (...) Descoperind în tine un tânăr mai puțin obișnuit, peste care odihnea Harul Duhului Sfânt, acesta te-a trimis să-ți folosești puterea pilduitoare alături de Cuviosul Antim, la leprozeria din Chios, patronată de Maica Domnului „Ascultătoarea”, cu ajutorul Sfântului Lazăr cel înviat din morți.

Aici, devine ucenic al Sfântului Antim, care transformase această leprozerie într-o „antecameră a Raiului”, după cum o numește ieromonahul Macarie Simonopetritul. Ajunge în acest loc binecuvântat în 1914, la vârsta de 24 de ani, și primește de la Sfântul Antim tunderea în monahism: Sub binecuvântarea Maicii Domnului... ai primit schima cea monahicească cu numele Nichifor și te-ai avântat în nevoințele cele monahicești, sub povățuirea Cuviosului Sfânt Antim, ignorând boala care te rodea.

Ca monah, este întru totul ascultător față de părintele său duhovnicesc, Sfântul Antim, înaintând cu bucurie pe calea desă­vârșirii duhovnicești, în ciuda suferinței provocate de evoluția implacabilă a bolii sale: A îngăduit Domnul ca nevoințele tale să nu rămână necunoscute, Sfinte... Deși ți-ai pierdut vederea trupească și trupul ți-era de boală mâncat, trăiai cu desăvârșire mult mai înalt și mai frumos.

Evoluția leprei l-a dus la pierderea vederii, dar, cu toate acestea, având și ascultarea de cântăreț la strană, știa pe de rost răspunsurile la Sfânta Liturghie. În anul 1957, leprozeria din Chios a fost închisă deoarece în 1947 se descoperise un tratament pentru această cumplită boală. Pentru că Cuviosul era paralizat, a fost mutat la Centrul de boli infecțioase „Sfânta Varvara” de lângă Atena: Dar Dumnezeu, care are rânduielile Sale ascunse nouă, a pus capăt acestei boli crunte, așezându-te în rândul martirilor fără de sânge. Și descoperindu-se tratamentul leprei, Sfântul Antim, părintele tău cel îm­podobit cu multe daruri, te-a trimis la spital în Atena, încre­dințându-te, la cei 67 de ani ai tăi, spre îngrijire unui alt monah lepros, Eumenie.

El devine îndrumătorul spiritual al monahului Eumenie, călăuzindu-l pe drumul desăvârșirii duhovnicești prin practicarea rugăciunii inimii. Sfântul Nichifor își duce cu răbdare îngerească crucea suferințelor sale provocate de lepră, răspândind în jurul său bucuria și harul dăruite lui de Bunul Dumnezeu. Cei aflați în suferință pe patul din spital își află la el cuvânt de mângâiere și întărire duhovnicească și în curând faima sa trece dincolo de porțile spitalului de boli infecțioase: S-a dus vestea că în spitalul de boli infecțioase din Atena este un părinte harismatic, și mulți oameni te-au cercetat, părinte, necunoscuți împo­vărați de nevoi sau deznădăjduiți.

Printre cei care caută cuvânt duhovnicesc la Cuviosul Nichifor sunt foarte mulți creștini din popor, dar şi foarte mulţi episcopi, preoți și duhovnici renumiți: Călătoria ta s-a încheiat, Sfinte, la Atena, în plină desăvârșire, la 74 de ani, când ai plecat la Cel de Sus, înfățișându-te Domnului cu toate roadele nevoințelor tale.

Cuviosul Nichifor s-a mutat la cereştile lăcaşuri la 4 ianuarie 1964, iar la 1 decembrie 2012 Sfântul ­Sinod al Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol l-a trecut în rândul sfinților. La trei ani după trecerea sa la Domnul, sfintele sale moaște au fost dezgropate și au fost găsite binemirositoare, să­vârșind până astăzi nenumărate minuni.

Astăzi, când îl cinstim pe Cuviosul Nichifor, să-l rugăm să ne ajute în această vreme de boală molipsitoare și să-i spunem: Bucură-te, Sfinte Nichifor, mult pătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!